BRUXELLES, 23 oct - Sputnik, Daniela Porovăț. Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, a dat asigurări, după o întrevedere avută la Varșovia cu omologul său polonez, Zbigniew Rau, că Polonia şi Ungaria vor depune eforturi pentru a se asigura că niciunul dintre cele două state nu poate fi şantajat în legătură cu utilizarea fondurilor UE.
Reprezentanții celor două state au rămas fermi pe poziţia potrivit căreia din fondurile UE trebuie sa beneficieze ambele ţări, întrucât atât Polonia, cât şi Ungaria contribuie la performanţa economică a Uniunii Europene şi, prin urmare, fondurile UE sunt resurse comune.
Oficialul ungar a arătat că este inacceptabil faptul că, prin şantaj, se fac presiuni asupra Varşoviei şi Budapestei să-şi schimbe politica în ceea ce priveşte imigraţia sau alte politici.
El a anunțat de altfel că cele două ţări vor respinge noul pact al Comisiei Europene privind refugiaţii, pact care, potrivit şefului diplomaţiei ungare, are acelaşi principiu pe care l-a avut Comisia în ultimii cinci ani, cu repetarea aceloraşi greşeli.
Ministrul ungar de externe a mai spus că degeaba noua cotă de imigranți este numită “rambursare sponsorizată”, câtă vreme este tot o cotă de refugiaţi obligatorie.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
CHIȘINĂU, 20 ian – Sputnik. Pe 22 ianuarie, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) va începe procedura de examinare prealabilă a cererii de înregistrare a vaccinului rusesc "Sputnik V" împotriva coronavirusului, a declarat jurnaliștilor reprezentantul Fondului de investiții directe din Rusia, citat de RIA Novosti.
"Pe 22 ianuarie, Organizația Mondială a Sănătății va începe procedura de examinare prealabilă (pre-submission review) a cererii de înregistrare a vaccinului "Sputnik V", a declarat reprezentantul fondului.
"Sputnik V" a fost înregistrat de Ministerul Sănătății al Federației Ruse în august 2020. Vaccinul a fost dezvoltat de către Centrul de Cercetare pentru Electrochimie Gamalei și a fost primul din lume destinat prevenirii COVID-19. "Sputnik V" este construit pe o platformă bine studiată și testată a vectorilor adenovirali umani, ale căror avantaje importante sunt siguranța, eficacitatea și lipsa urmărilor negative pe termen lung.
BUCUREȘTI, 20 ian – Sputnik. Preşedintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, care va deveni de mâine cel de-al 46-lea șef al statului american, anunță o numire șocantă în fruntea Departamentului Sănătății.
Astfel, Biden o va numi ca secretar adjunct (ministru adjunct) al Sănătăţii pe Rachel Levine, care este transexual. Este o premieră pentru SUA, iar numirea la conducerea celui mai solicitat Departament al momentului este un gest care șochează.
Rachel Levine este expertă în pediatrie şi psihiatrie - directoare de Sănătate publică în Pennsylvania şi profesoară universitară de pediatrie şi psihiatrie.
Echipa lui Biden anunță că Rachel Levine ”este pe punctul de a deveni primul oficial federal deschis transgender confirmat de Senatul american”, menționând că ”va aduce leadership-ul ferm şi expertiza crucială de care avem nevoie pentru a-i ghida pe oameni să treacă prin această pandemie, indiferent de locul de proveniență, rasa, religia, orientarea sexuală, identitatea de gen sau handicapul lor”.
De menționat că Rachel Levine este din 2017 secretar pentru Sănătate al statului Pennsylvania, s-a ocupat de pandemie în statul respectiv, cu rezultate apreciate de guvernatorul Tom Wolf.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
CHIȘINĂU, 20 ian - Sputnik. Uniunea Europeană vrea să ne ajute, vrea să sprijine dezvoltarea Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de președintele Maia Sandu, după vizita oficială de două zile la Bruxelles. Ea spune că ajutorul din partea UE poate fi obținut doar cu o „majoritate parlamentară responsabilă care să corecteze legile adoptate de socialiști și deputații Șor”. În acest context, Sandu a reiterat necesitatea declanșării de urgență a alegerilor parlamentare anticipate. Actuala componență a Parlamentului nu are nici legitimitate, nici încredere, de aceea alegerile anticipate trebuie să aibă loc cât mai curând posibil, a subliniat Sandu.
”Succesele noastre pe externă depind de eforturile pe care le vom face pe plan intern”, a spus ea
Șeful statului a declarat că în cadrul vizitei sale la Bruxelles a avut obiective imediate, dar și obiective pe termen mediu și lung. Din cele imediate, Sandu a anunțat asistența sanitară și acces cât mai rapid la vaccinul anti COVID-19 pentru medici și lucrătorii medicali și alți angajați din prima linie, dar și persoane care fac parte din categoriile vulnerabile. Un alt obiectiv pe termen scurt se referă la asistență financiară imediată.
„Bineînțeles am solicitat ajutor pentru vaccinarea cât mai rapidă a tuturor cetățenilor. Toți interlocutorii au promis să caute soluții rapide pentru ca vaccinul să ajungă cât mai repede în Republica Moldova. De asemenea, am solicitat ajutoare de echipamente medicale”, a declarat președintele.
Maia Sandu precizează că a primit promisiuni că instituțiile europene în cooperare cu alte instituții internaționale vor încerca să ne ajute suplimentar la ceea ce au făcut deja pentru noi. Șeful statului a mai spus că a obținut confirmarea că 21,4 milioane de euro din Programul de sprijin al Reformei Poliției vor fi alocate cât de curând posibil.
„De asemenea, contractul pentru reziliență în mărime de 15 milioane de euro, sub formă de grant, urmează să fie semnat și debursat cât de curând”, a mai spus Maia Sandu.
Cu referire la obiectivele pe termen mediu și lung, șeful statului a precizat că în următoarele luni la Bruxelles se va decide asupra cadrului unic de sprijin pentru următorii șapte ani, dar și asistența pe care Republica Moldova ar putea să o acceseze în cadrul Parteneriatului Estic pentru următorii zece ani.
„Chiar și în lipsa unui Guvern funcțional am inițiat discuții despre asistența pe termen mediu. Am accentuat că ne dorim asistență pentru dezvoltarea economică, inclusiv pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii prin mecanisme de acces la finanțare mai ieftină, prin proiecte de infrastructură, inclusiv în domeniul energetic pentru asigurarea securității energetice. Am discutat necesitatea proiectelor de investiții capitale, de conservare a energiei termice, pentru a reduce costurile de întreținere a clădirilor”, a menționat Maia Sandu.
Un alt subiect abordat cu oficialii de la Bruxelles ține de agricultură. Maia Sandu vrea să ajute fermierii Republicii Moldova să se adapteze la schimbările climatice și să devină competitivi, inclusiv prin investiții majore în proiecte de irigare. La fel, s-a accentuat necesitatea proiectelor în domeniul protecției mediului, inclusiv prin creșterea suprafețelor de împădurire. Președinta a mai cerut sprijin pentru dezvoltarea comunităților din țara noastră, și consolidarea independenței administrațiilor publice locale.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova