Centrala Nucleară de la Cernavodă

Ultima Oră: Avarie la centrala nucleară Cernavodă - reactorul 2, deconectat

758
(reînnoit 10:43 29.03.2018)
Este a doua avarie din ultimele zile, după cea din 25 martie - cine se face responsabil pentru situația de la cea mai importantă unitate energetică din România.

BUCUREȘTI, 29 mart — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Probleme la reactorul 2 al centralei nucleară de la Cernavodă. Reactorul s-a oprit, deconectându-se automat. Este a doua avarie din ultimele zile, după cea petrecută pe 25 martie.

La acea oră, reactorul a fost oprit pentru o reparație urgentă — o intervenție minim necesară. 

Într-o informare trimisă în această dimineață către Agerpres, Nuclearelectrica precizează că este vorba de partea clasică a centralei, nu de cea nucleară.

"Specialiştii investighează cauza şi vor efectua lucrările necesare de remediere în conformitate cu procedurile aferente industriei nucleare specifice în astfel de situaţii. Nu există o legătură cauzală între reducerea de putere a Unităţii 2 din data de 25 martie 2018 şi deconectarea automată a reactorului de astăzi, 29 martie 2018. Deconectarea automată a reactorului de la SEN este prevăzută și realizată prin sisteme de protecţie prevăzute în proiect în anumite situaţii, aşadar reprezintă un comportament conservativ, procedurat, fără impact asupra securităţii nucleare".Amintim că fostul ministru al Energiei, Toma Petcu, a atenționat asupra problemei retubării reactoarelor 1 și 2, „pentru care noi încă nu suntem pregătiți să o facem".

De făcut trebuia să o facă un grup chinez, cu care statul român avea contract — aceeași firmă care urma să construiască rectoarele 3 și 4 — visul independenței energetice românești. Dar…

… Dar "un comunicat al Fondului Proprietatea remis pe 3 noiembrie 2016 spunea că proiectul privind construcția reactoarelor 3 și 4 este nefezabil și ar putea crea mari prejudicii acționarilor Nuclearelectrica în cazul în care este continuat, având în vedere situația actuală a pieței energiei electrice, precum și prognozele pe termen lung", menționa jurnalistul Radu Tudor, citat de Sputnik.

Fondul Proprietatea (FP) este cel mai important acționar după Ministerul Energiei. Un cuvând important îl are fostul ambasador al SUA la București, Mark Gitenstein, membru în Consiliul Reprezentanților al FP.

 

758
Tagurile:
reactor, nucleara, centrala, ultima ora, avarie, Cernavodă
Tematic
Accident la centrala atomică din Hmelnițk, periculos de aproape de Chișinău
Avaria de la Cernobîl ne dă de știre și astăzi. Centrala emană și acum radiație

Presa din SUA: victoria lui Trump va aduce sfârșitul NATO

51
(reînnoit 20:07 27.10.2020)
Financial Times a publicat un editorial în care se arată că un al doilea mandat prezidenţial al lui Donald Trump ar putea reprezenta sfârşitul NATO.

BRUXELLES, 27 oct - Sputnik, Daniela Porovăț. Analiza Financial Times arată felul în care a decurs în primul mandat al lui Trump relația SUA cu NATO, insistându-se asupra deteriorării relațiilor dintre Washington și Berlin și nu doar din punct de vedere militar, ci și economic.

„Germania a avut parte de mai multe surprize geostrategice în ultimii ani”, se arată în articol, dar, de departe, cea mai neplăcută dintre ele, o veritabilă «lebădă neagră», a fost alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA, motiv pentru care întreaga naţiune germană ”pare hipnotizată de posibilitatea câştigării unui al doilea mandat prezidenţial de către Trump la alegerile din SUA din 3 noiembrie”, arată FT.

Analiza observă că Angela Merkel, un veritabil susţinător al NATO, a avut o relaţie extrem de rece cu Donald Trump, comparativ cu predecesorii săi de la Casa Albă, Trump fiind primul lider american de după al Doilea Război Mondial care nu a efectuat din primul mandat o vizită oficială de stat în Germania.

Așadar, un al doilea mandat al lui Trump ar duce la retragerea completă a trupelor din Afganistan şi Orientul Mijlociu, acţiune care ar putea fi continuată apoi cu retragerea militarilor americani din Europa.

FT încearcă, în schimb, să arate cât de promițătoare ar fi lucrurile dacă ar câștiga Joe Biden, care s-ar reîntoarce la vechea manieră de relaționare.

FT amintește că Donald Trump a decis să retragă o parte din trupele americane staţionate în Germania pe motiv că „Germania a făcut o avere” de pe urma prezenţei trupelor americane pe teritoriul ei și că datorează miliarde de dolari SUA.

