Christian Lindner

Liderul liberalilor germani: Statele raționale nu-și doresc o confruntare cu Rusia

88
(reînnoit 08:57 16.05.2018)
Liderul Partidului Liber Democrat din Germania, Christian Lindner, a declarat că statele raționale nu-și doresc vreo confruntare cu Rusia.

CHIȘINĂU, 15 mai — Sputnik. Statele raționale nu-și doresc o confruntare cu Rusia, a declarat președintele Partidului Liber Democrat din Germania, Christian Lindner, scrie publicația britanică The Daily Express.

La congresul formațiunii, desfășurat la Berlin, politicianul a solicitat readucerea Rusiei în G8 sau organizarea unui summit în format G7+1.

În afară de aceasta, Lindner a subliniat necesitatea unor summit-uri între Uniunea Europeană și Rusia.

„Rusia va avea un loc în casa europeană, în cazul în care va respecta ordinea stabilită", a spus el.

Vicepreședintele Partidului Liber Democrat, Wolfgang Kubicki, a îndemnat anterior la o revizuire critică a sancțiunilor împotriva Moscovei, pentru că aceasta și-ar fi atins obiectivele propuse.

Acum o lună, ministrul Afacerilor Externe, Heiko Maas, a declarat că revenirea Rusiei în G7 este nerealistă. Potrivit lui, este necesar ca Moscova "să-și aducă un aport constructiv" în politica internațională. Mai devreme, Die Welt, cu referire la propriile surse, a anunțat că un șir de colegi de partid ai lui Maas i-au adus critici pentru o poziție prea dură în raport cu Rusia.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, declarase că Moscova este satisfăcută de formatul G20, care, în opinia lui, "reflectă mai exact raportul de forțe".

88
Tagurile:
state, confruntare, G7, Christian Lindner, Rusia, Germania
Tematic
Germanii au mai mare încredere în Rusia decât în SUA
Rusia are un avantaj în fața NATO în Europa de Est
Juncker: nu există o agendă de securitate fără Rusia. Europa nu este un stăpân al lumii


Загрузка...