Stradă din Londra

Moldovenii din UK: Din iunie, noi reguli privind COVID-19 amendă de o mie de euro

964
(reînnoit 09:42 24.05.2020)
Marea Britanie urmează să introducă din iunie noi reguli privind măsurile de combatere a pandemiei de coronavirus. Regulile îi vizează pe cei care sosesc în această ţară, fiind vorba de o înăsprire a măsurilor.

CHIȘINĂU, 24 mai – Sputnik. Downing Street a dezvăluit că, începând din 1 iunie, cei care sosesc în Regatul Unit, inclusiv britanicii care se întorc din străinătate, trebuie să intre în autoizolare pentru cel puțin 14 zile, măsura făcând parte din eforturile țării de a diminua probabilitatea unui al doilea val de coronavirus.

Astfel, se aşteaptă ca guvernul britanic să înăsprească politica privind carantina de 14 zile pentru cei care sosesc sau se întorc în țară, după încheierea actualei perioade de blocare din cauza coronavirusului. Potrivit noilor măsuri, călătorii care nu respectă regulile de carantină se vor putea confrunta cu o amendă de 1.000 de lire sterline, potrivit Sky News.

Noua măsură urmează să fie anunțată de către ministrul de Interne al Marii Britanii, Priti Patel, și va intra în vigoare în iunie, potrivit Sputnik News.

Pe 10 mai, premierul britanic Boris Johnson, în timp ce detalia planurile guvernului de relaxare treptată a măsurilor de blocare din cauza COVID-19, a declarat că Marea Britanie va „impune carantina pentru persoanele care vin în această țară pe calea aerului”.

Conform noii politici, călătorii vor fi obligați să completeze un formular digital care include adresa unde își vor petrece perioada de carantină. Autoritățile vor verifica în mod regulat aceste adrese, iar încălcarea carantinei ar putea duce la o amendă de 1.000 de lire sterline sau chiar la expulzare în unele cazuri.

Noile măsuri de carantină au fost criticate de mai multe companii aeriene naționale.

Șeful companiei Ryanair, Michael O'Leary, a caracterizat măsura drept „idiotă” și „neimplementabilă”, în timp ce Airline UK a spus că măsura „va anula în mod eficient” călătoriile internaționale către și din țară și va avea ca rezultat „daune incomensurabile aduse industriei aviației și economiei în ansamblu a Regatului Unit”.

Marea Britanie a înregistrat joi peste 252.200 de cazuri de infecții cu COVID-19, dintre care 36.124 de pacienţi au murit.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

964
Tagurile:
amendă, reguli, COVID-19, UK, Marea Britanie
Tematic
Marea Britanie începe testarea pe oameni a vaccinului împotriva Covid 19
Marea Britanie: măsuri pentru ieşirea din izolare - „niveluri de alertă” - VIDEO
5G.Imagine simbol

Marea Britanie interzice antenele 5G produse de Huawei

26
(reînnoit 07:27 15.07.2020)
La începutul acestui an, guvernul britanic a anunțat că va permite gigantului tehnologic chinez Huawei să construiască părți ale rețelei britanice 5G, în ciuda tensiunilor tot mai accentuate între Washington și Beijing.

BUCUREŞTI, 15 iul – Sputnik, Doina Crainic. Marea Britanie va interzice, de la sfârșitul anului, achiziționarea de componente 5G produse de gigantul tehnologic chinez Huawei, a anunțat marți ministrul britanic al Media şi Culturii, Oliver Dowden.

Ministrul a adăugat că această decizie se referă la menţinerea „securităţii pe termen lung a telecomunicațiilor noastre”, potrivit Sputniknews

Interdicția va întârzia lansarea rețelelor 5G în țară cu încă un an, a spus Dowden. El a mai afirmat că Marea Britanie va trebui să abordeze diferit chestiunea reţelelor pe fibră și a rețelelor mobile vechi.

Comentând cu privire la eventualele alternative la Huawei, Dowden a spus că Marea Britanie lucrează cu alianța Five Eyes și că este necesară protejarea companiilor europene Ericsson și Nokia.

„Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne asigurăm că îi protejăm pe ceilalți doi furnizori de pe această piață, Nokia și Ericsson. În al doilea rând, trebuie să introducem noi furnizori, începând cu Samsung și NEC”, a spus ministrul.

Furnizoarele de echipamente de rețea Nokia și Ericsson au spus că sunt pregătite să înlocuiască Huawei în Marea Britanie, potrivit unei declarații obținute de AFP.

