Interzis imigranților în Europa? Schimbare importantă la nivelul UE

198
(reînnoit 22:16 02.09.2020)
Cancelarul austriac Sebastian Kurz demonstrează o schimbare de optică la nivelul UE privind imigranții non-europeni, el propunând protejarea frontierelor externe și fiind împotriva distribuirii de cote obligatorii către statele membre.

BRUXELLES, 2 sept - Sputnik, Daniela Porovăț. Cancelarul Austriei Sebastian Kurz a vorbit într-un interviu în presa germană despre viziunea sa cu privire la reforma sistemului de azil al Uniunii Europene.

Potrivit cancelarului austriac, este necesară protejarea frontierelor externe ale blocului comunitar, combaterea traficului de persoane, precum și prevenirea fluxurilor de imigranţi către Europa. În plus, Austria nu mai vrea mecanismul care obliga țările UE să preia cote obligatorii de imigranți.

''Nu cred că acest sistem ar fi realist. Sunt de părere că distribuirea (refugiaţilor) în Europa nu funcţionează pentru că majoritatea ţărilor sunt sceptice sau împotrivă'', a arătat Sebastian Kurz.

Interviul arată propunerile Austriei cu privire la imigranții non-UE în contextul în care Germania, aflată în exercitarea preşedinţiei semestrială a Consiliului Uniunii Europene, ar vrea o politică nouă privind azilul care să includă crearea unor centre de-a lungul frontierelor externe unde noile sosiri ar urma să fie procesate şi călătoria mai departe să fie permisă numai dacă solicitarea de azil este îndreptăţită.

Kurz a afirmat că sprijină consolidarea protecţiei frontierelor, dar s-a distanțat de Germania în ceea ce privește crearea de stimulente pentru venirea imigranţilor în Europa.

''Statele care vor să preia refugiaţi ar trebui să îi aducă în mod direct din ţara lor de origine şi să le ofere rezidenţă pe termen lung în Europa'', a spus Kurz în interviu care ar vrea ca fiecare ţară să decidă singură câți imigranți de dispusă să primească.

Kurz și-a justificat scepticismul față de aducerea sau de primirea imigranților non-UE prin faptul că aceștia modifică societăţile care îi găzduiesc.

''Asistăm la un antisemitism care este parţial importat'', a indicat el riscurile primirii de imigranți, amintind astfel de antisemitismul existent în rândul unora dintre imigranţii proveniţi din ţări musulmane.

Austria, ţară cu o populaţie de 9 milioane de locuitori, a primit aproximativ 131.000 de cereri de azil în perioada de vârf a crizei migraţiei în Europa din 2015 şi 2016.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

198
Tagurile:
cote, Austria, imigranţi, Europa
Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kiril

Patriarhul Kiril a transmis un mesaj de condoleanțe

164
(reînnoit 17:26 26.09.2020)
Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kiril, a transmis un mesaj de condoleanțe în urma catastrofei aviatice car a avut loc lângă Harkov, Ucraina și în care au murit oameni.

CHIȘINĂU, 25 sept – Sputnik. Mesajul patriarhului a fost publicat pe site-ul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Avion prăbușit
© Sputnik / Investigative Committee of Russia
"Vestea tristă despre catastrofa aviatică din regiunea Harkov, în care au murit cursanți și militari ai armatei ucrainene, a avut un ecou dureros în inima mea. Primiți sincerele mele condoleanțe în legătură cu tragedia care s-a produs. Fiind alături de durerea rudelor și apropiatelor celor decedați, mă rog pentru pacea sufletească a celor îndurerați și pentru vindecarea grabnică a celor răniți", afirmă patriarhul Kiril în mesajul său adresat președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.

De asemenea, patriarhul Kiril a trimis un mesaj de felicitare mitropolitului Kievului și întregii Ucrainei, Onufrie.

Ziua de 26 septembrie a fost anunțată zi de doliu național în Ucraina. Se întâmplă după ce 25 de persoane au decedat în urma prăbușirii unui avion pe un aerodrom din regiunea Harkov. Pe parcursul nopții încă trei persoane implicate în tragedia aviatică din Ucraina au decedat, informează Procuratura Generală a Ucrainei. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, două persoane sunt în stare gravă.

Dintre acestea una este în stare extrem de gravă, cu arsuri pe 90% din suprafața corpului și a fost operat de urgență la centrul de combustie din Harkov. Pe acest caz au fost inițiate proceduri penale, conform articolului 416 din Codul penal al Ucrainei, pentru încălcarea regulilor de zbor și pregătirea pentru acestea, ceea ce a provocat o catastrofă și consecințe grave.

