Donald Trump

Trump lovește din nou în UE: iată ce vrea obțină

284
(reînnoit 17:00 09.04.2019)
Donald Trump anunță că SUA ar putea introduce tarife vamale la mărfurile din UE, în valoare de 11 miliarde de dolari, pentru a compensa pierderile suportate de americani în urma subvenționării companiei Airbus de către europeni.

CHIȘINĂU, 9 apr – Sputnik. Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că va impune tarife la mărfurile din Uniunea Europeană în valoare de 11 miliarde de dolari. Acesta a făcut trimitere la constatările Organizației Mondiale a Comerțului că subvenții UE acordate companiei Airbus au afectat negativ Statele Unite.

“Organizația Mondială a Comerțului a constatat că subvențiile UE acordate Airbus au afectat negativ Statele Unite, care acum vor impune tarife vamale de 11 miliarde de dolari produselor din Uniunea Europeană. În domeniul comerțului, UE a profitat mulți ani de SUA. Se va opri curând!”, a scris liderul de la Casa Albă pe Twitter.

​De 14 ani, Washingtonul și Bruxelles se acuză reciproc de subvenționarea Boeing și, respectiv, Airbus.

Cazul Boeing-Airbus este cea mai lungă și cea mai complicată dispută examinată de OMC care urmărește să asigure condiții de competiție echitabilă în comerțul mondial.

Într-o declarație emisă luni, biroul Reprezentantului Comerțului din SUA (USTR) a anunțat că Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a constatat în repetate rânduri că subvențiile europene acordate companiei Airbus au provocat daune Statelor Unite.

284
Tagurile:
lovește, UE, Trump
Tematic
Reacţia Rusiei la cererea lui Trump de a părăsi Venezuela - „Plecaţi mai întâi din Siria”


Загрузка...