„Avem capacitatea și expertiza pentru a înlocui toate echipamentele Huawei din rețelele britanice”, a declarat CEO-ul Nokia pentru Marea Britanie și Irlanda, Cormac Whelan.

„Suntem pregătiți să lucrăm cu operatorii din Marea Britanie pentru a-și îndeplini programul, fără nici o perturbare de care să sufere clienții”, a spus, într-o declarație separată, președintele Ericsson pentru Europa și America Latină, Arun Bansal.

Potrivit Reuters, premierul britanic Boris Johnson a prezidat marți ședința Consiliului de Securitate Națională, care a luat decizia de a interzice achiziționarea de componente 5G de la sfârșitul anului 2020 și de a elimina toate echipamentele Huawei existente din rețeaua 5G până în 2027.

Răspunsul Huawei

Gigantul tehnologic chinez a comentat decizia Marii Britanii numindu-o „dezamăgitoare” și spunând că amenință să arunce Marea Britanie într-un decalaj digital. Compania a cerut guvernului britanic să își reconsidere decizia.

„Este vorba despre politica comercială a SUA, nu de securitate”, a spus compania.

Totuşi, în ianuarie, premierul Regatului Unit, Boris Johnson, a anunțat că Huawei i se va permite să construiască componente din rețeaua britanică 5G. Această decizie a stârnit indignare în administrația Trump, Washingtonul afirmând că permiterea Huawei să contribuie la rețeaua 5G din Marea Britanie ar face ca partajarea informațiilor să fie supusă unui risc. Washingtonul a insistat asupra faptului că Huawei ar putea folosi echipamentele sale pentru a spiona în favoarea Beijingului. Gigantul tehnologic a negat în repetate rânduri aceste acuzaţii.

În luna mai, SUA i-au interzis Huawei să acceseze cipuri și semiconductoare americane pe care compania îşi propusese să le folosească pentru rețelele sale 5G. Această restricție a obligat Huawei să caute alți furnizori, a căror siguranță nu a putut fi garantată de agențiile de securitate britanice.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

26
Tagurile:
Marea Britanie, 5G, antena


Загрузка...
Roma, Italia

Important pentru moldovenii din Italia: Cum puteți obține pensia şi alocaţia socială

93
(reînnoit 09:04 15.07.2020)
Moldovenii care locuiesc şi muncesc în Italia pot afla care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de pensie socială în această ţară şi ce trebuie să facă. Care este valoarea lunară a pensiei sociale în 2020.

BUCUREŞTI, 15 iul – Sputnik, Doina Crainic. Pensia sau alocația socială este acordată de statul italian persoanelor cu vârsta de peste 67 de ani și cu venituri minime sau fără venituri şi nu poate fi transferată în străinătate.

Condiţiile pentru a beneficia de pensia socială sunt următoarele, potrivit rotalianul.com:

- aveţi cel puţin 67 de ani;

- aveţi reşedinţa efectivă în Italia (este necesar să fiţi înscris/ă la Serviciul de evidenţă a populaţiei – „anagrafe” din cadrul Primăriei);

- puteţi prezenta inclusiv „carta di soggiorno” – cartea de şedere;

- aveţi un venit foarte mic sau nu deţineţi niciun fel de venit;

- locuiţi legal în Italia de cel puţin 10 ani (rezidență efectivă, stabilă și continuă), fiind înscris la Registrul pentru Evidența Populației din cadrul Primăriei Locale.

Pentru a obţine pensia socială, puteţi depune cererea prin următoarele mijloace: online, pe site-ul www.inps.it (este necesar să vă creaţi un cont pe site-ul INPS); telefonic, sunând la numerele de telefon: 803164 (apelabil gratuit de la un telefon fix), 06164164 (apelabil de la un telefon mobil); cu sprijinul unei instituţii de asistenţă -„Patronato”.

De asemenea, trebuie să comunicaţi codul dvs. fiscal şi al soţiei/soţului (chiar dacă aceasta/acesta locuieşte în străinătate).

Valoarea pensiei socială se stabileşte anual. În anul 2020, valoarea lunară a pensiei sociale este de 459,83 euro. Veniturile realizate trebuie să se încadreze în limitele stabilite anual.

Acestea variază în funcţie de starea civilă a pensionarului. Astfel, dacă solicitantul este căsătorit, se ia în calcul şi venitul soţului/soţiei. Pentru a putea primi pensie socială în acest an, veniturile obţinute nu trebuie să depăşească următoarele limite: 5.977 de euro dacă solicitantul este necăsătorit; 11.955 de euro dacă solicitantul este căsătorit.

