Exerciții militare Center-2011

Belarusul înăsprește măsurile de control la frontieră

75
(reînnoit 20:27 20.08.2020)
În Belarus au fost consolidate măsurile de control asupra frontierei de stat, îndeosebi asupra celei din partea de Vest a țării.

CHIȘINĂU, 20 aug – Sputnik. Serviciul de Grăniceri al Belarusului desfășoară acțiuni pentru consolidare a pazei frontierei de stat, în special în regiunea Hrodna, care se află la graniță cu Polonia și Lituania, anunță agenția RIA Novosti, citându-l pe reprezentantul comitetului de stat de frontieră al republicii, Anton Bîcikovski.

Mai devreme, președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a însărcinat comitetul de frontieră “să consolideze paza frontierei de stat pe tot perimetrul pentru neadmiterea în Belarus a unor luptători, a armelor, munițiilor și a banilor pentru finanțarea dezordinilor”.

“În legătură cu situația creată în țară, organele de control al frontierei vor desfășura acțiuni de consolidare a pazei frontierei de stat. A fost sporit numărul unităților de grăniceri. Se efectuează controlul sporit asupra respectării regulilor regimului de frontieră din partea persoanelor și mijloacelor de transport, care sosesc în zona de frontieră și fâșia de protecție a frontierei”, a anunțat Bîcikovski.

El a subliniat că au fost înăsprite măsurile de control în raport cu persoanele și mijloacele de transport care traversează frontiera de stat prin punctele de control.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

75
Tagurile:
frontieră, control, măsuri, înăsprește, Belarus
Tematic
Trump: SUA vor discuta cu Rusia despre Belarus la momentul potrivit
Belarus: Cauză penală pentru tentativă de lovitură de stat
fotografie simbol

Explozie puternică la o stație de prelucrare a gazului în Harkov

40
O stație de prelucrare a gazului a explodat în regiunea Harkov din Ucraina, provocând moarte a doi angajați, iar alții opt fiind răniți.

CHIȘINĂU, 28 oct – Sputnik. Angajații Serviciului pentru Situații Excepționale din Ucraina au stins un incendiu provocat de o explozie la o stație de prelucrare a gazului din raionul Dergaciovsk din regiunea Harkov, Ucraina.

Expolzia a luat viața a doi oameni, corpurile lor au fost găsite sub ruinele provocate de explozie, iar alți opt oameni au fost răniți și au fost internați în spital.

Explozia a avut loc pe la ora 11:47. Pe caz a fost inițiată o anchetă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

40
Tagurile:
Harkov, Stație, gaz, explozie


Загрузка...

Presa din SUA: victoria lui Trump va aduce sfârșitul NATO

99
(reînnoit 20:07 27.10.2020)
Financial Times a publicat un editorial în care se arată că un al doilea mandat prezidenţial al lui Donald Trump ar putea reprezenta sfârşitul NATO.

BRUXELLES, 27 oct - Sputnik, Daniela Porovăț. Analiza Financial Times arată felul în care a decurs în primul mandat al lui Trump relația SUA cu NATO, insistându-se asupra deteriorării relațiilor dintre Washington și Berlin și nu doar din punct de vedere militar, ci și economic.

„Germania a avut parte de mai multe surprize geostrategice în ultimii ani”, se arată în articol, dar, de departe, cea mai neplăcută dintre ele, o veritabilă «lebădă neagră», a fost alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA, motiv pentru care întreaga naţiune germană ”pare hipnotizată de posibilitatea câştigării unui al doilea mandat prezidenţial de către Trump la alegerile din SUA din 3 noiembrie”, arată FT.

Analiza observă că Angela Merkel, un veritabil susţinător al NATO, a avut o relaţie extrem de rece cu Donald Trump, comparativ cu predecesorii săi de la Casa Albă, Trump fiind primul lider american de după al Doilea Război Mondial care nu a efectuat din primul mandat o vizită oficială de stat în Germania.

