Theresa May între drapelul UE și cel al Marii Britanii

Coşmarul Brexit: O a doua perioadă de tranziţie, amânarea ieşirii și ce solicită May

257
(reînnoit 20:31 27.05.2018)
Prim-ministrul Marii Britanii, Theresa May, intenționează să facă o nouă propunere Uniunii Europene în negocierile cu privire la Brexit, potrivit presei britanice.

BUCUREŞTI, 27 mai — Sputnik, Doina Crainic. Theresa May va solicita Uniunii Europene o a doua perioadă de tranziție, care să dureze cel puțin până în 2023, ceea ce va însemna întârzierea cu încă trei ani a ieşirii totale a Marii Britanii din bloc, scrie express.co.uk 

Ea va propune o a doua etapă, care să vizeze rezolvarea chestiunilor vamale şi comerciale, perioadă care va urma celei deja convenite ce se va încheia la sfârșitul anului 2020.

Această propunere ar putea fi întâmpinată de opoziție fermă din partea negociatorilor UE și a deputaților conservatori care susţin Brexit.

Primul-ministrul intenţionează să solicite liderilor europeni această nouă perioadă pentru a se evita controalele la granița cu Irlanda de Nord, potrivit The Times.

Conform celei mai recente propuneri, Marea Britanie va impune tarife vamale externe, va aplica reglementările vamale și alinierea reglementărilor în privinţa bunurilor industriale.

Propunerea urmează să fie depusă deoarece noile aranjamente vamale îi vor satisface pe liderii UE, având în vedere că o frontieră „dură" nu va fi impusă până cel târziu în 2024.

Julian Smith, organizator parlamentar al Partidului Conservator, a declarat ieri că proiectul de lege privind retragerea din UE, la care au fost aduse amendamente importante în Camera Lorzilor în ultimele săptămâni, va reveni în curând la Camera Comunelor.

Unul dintre amendamente prevede rămânerea în uniunea vamală, punct faţă de care May s-a opus constant.

Anterior, May propusese o opțiune hibridă de „parteneriat vamal" cu Uniunea Europeană, care ar presupune că Regatul Unit va continua să colecteze tarifele stabilite de Uniunea vamală pentru bunurile care intră în țară în numele Uniunii Europene.

Frontiera dintre Republica Irlanda și Irlanda de Nord rămâne, de asemenea, un punct sensibil în negocierile privind Brexit, deoarece retragerea Londrei ar putea crea dificultăți în ceea ce priveşte libera circulație a mărfurilor și a lucrătorilor între Irlanda și Irlanda de Nord, restabilind o „frontieră dură" între acestea.

257
Tagurile:
perioada de tranzitie, solicitare, Prim-ministru, Brexit, Uniunea Europeana, Theresa May, Anglia
Tematic
Brexit, întorsătură de situaţie: Amânare „pe termen nedefinit” a ieşirii din UE
Brexit dur? Bruxellesul nu agreează ultimele inițiative ale Londrei


Загрузка...