Important de ştiut este că, dacă beneficiarul pensiei se mută într-o altă ţară, îşi pierde dreptul de a primi respectiva alocaţie. De asemenea, pensia socială nu poate fi transmisă urmaşilor.

Plata pensiei sociale este suspendată în cazul în care beneficiarul se află în străinătate pentru perioade mai mari de o lună (cu excepţia problemelor medicale foarte grave dovedite prin documentaţia medicală necesară). La un an de la suspendarea dreptului, INPS poate revoca plata prestaţiei, dacă în urma verificărilor efectuate a rezultat că situaţia a rămas neschimbată.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

93
Tagurile:
pensie, Italia
Tematic
Moldovenii din Germania, avertizare: „Ameninţarea unui al doilea val de COVID-19, reală”


Загрузка...

Moldova are 12 locomotive noi: Iată cât au costat și de unde au fost aduse - FOTO

0
(reînnoit 09:25 15.07.2020)
  • Întreprinderea de Stat Calea Ferată din Republica Moldova a primit 6 locomotive noi
  • Cele 6 locomotive noi au ajuns din Khazastan în Moldova
  • CFM a primit 6 locomotive noi
  • Locomotivele au fost asamblate în Khazastan
  • În Moldova, pentru prima dată în 30 de ani, au fost procurate 12 locomotive noi
  • Așa arată cabina locomotivelor noi
  • Locomotivele for fi utilizate atât la transportarea mărfurilor, cât și a călătorilor
  • La evenimentul de întâmpinare a locomotivelor a participat și președintele Igor Dodon
Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, în Republica Moldova au fost procurate 12 locomotive noi. Acestea vor fi folosite atât pentru transportarea călătorilor, cât și a mărfurilor.

CHIȘINĂU, 15 iul - Sputnik. Republica Moldova a procurat 12 locomotive noi, pentru prima dată în ultimii 30 de ani. Locomotivele au costat 45 de milioane

de euro, bani oferiți în cadrul unui proiect finanțat de BERD, BEI și UE. Locomotivele sunt americane și au fost asamblate în Kazahstan. 

''Este o zi istorică pentru Întreprinderea de Stat Calea Ferată din Republica Moldova pentru că în premieră pentru toată perioada de independență a Republicii Moldova se fac astfel de investiții în revigorarea parcului de tehnică și restabilirea Căii Ferate'', a menționat președintele Igor Dodon. 

''Locomotivele nu doar vor eficientiza activitatea Căii Ferate și vor răspunde necesităților cetățenilor, dar și vor susține antreprenorii din Republica Moldova ca să-și livreze marfa pe piața internă și externă. Această investiție va micșora consumul și cheltuielile pentru întreținerea locomotivelor, la fel va scădea timpul de transport a mărfii pe tronsoanele căii ferate și, cu siguranță, va crește viteza circulației", a declarat ministrul Economiei, Sergiu Răilean. 

Cea mai veche locomotivă din Moldova are 50 de ani, iar ultima achiziție a fost făcută în anul 1991

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
  • Întreprinderea de Stat Calea Ferată din Republica Moldova a primit 6 locomotive noi
    © Photo : Miroslav Rotari.

    Întreprinderea de Stat "Calea Ferată din Moldova" a primit 6 locomotive noi

  • Cele 6 locomotive noi au ajuns din Khazastan în Moldova
    © Photo : Miroslav Rotari.

    Cele 6 locomotive noi au ajuns din Khazastan în Moldova

  • CFM a primit 6 locomotive noi
    © Sputnik / Cătălina Cernei

    CFM a primit 6 locomotive noi

  • Locomotivele au fost asamblate în Khazastan
    © Photo : Miroslav Rotari.

    Locomotivele au fost asamblate în Khazastan

  • În Moldova, pentru prima dată în 30 de ani, au fost procurate 12 locomotive noi
    © Sputnik / Cătălina Cernei

    În Moldova, pentru prima dată în 30 de ani, au fost procurate 12 locomotive noi

  • Așa arată cabina locomotivelor noi
    © Photo : Miroslav Rotari.

    Așa arată cabina locomotivelor diesel

  • Locomotivele for fi utilizate atât la transportarea mărfurilor, cât și a călătorilor
    © Sputnik / Cătălina Cernei

    Locomotivele for fi utilizate atât la transportarea mărfurilor, cât și a călătorilor

  • La evenimentul de întâmpinare a locomotivelor a participat și președintele Igor Dodon
    © Photo : Miroslav Rotari.

    La evenimentul de întâmpinare a locomotivelor a participat și președintele Igor Dodon

Tagurile:
gara, tren, locomotive


Загрузка...