De precizat, la bordul aeronavei se aflau 27 și nu 28 de persoane cum se anunțase anterior. Amintim, presa din țara vecină informează că era vorba de un zbor de antrenament la care luau parte studenții Universității Naționale a Forțelor Aeriene ale Ucrainei. De asemenea, aparatul ar fi căzut la aproximativ 2 kilometri distanță de aerodromul Chihuiv, iar la locul tragediei a izbucnit un incendiu masiv. Accidentul s-a produs în apropierea unui drum foarte circulat, iar primele îngrijiri medicale ar fi fost acordate de unii şoferi.  

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

164
Tagurile:
Volodimir Zelenski, Patriarhul Kiril, kiril, Patriarh, ucraina, Harkov, brabusit, ANI, avion, catastrofă, catastrofa


Загрузка...
Гол.

Încă un jucător moldovean va evolua în liga a doua a României

36
Fostul jucător al naționalei, Gheorghe Anton a semnat pe un sezon cu Gloria Buzău, unde îl va avea coleg pe Maxim Iurcu.

CHIȘINĂU, 26 sept – Sputnik. Anton a câștigat de 3 ori titlul cu Sheriff. Ultima dată el a evoluat în Azerbaidjan, la formația Zira. Pentru naționala Moldovei, jucătorul de 27 de ani a disputat 8 partide.

Debutul său nu a avut loc astăzi. Gloria Buzău a jucat de la ora 11:00 cu CSM Reșița. Anton nu a reușit să fie legitimat de echipa antrenată de Ilie Stan. În schimb, Maxim Iurcu a jucat titular la Gloria.

Sheriff Tiraspol
© Sputnik / Алексей Филиппов
Un alt meci, programat la ora 11:00, Unirea Slobozia - Farul Constanța a fost amânat din cauza COVID-19. Farul, la care sunt legitimați Sebastian Agachi și Ion Cărăuș, are trei cazuri pozitive în lot cu noul coronavirus și nu a putut desfășura partida de la Slobozia.

În Liga II mai sunt legitimați alți 12 moldoveni: Enrichi Finica și Cristian Ignat (ambii - Rapid), Eugen Zasavițchi și Nicolae Cebotari (ambii - Petrolul), Mihai Dolghi (Universitatea Cluj), Ilie Damașcan (Turris-Oltul), Radu Rogac, Ivan Urvanțev, Valeriu și Andrei Macrițchii (Ripensia Timișoara), Lucian Cebotari (Aerostar) și Dorian Railean (Comuna Recea).

Tot astăzi sunt programate două partide din Liga 1. Formația lui Eugen Cebotaru și Alexandru Boiciuc, Academica Clinceni va primi replica lui Gaz Metan, de la ora 14:45, în direct pe Digi Sport, iar echipa lui Dinu Graur, Astra Giurgiu va juca în deplasare cu Viitorul Constanța, de la ora 21:30. Meciul va fi transmis de asemenea de Digi Sport.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

36
Tagurile:
romania, moldova, Fotbal


Загрузка...
Serghei Tarnovschi

Revenire de senzație pentru Serghei Tarnovschi la Cupa Mondială

33
(reînnoit 09:29 27.09.2020)
Canotorul Serghei Tarnovschi a revenit în stil de mare campion la competițiile internaționale după suspendarea de patru ani din cauza dopajului.

CHIȘINĂU, 27 sep – Sputnik. Sportivul de 23 de ani a câștigat medalia de aur la Cupa Mondială de caiac-canoe de la Szeged (Ungaria). El a triumfat pe distanța de 1000 metri cu rezultatul 3:51.33.

În 2016, Tarnovschi a fost suspendat patru ani de către forul internaţional de canotaj după ce a picat testul anti-doping, la câteva zile după ce a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Rio.

Distincția, care i-a fost retrasă, i-a revenit unui canotor din Rusia. În Ungaria, Serghei a concurat și la dublu împreună cu fratele său, Oleg Tarnovschi. Ei s-au clasat pe locul 5 pe distanța 500 metri.

Frații Tarnovschi sunt născuți la Lvov (Ucraina). În 2013 ei au primit cetățenia Republicii Moldova. Deja anul viitor, cel mai talentat dintre ei, Serghei Tarnovschi a cucerit aurul la Jocurile Olimpice de tineret de la Nanjing.

Grație amânării cu un an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, Serghei Tarnovschi are timp suficient să se pregătească cât mai bine pentru a doua Olimpiadă din cariera sa.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

33
Tagurile:
Aur, canotor, Cupa Mondiala


Загрузка...