Julian Assange a fost plasat într-o închisoare numită "British Guantanamo"

92
(reînnoit 17:06 14.04.2019)
Unul dintre prietenii lui Julian Assange a susținut că fondatorul WikiLeaks a fost transferat la "Guantanamo-ul britanic", scrie Bloomberg, adăugând că unitatea l-a găzduit pe mâna dreaptă a lui bin Laden.

CHIȘINĂU, 14 apr - Sputnik. Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost plasat în închisoarea Belmarsh din sud-estul Londrei, numită Guantanamo. Vestea a fost anunțată de către agenția Bloomberg, cu referire la Vaughan Smith, un prieten al australianului, transmite Sputnik France.

Vaughan Smith este unul dintre ultimii oameni care l-au vizitat pe Julian Assange la Ambasada Ecuadorului înainte de arestarea lui, joi, de către poliția britanică.

Belmarsh este o închisoare de înaltă securitate care a găzduit deținuți cu grad ridicat de risc, inclusiv Abu Qatada, descris de un judecător spaniol ca fiind mâna dreaptă al liderului al-Qaeda în Europa, a spus Bloomberg, scrie ro.sputnik.md.

Julian Assange a fost arestat la 11 aprilie. Potrivit Wikileaks, ambasadorul Ecuadorului a "invitat" poliția să-l aresteze. Dacă el este extrădat în Statele Unite, Julian Assange ar putea fi condamnat la moarte pentru publicarea documentelor secrete, spun unii experți. Cu toate acestea, potrivit Departamentului de Justiție al SUA, el ar putea primi 5 ani de închisoare.

Președintele Ecuadorului, Lenin Moreno, a declarat că Londra l-a asigurat că Julian Assange nu va fi extrădat în Statele Unite, unde ar putea fi expus torturii sau chiar condamnat la moarte.

92
Tematic
Declarație: Assange a fost arestat „în legătură cu o cerere de extrădare din partea SUA”
Crime de război comise de SUA: Dovezile au fost publicate de Assange


Загрузка...