Directorul portalului RIA Novosti în Ucraina Kirill Vîșinski în sala de judecată, Herson

Directorul portalului RIA Novosti din Ucraina a fost escortat din Herson la Kiev

122
(reînnoit 18:06 18.03.2019)
Potrivit avocatului, în celula lui Kirill Vîșinski mai stau patru sau cinci deținuți.

CHIȘINĂU, 18 mart – Sputnik. Directorul portalului RIA Novosti în Ucraina, Kirill Vîșinski, a fost escortat din Herson la Kiev, a comunicat avocatul său, Andrei Domanski.

„El a fost adus joi, se află aici deja de patru zile. Însă au fost zile de odihnă, eu abia azi am reușit să intru la el. Chiar acum am ieșit de la el, se află deja în izolatorul Lukianovsk (din Kiev)”, a comunicat Domanski, citat de RIA Novosti.

Potrivit acestuia, Vîșinski „se află în condițiile cele mai îngrozitoare”.

„L-au plasat într-o celulă fără lumină. Nu există saltele, doarme pe laița goală. Eu cred că au făcut-o în mod special, este legat de atitudinea față de astfel de oameni, deținuți politici. Pentru a demonstra atitudinea față de aceștia. Acum încercăm să precizăm în ce scop au fost încălcate drepturile sale ca deținut”, a menționat Domanski.

Avocatul a spus că în celulă cu Vîșinski mai stau patru sau cinci persoane. La momentul actual apărarea jurnalistului examinează posibilitatea de a scrie o petiție privind condițiile de întreținere a acestuia. În afară de aceasta, apărarea este îngrijorată că aceste condiții se vor răsfrânge negativ asupra sănătății lui Vîșinski. „Deocamdată este satisfăcătoare”, a spus avocatul referitor la sănătatea deținutului.

Totodată, Domanski a spus că escortarea a decurs normal.

„El s-a aflat la Odesa în locul unde a fost închis Kotovski (Grigori). Nu în celula lui Kotovski, însă a încercat să o găsească. Un punct de transbordare a condamnaților”, a spus avocatul.

Curtea de Casație a Curții Supreme de Justiție a Ucrainei, pe 20 martie, ora 11.00 (ora Moscovei), va examina petiția lui Vîșinski privind arestul. În  afară de aceasta, pe 26 martie este prevăzută examinarea dosarului jurnalistului de către instanța de judecată Podolsk din Kiev.

Directorul portalului RIA Novosti Ucraina, Kirill Vîșinski, a fost reținut la Kiev, pe data de 15 mai 2018, fiind învinuit de susținerea republicilor autoproclamate din Donbas și trădare de patrie. Pedeapsa maximă prevăzută de articolul respectiv este 15 ani de închisoare. În timpul unei ședințe de judecată Vîșinski a făcut apel la ajutorul președintelui Rusiei, Vladimir Putin, și a declarat că va renunța la cetățenia ucraineană.

Vladimir Putin a calificat situația ca fiind una fără precedent, declarând că Vîșinski a fost arestat „pentru exercitarea directă a atribuțiilor sale profesionale, pentru exercitarea funcției de jurnalist”. Moscova a trimis Kievului o notă de protest cerând să fie încetate violențele împotriva reprezentanților presei.

Reprezentantul OSCE pentru problemele libertății mass-media, Harlem Désir, și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu acțiunile autorităților ucrainene împotriva RIA Novosti Ucraina la Kiev. După ultima prelungire a termenului de arest al lui Vîșinski, Désir și-a exprimat dezamăgirea față de poziția Ucrainei și a cerut ca jurnalistul să fie eliberat. Comentând situația în cazul Vîșinski, secretarul general al OSCE, Thomas Greminger, a menționat că toate țările care fac parte din această structură și-au asumat obligația să contribuie la crearea condițiilor în cadrul cărora jurnaliștii să poată activa în orice stat membru al OSCE, de aceea aceste țări trebuie să respecte standardele internaționale și să nu se implice în activitatea mass-media.

Urmăriți Sputnik Moldova pe rețeaua de socializare OK>>>

122
Tagurile:
Kiev, Herson, a fost escortat, Kiril Vîșinski


Загрузка...