Așadar, un al doilea mandat al lui Trump ar duce la retragerea completă a trupelor din Afganistan şi Orientul Mijlociu, acţiune care ar putea fi continuată apoi cu retragerea militarilor americani din Europa.

FT încearcă, în schimb, să arate cât de promițătoare ar fi lucrurile dacă ar câștiga Joe Biden, care s-ar reîntoarce la vechea manieră de relaționare.

FT amintește că Donald Trump a decis să retragă o parte din trupele americane staţionate în Germania pe motiv că „Germania a făcut o avere” de pe urma prezenţei trupelor americane pe teritoriul ei și că datorează miliarde de dolari SUA.

În final, analiza din FT arată că indiferent de rezultatul alegerilor din SUA, Europa are nevoie de propria sa „ancoră de securitate”, iar aceasta nu poate fi decât Germania, marcând astfel despărțirea de relația transatlantică.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

99
Tagurile:
Nato, Sfârșit, Trump, Victorie
Tematic
Trump retrage trupele din Germania în beneficiul SUA. Și al întregii lumi


Загрузка...

Foto - Ultimul zbor de pasageri al Tu-154 din Rusia

0
(reînnoit 19:13 28.10.2020)
Avionul cu trei motoare Tu-154, după 50 de ani de istorie a zborurilor, rămâne unul dintre cele mai fiabile și simple avioane aflate în funcțiune pentru zboruri pe distanțe medii.

Avionul Tu-154 al companiei aeriene Alrosa a efectuat ultimul zbor civil din Federația Rusă, din Yakutia spre Novosibirsk, transmite serviciul de presă al transportatorului aerian.

"Miercuri, 28 octombrie 2020, singurul avion Tu-154 rămas în aviația civilă rusă și-a efectuat ultimul zbor", a anunțat compania aeriană într-un comunicat.

Avioanele de acest tip vor rămâne doar la organizațiile guvernamentale: unitatea specială de zbor „Rusia”, Ministerul Afacerilor Interne, FSB, Ministerul Apărării, precizează publicația ”Frequent Flyers”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Însoțitoare de zbor a avionului Tu-154 al companiei aeriene ”Alrosa” după aterizarea pe aeroportul Tolmacevo din Novosibirsk

  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Avionul Tu-154 al companiei aeriene Alrosa după aterizarea pe aeroportul Tolmacevo din Novosibirsk

  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Avionul Tu-154 al companiei aeriene Alrosa după aterizarea pe aeroportul Tolmacevo din Novosibirsk

  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Un pilot al avionului Tu-154 al companiei aeriene „Alrosa” Alexander Leșkevici lasă un autograf pe clapeta trenului de aterizare

  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Avionul Tu-154 al companiei aeriene "Alrosa" în timpul aterizării pe aeroportul "Tolmacevo" din Novosibirsk

  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Însoțitor de zbor pe Tu-154 al companiei aeriene Alrosa după aterizarea pe aeroportul Tolmacevo din Novosibirsk

  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Avionul Tu-154 al companiei aeriene Alrosa după aterizarea pe aeroportul Tolmacevo din Novosibirsk

  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Muncitorii aeroportului lângă aeronava Tu-154 a companiei aeriene „Alrosa” după aterizarea pe aeroportul „Tolmacevo” din Novosibirsk

  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Căpitanul Alexander Leșkevici în cabina pilotului a avionului Tu-154 al companiei aeriene Alrosa, pe peronul aeroportului Tolmacevo din Novosibirsk

  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Avioanul Tu-154 al companiei aeriene Alrosa pe aeroportul Tolmacevo din Novosibirsk

  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Pasageri ai avionului Tu-154 pe aeroportul Tolmacevo

  • © Sputnik / Alexandr Kryazhev

    Avionul Tu-154 al companiei aeriene "Alrosa" în timpul aterizării pe aeroportul "Tolmacevo" din Novosibirsk

Tagurile:
Rusia, TU-154
Tematic
De ce Rusia își construiește un nou „avion al apocalipsei”


Загрузка...