Notre-Dame

Preot francez, erou de la Notre-Dame: Cum a salvat o comoară din incendiu

147
(reînnoit 11:00 17.04.2019)
Un preot francez nu s-a temut să pătrundă în interiorul Catedralei Notre-Dame pentru a salva un obiect religios nepreţuit din incendiu. Iniţial s-a crezut că obiectul a fost distrus de foc.

CHIȘINĂU, 17 apr – Sputnik. Jean-Marc Fournier, preot în cadrul Brigăzii de Pompieri de la Paris, a reuşit să salveze, din incendiul de la Catedrala Notre-Dame, Cununa de Spini, purtată de Iisus pe Drumul Crucii.

​Acesta nu s-a temut să intre în incinta Catedralei, înfruntând pericolul iminent. Serviciile de urgenţă pariziene au confirmat că preotul a reuşit să salveze nepreţuitul obiect.

„A dovedit că nu are frică şi s-a îndreptat către relicvele aflate în interiorul Catedralei Notre-Dame, apoi le-a extras în siguranţă. El se luptă cu viaţa şi cu moartea în fiecare zi, iar astăzi a dovedit încă o dată curajul său”, au transmis serviciile de urgenţă, citate de Daily Mail

Curajosul părinte Fournier, acum în vârstă de 50 de ani, a intervenit şi în timpul atacului terorist din sala de concerte Bataclan din Paris, de pe 13 noiembrie 2015, ajutându-i pe cei răniţi şi rugându-se pentru sufletele celor decedaţi.

Pe lângă Cununa de Spini au mai fost salvate și alte relicve preţioase precum Tunica Sfântului Louis, potrivit primarului Parisului, Anne Hidalgo.

Un incendiu a izbucnit luni la Catedrala Notre-Dame, ducând la prăbușirea turlei şi la distrugerea acoperișului.

Președintele francez Emmanuel Macron a descris incidentul ca fiind o „tragedie teribilă” și a promis că va reconstrui catedrala veche de 850 de ani.

147
Tagurile:
salvare, comoara, erou, Incendiu, Catedrala Notre Dame din Paris, Franta
Тема:
Incendiu imens la Catedrala Notre-Dame din Paris (20)
Tematic
Incendiul la Notre Dame – Accident sau atac? Luni de incendieri a bisericilor din Franţa
Cum arăta Catedrala Notre-Dame din Paris până la incendiu - Galerie foto


Загрузка...