Kremlinul

De ce Putin nu l-a felicitat încă pe Biden: Explicația Kremlinului

224
(reînnoit 14:35 09.11.2020)
Purtătorul de cuvânt al președintelui rus a explicat, de asemenea, de ce liderul rus l-a felicitat pe Donald Trump imediat după alegeri, iar pe Joe Biden - nu.

CHIȘINĂU, 9 nov - Sputnik. Rusia consideră corect să aștepte rezumatul oficial al alegerilor prezidențiale din Statele Unite în ceea ce privește felicitarea câștigătorului în alegeri. Acest lucru a fost declarat de purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, informează RIA Novosti.

Alegerile prezidențiale au avut loc în Statele Unite pe 3 noiembrie. Candidatul democrat Joe Biden a anunțat sâmbătă despre alegerea sa în funcția de șef al statului, iar victoria acestuia a fost anunțată anterior de marile instituții de presă americane. Președintele în exercițiu, Donald Trump, a declarat că alegerile sunt departe de a se încheia, intenționând să-și apere propria victorie în instanță. O serie de șefi de stat și politicieni de rang înalt l-au felicitat deja pe Biden pentru victoria sa, deși rezultatele oficiale nu au fost încă anunțate.

"Anticipând posibila dumneavoastră întrebare despre felicitarea lui Putin pentru președintele ales al SUA, considerăm corect să așteptăm rezumatul oficial al alegerilor", a declarat Peskov reporterilor.

Purtătorul de cuvânt al președintelui Putin a explicat, de asemenea, de ce liderul rus l-a felicitat pe Donald Trump imediat după alegeri, în timp ce pe Joe Biden nu, spunând că acum a fost inițiată o contestare legală a rezultatelor alegerilor.

”Diferența este evidentă. Vedeți că trebuie urmate anumite proceduri legale care au fost anunțate de președintele în exercițiu, aceasta este diferența. Prin urmare, considerăm corect să așteptăm până la urmă anunțul oficial... Apoi (la alegerile prezidențiale anterioare din Statele Unite - ed. ) nu au existat anunțuri de contestare juridică a rezultatelor alegerilor", a spus Peskov.

În același timp, el a atras atenția asupra faptului că Rusia este pregătită să colaboreze cu orice președinte american ales de americani și speră că, odată cu alegerea următorul lider american, va fi posibilă stabilirea unui dialog și se va conveni asupra modalităților de normalizare a relațiilor bilaterale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

224
Tagurile:
Peskov, Putin
Tematic
Trump, scandal istoric – televiziunile l-au blocat!
Donald Trump

SUA se fac oficial de rușine în cazul Trump

3
(reînnoit 08:05 26.01.2021)
E oficial, s-a făcut pasul: un președinte ales de peste 70 de milioane de oameni e judecat pentru că și-a spus opinia – asta e adevărata față a democrației americane.

BUCUREȘTI, 26 ian – Sputnik. Printr-un demers act solemn și formal, congresmenii democraţi, desemnaţi de preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, ”procurori” în procedura de Impeachment acuzare/destituire a lui Donald Trump au transmis oficial Senatului actul de acuzare a fostului președinte.

Astfel, începe oficial procesul istoric și în premieră al unui fost președinte pentru ”incitare la insurecţie”.

Nancy Pelosi a postat pe Twitter solemnitatea transmiterii către Senat a actului de acuzare, ”procurorii” parcurgând într-o apăsătoare tăcere coridoarele Capitoliului.

Procesul va începe pe 9 februarie – și este o adevărată rușine pentru SUA, ca un președinte ales de peste 70 de milioane de oameni să fie acuzat și judecat pentru că și-a spus opiniile deschis, în condițiile unei situații mai mult decât controversate a alegerilor și a rezultatului.

Reamintim că aproape 60% din voturile lui Biden au fost prin corespondență, în contextul unui sistem neactualizat și extrem de greu de verificat.

Rușinos este că democrații l-au ales pe Patrick Leahy, cunoscut drept unul dintre cei mai vehemenți și subiectivi politicieni anti-Trump, pentru a prezida procesul de destituire a lui Donald Trump, după ce judecătorul-șef John Roberts a refuzat un rol care nu este solicitat în Constituție.

Leahy l-a atacat de multe ori pe Trump în ultimii patru ani, inclusiv în cazul speculației legate de legăturile cu Rusia.

”Chiar și după ce ancheta Mueller nu a reușit să găsească dovezi că în campanie Trump a colaborat cu Rusia pentru a câștiga alegerile din 2016, Leahy a continuat să acuze legături între președinte și Kremlin, numind achitarea lui Trump în procesul de destituire de anul trecut din Senatul american ”mai mult decât scandaloasă””, transmite Russia Today.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

3
Tagurile:
rușine, Donald Trump, SUA
Tematic
Clinton l-a acuzat pe Trump de legături cu Putin. De ce?


Загрузка...
Bani

În timpul pandemiei, averea primilor zece miliardari ai lumii a crescut enorm

36
(reînnoit 21:05 25.01.2021)
Averea celor mai bogați zece miliardari din lume a crescut cu 540 de miliarde de dolari în timpul pandemiei de coronavirus, arată datele culese de organizația Oxfam.

BRUXELLES, 26 ian – Sputnik, Daniela Porovăţ. Potrivit datelor culese de organizația Oxfam, suma câștigată de primii zece miliardari ai lumii în perioada pandemiei ar fi de ajuns pentru a combate sărăcirea populației, la nivel global, ca urmare a efectelor economice ale pandemiei. De asemenea, ar rămâne bani pentru achiziționarea vaccinurilor împotriva coronavirusului pentru toată lumea.

Lista primilor zece miliardari ale căror averi au crescut imens din martie 2020 și până în prezent, adică în perioada pandemiei, cuprinde nume celebre, precum Jeff Bezos de la Amazon, Elon Musk de la Tesla și Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook.

În același timp, averea însumată a miliardarilor lumii echivalează cu totalul cheltuielilor dispuse de guvernele din G20 pentru redresarea economică.

În acest context, organizația citată cere guvernelor să ia în calcul impozitarea suplimentară a miliardarilor lumii.

Raportul organizației ”Inechitatea în vremea pandemiei” a fost publicat chiar în timp ce liderii lumii se reunesc astăzi online în cadrul primului Forumului Economic Davos ținut virtual.

De asemenea, Oxfam mai arată că măsurile de redresare economică fără precedent adoptate de guverne au dus la o explozie pe piața bursieră, ceea ce a determinat o creștere a averii miliardarilor în timp ce economia reală se confruntă cu cea mai gravă recesiune a secolului.

Din martie până în septembrie 2020, Bezos a câștigat atât de mult încât ar fi putut să le ofere tuturor celor 876.000 de angajați ai companiei Amazon un bonus de 105.000 de dolari și să rămână la fel de bogat pe cât era înainte de pandemia de coronavirus. Prin comparație, cei mai săraci oameni ai lumii ar putea avea nevoie de un deceniu pentru a-și reveni după această criză.

Oxfam mai arată că din cauza pandemiei în jur de 500 de milioane de oameni au ajuns să trăiască în sărăcie, anulând astfel evoluția pozitivă privind declinul sărăciei la nivel global înregistrată în ultimii 20 de ani.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

36
Tagurile:
pandemie, crescut, miliardari, avere
Tematic
Moldova se va bălăci în sărăcie și în 2021: Cât va dura criza economică


Загрузка...