În final, analiza din FT arată că indiferent de rezultatul alegerilor din SUA, Europa are nevoie de propria sa „ancoră de securitate”, iar aceasta nu poate fi decât Germania, marcând astfel despărțirea de relația transatlantică.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

51
Tagurile:
Nato, Sfârșit, Trump, Victorie
Tematic
Trump retrage trupele din Germania în beneficiul SUA. Și al întregii lumi


Загрузка...
AC Milan v AS Roma

Video: Milan - Roma 3-3 - debutul lui Tătărușanu

38
(reînnoit 10:42 27.10.2020)
AC Milan a pierdut primele puncte în noul sezon din Serie A. ”Rossonerii” au remizat cu AS Roma, scor 3-3, în ultimul meci al etapei a 5-a.

Portarul naționalei României, Ciprian Tătărușanu, a fost titular. El a profitat de faptul că titularul postului, Gianluigi Donnarumma, a fost diagnosticat cu COVID-19.

Debutul portarului de 34 de ani nu a fost cel mai bun. Tătărușanu a greșit la golul egalizator al oaspeților din minutul 14, când a ieșit pe sub centrare la un corner, iar Djeko a marcat.

Milan a mai condus de două ori în acest meci. Saelemaekers a făcut 2-1 imediat după pauză, dar, după un penalty uşor acordat de arbitru, s-a restabilit egalitatea de la punctul cu var: prin Veretout. Zlatan Ibrahimovici, aflat într-o formă fabuloasă la 39 de ani - are 9 goluri în Serie A, în cinci etape - a reușit dubla, înscriind de această dată din penalty, dar partida s-a încheiat 3-3, după ce a înscris şi Kumbulla pentru AS Roma în minutul 84.

”Tătăruşanu? Greşelile fac parte din fotbal, la orice nivel. Tătăruşanu a ratat momentul ieşirii . E un portar puternic. A fost debutul său, ceva ce s-ar putea să fi avut un impact”, a declarat antrenorul lui AC Milan, Stefano Pioli.

Tătărușanu a primit nota 5, cea mai mică din echipa lui AC Milan, iar italienii de la Gazzetta Dello Sport se așteaptă ca Stefano Pioli să îl ia în calcul pe Antonio Donnarumma, fratele lui Gianluigi, pentru următoarele meciuri.

După cinci etape, AC Milan e lider în Serie A cu 13 puncte. Podiumul e completat de Napoli (11 puncte) şi de Sassuolo (11 puncte).

Următorul meci a lui Milan va fi joi, 29 octombrie, acasă, împotriva lui Sparta Praga, în cadrul Ligii Europa. Până atunci, marți și miercuri se vor disputa meciurile din Liga Campionilor. Astăzi, de la ora 19:55 se vor întâlni perechile Lokomotiv - Bayern și Șahtior - Internazionale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

38
Tagurile:
Milano, Roma, Fotbal


Загрузка...
hampions League - Group A - Lokomotiv Moscow v Bayern Munich

VIDEO: Victorie cu emoții pentru Bayern la Moscova

37
Deținătoarea în exercițiu a Ligii Campionilor, Bayern Munchen, a învins-o cu emoții pe Lokomotiv Moscova. Germanii au smuls victoria în minutul 79.

CHIȘINĂU, 27 oct – Sputnik. Bayern a deschis scorul în minutul 13, prin Leon Goretzka, care a marcat cu o lovitură de cap din interiorul careului.

În minutul 70, Anton Miranchuk a egalat în urma unui contraatac. Anul trecut, fratele său, Alexei Miranchuk, a înscris de două ori contra lui Juventus și apoi a făcut pasul spre Serie A, după transferul de la Atalanta.

Bayern a revenit în avantaj în minutul 79, după golul lui Joshua Kimmich. Mijlocașul de 25 de ani a înscris cu un șut superb, din afara careului. Campioana Germaniei ajunge la 6 puncte în grupa A. În celălalt meci, se întâlnesc de la ora 22:00 Atletico și Salzburg.

Lokomotiv: Guillherme - Corluka (Rajkovic 46), Rybus, Zhivoglyadov, Cerqueira - Ignatjev (Zhemaletdinov 76), Kulikov (Lisakovich 76), Miranchuk - Krychowiak, Smolov (Rybchinskiy 75) - Ze Luis.

Bayern: Neuer - Pavard, Sule, Alaba, Hernandez - Kimmich, Goretzka (Martinez 46) - Muller (Gnabry 46), Tolisso, Coman (Douglas Costa 69) - Lewandowski.

Un alt meci care s-a disputat în Estul Europei, din cauza temperaturilor scăzute, a fost cel dintre Șahtior și Internazionale Milano. După 3-2 cu Real Madrid, campioana Ucrainei a scos o remiză contra lui Inter, scor 0-0. Cele mai mari șanse de a înscrie le-a avut atacantul oaspeților, Romelu Lukaku.

De la ora 22:00 se dispută alte 6 partide din cadrul Ligii Campionilor. Prime va transmite meciul dintre Olympique Marseille și Manchester City.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

37
Tagurile:
Moscova, fotbal, Victorie
Tematic
Artur Ioniță, interviu exclusiv: ”Obiectivul meu era să rămân în Italia”


Загрузка...