Dolari SUA - Imagine Simbol

O femeie a fost reținută în Londra după ce a cheltuit 20 de milioane într-un magazin

498
(reînnoit 12:43 07.11.2018)
În Londra a fost reținută o femeie din Azerbaidjan care a cheltuit într-un magazin peste 20 milioane de dolari.

CHIȘINĂU, 7 nov – Sputnik. Soția fostului șef al Băncii Internaționale a Azerbaidjanului, Jahangir Hajiyev - Zamira Hajiyeva, a fost arestată în Londra, fiind acuzată de spălare de bani, acum fiind examinată procedura de extrădare în Azerbaidjan, anunță RIA Novosti, cu referința la propriile surse în Baku.

Hajiyev a devenit primul cetățean străin împotriva căruia este aplicată noua lege privind la spălarea de bani adoptată în Marea Britanie. Anterior, presa britanică a anunțat că National crime agency (NCA) a confiscat bijuterii în valoare de 400 mii lire sterline (523 de mii de dolari), care aparțin Zamirei Hajiyeva. Măsura dată a fost luată în cadrul procedurii de verificare a provenienței banilor femeii, care se presupune că a cheltuit peste 16 milioane de lire sterline (20,7 milioane dolari) în magazinul londonez Harrods. Autoritățile britanice îi cer lui Hajiyeva să explice de unde a luat bani pentru achiziționarea în Londra a unui imobil în valoare de 22 de milioane de lire sterline (28,5 milioane dolari).

“Hajiyeva a fost arestată în baza legii pentru combaterea legalizării resurselor financiare dobândite ilegal, de către Agenția pentru Combaterea Crimei a Marii Britanii, iar acum se examinează procedura de extrădare în Azerbaidjan”, a specificat sursa.

Jahangir Hajiyev este fostul președinte al Băncii Internaționale a Azerbaidjanului, care a fost condamnat la 15 ani închisoare de o instanță de judecată din Baku pentru infracțiuni grave în octombrie 2016, fiind găsit vinovat de fraude financiare.

Ancheta a stabilit că președintele băncii, Hajiyev, în complicitate cu alte persoane a creat și condus un grup criminal. Potrivit MAI a Azerbaidjanului, abuzând de funcția deținută, acesta a dispus deschiderea pe numele lui și a membrilor familiei lui, precum și altor persoane, conturi bancare pe care au fost transferate sume mari de bani.

498
Tematic
Se întâmplă în Moldova: Iată cum adună bani pentru „obșeac" gruparea criminală „Kitaeţ"
Bani obținuți prin șantaj: Iată ce grozăvii făcea o grupare criminală


Загрузка...