Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse

Peskov: „Kremlinul demult nu mai este surprins de nimic”

77
(reînnoit 16:52 17.04.2018)
Potrivit lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse, deocamdată este devreme de dat o apreciere deciziei de suspendare a noilor sancțiuni americane împotriva Rusiei.

CHIȘINĂU, 17 apr — Sputnik. Kremlinul consideră că este devreme de dat o apreciere suspendării noilor sancțiuni ale SUA împotriva Rusiei, care urmau să fie introduse luni, însă constată că, pentru Washington, instituirea sancțiunilor a devenit o practică obișnuită în politica externă, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse, citat de RIA Novosti.

„Este devreme ca, după rezultatele unei singure zile, să faci o apreciere că cineva a manifestat ceva pe fundalul stării generale a relațiilor noastre", a spus Peskov în fața jurnaliștilor.

Astfel a răspuns Peskov la rugămintea reporterilor de a comenta informația cu privire la sancțiunile din partea SUA care, în pofida declarațiilor anterioare ale reprezentantului SUA la ONU, nu au fost introduse luni. Peskov a fost solicitat să-și spună părerea dacă o astfel de pauză este o manifestare de bunăvoință din partea liderului american Donald Trump.

„Din punctul nostru de vedere, unicele sancțiuni legitime sunt cele aprobate de Consiliul de Securitate al ONU. Pe parcursul secolului douăzeci, au fost declarate 174 de sancțiuni, dintre care circa 110 au fost introduse de SUA", a subliniat Peskov.

Acesta a adăugat că, „spre regret, aceasta este o practică obișnuită în politica externă a SUA, cu care nu putem fi de acord, pe care o considerăm ilegală. Iar să faci anumite concluzii reieșind din rezultatele unei zile este devreme", a spus Peskov, subliniind că „Kremlinul demult nu mai rămâne surprins de nimic".

77
Tagurile:
sancțiuni americane, purtător de cuvânt, Kremlin, Consiliul de Securitate al ONU, ONU, Donald Trump, Dmitri Peskov, Rusia, SUA
Tematic
Trump s-a răzgândit să aplice noi sancțiuni împotriva Rusiei, cotația rublei a crescut


Загрузка...