Premierul Marii Britanii, Theresa May

Brexit: Theresa May, încă o înfrângere în Parlament - detalii

189
(reînnoit 09:11 15.02.2019)
Joi, premierul britanic Theresa May a suferit o altă înfrângere în Parlament, care face şi mai dificilă redeschiderea negocierilor unui acord cu UE privind Brexit.

BUCUREŞTI, 15 feb – Sputnik, Doina Crainic. Deputaţii britanici au respins joi, cu 303 voturi împotrivă şi 258 pentru, moţiunea în care guvernul explica cum intenţionează să renegocieze cu UE acordul privind Brexit, potrivit Agerpres

În această moţiune, Executivul preciza că urmăreşte un dublu obiectiv: să obţină un acord alternativ privind la „plasa de siguranţă” („backstop”), care ar asigura menţinerea unei frontiere deschise între Irlanda de Nord și Irlanda, şi să excludă scenariul unei ieşiri fără acord de care se tem mediile de afaceri, precum şi o parte dintre deputaţi.

Adepţii cei mai fermi ai Brexitului din Partidul Conservator au refuzat să vadă guvernul cauţionând abandonarea scenariului „fără acord”. Ei au avertizat că se vor abţine dacă moţiunea nu va fi reformulată, iar aceasta a condus în cele din urma la un vot împotriva Theresei May.

Premierul a pierdut, astfel, sprijinul pentru un „mandat clar” din partea deputaţilor pentru a modifica acordul, ceea ce îi slăbeşte poziţia în discuţiile cu Bruxelles-ul pentru redeschiderea negocierilor.

De asemenea, unele voci din Camera Comunelor au întrebat unde este Theresa May, în condiţiile în care şefa guvernului nu a asistat la anunţarea rezultatelor.

”Votul din această seară arată că nu există o majoritate pentru linia de conduită a prim-ministrului. Guvernul nu mai poate continua să ignore Parlamentul sau să încerce penibil să ajungă la termenul de 29 martie fără un plan coerent”, a declarat liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn.

Totodată, şi amendamentul propus de Corbyn, vizând limitarea marjelor de manevră ale guvernului, a fost respins cu 322 de voturi împotrivă şi 306 pentru.

A mai fost respins şi un alt amendament, susţinut de partidul scoţian pro-independenţă SNP, care cerea amânarea cu trei luni a datei Brexitului.

Theresa May se confruntă cu dificultăţi în încercarea de redeschidere a negocierilor cu UE. În timp ce liderii europeni se arată inflexibili, ea a recunoscut marţi că are „nevoie de timp” pentru a găsi o soluţie.

189
Tagurile:
detalii, înfrângere, Theresa May, Brexit
Tematic
Post-Brexit: Soarta moldovenilor din Marea Britanie - Drepturile după ieșirea UK din UE


Загрузка...