Explozie în partea de Est a Damascului

O posibilă lovitură americană contra armatei siriene? Lavrov avertizează

256
(reînnoit 21:53 13.03.2018)
Ministrul Afacerilor externe al Federației Ruse a replicat dur la declarațiile războinice care se fac auzite în Statele Unite.

BUCUREȘTI, 13 mar — Sputnik. În cazul unui atac american asupra Forțelor guvernamentale siriene consecințele vor fi cele mai grave, a declarat șeful dplomației ruse.

”Doamna Haley (Nikki Haley,representant permanent al SUA la ONU — n.r.) trebuie să înțeleagă că, una e a se folosi de microfon la Consiliul de Securitate al ONU, și cu totul alta — faptul că militarii ruși și americani au canale de comunicare prin care se reglementează strict ce este permis și ce nu”, a spus Lavrov.

În ajun Haley a amenințat cu o nouă lovitură asupra armatei lai Assad, asemănătoare celei din aprilie 2017, dacă ONU se va arăta incapabilă să oprească ofensiva în Guta de Est.

Procesul de pacificare în Siria a condus deja la crearea unor zone de deescaladare în provinciile Idlib, Homs și în Sudul țării.

Însă, un punct nevralgic rămâne a fi suburbia Damascului, Guta de Est, controlată, încă din 2012, de circa 10 mii de radicali islamiști. De acolo ei întreprind raiduri și tiruri asupra capitalei siriene. Armata guvernamentală, în ofensiva ei de oră recentă, a eliberat cam la o jumătate din teritoriul ocupat de teroriști.

În cazul în care atacul american va crea un pericol pentru militarii ruși, ”Forțele armate ale FR vor lua măsuri de răspuns, împotriva rachetelor, dar și a mijloacelor de aducere a lor la țintă”, a declarat Valery Gherasomov, șeful Mareleui Stat Major al armatei ruse, citat de RIA Novosti.

256
Tagurile:
avertizează, război, șeful dplomației ruse, Nikki Haley, Serghei Lavrov, Guta de Est, Damasc, ONU, Rusia, SUA
Tematic
Lavrov: Este inacceptabilă divizarea teroriștilor în buni și răi
Bundespolizei

Alertă: Atentat în Germania doi morți, mulți răniți

68
Atac cumplit în Germania. O mașină de teren a intrat cu viteză într-un grup mare de oameni – doi au fost uciși, iar cel puțin 10 sunt răniți.

BUCUREȘTI, 1 Dec – Sputnik. Două persoane au murit și cel puțin 10 au fost rănite după ce un vehicul de teren a lovit în plin, în viteză, un grup de persoane, pe o zonă pietonală, transmite Russia Today.

Atentatul a avut loc în orașul Trier din vestul Germaniei – și nu se știe încă dacă vorbim de un act terorist al unei organizații – sau a fost un gest dement. Autoritățile au stabilit un cordon de securitate și au cerut ca zona să fie evitată deocamdată, făcând investigații asupra incidentului. Centrul orașului a fost înconjurat și au apărut și elicopterele poliției.

Șoferul vehiculului fusese reținut de poliție, dar circumstanțele exacte ale incidentului nu au fost încă stabilite. ”Am arestat o persoană, un vehicul a fost securizat - vă rugăm să continuați să evitați centrul orașului”, a scris pe Twitter poliția din Trier.

​Conform martorilor, mașina cu care a fost săvârșit atentatul este un Range Rover de culoare gri închis, care circula cu viteză mare - iar oamenii au fost, pur și simplu, aruncați în aer.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

68
Tagurile:
răniți, morți, Germania, atentat
Tematic
Atac terorist la Viena: Reacția cancelarului Austriei


Загрузка...

Cum arată străzile din centrul Madridului înainte de Crăciun

78
(reînnoit 19:13 30.11.2020)
Strada Presiado din centrul Madridului, care a fost deja decorată și iluminată cu prilejul Crăciunului, este plină de oameni, în pofida recomandărilor privind păstrarea distanței sociale și evitarea aglomerației.

Mai multe magazine au fost amenajate în centrul capitalei Spaniei, iar oamenii au dat năvală. În zonă s-a format aglomerație. Strada Presiado arată ca un furnicar.

© Sputnik / Алексей Витвицкий

„Cred că sunt mulți oameni aici, unii dintre ei ar putea fi infectați, pentru că unii oameni sunt iresponsabili”, a declarat un adolescent.

„Există o mulțime de oameni, este cam periculos, dar ne protejăm și ne simțim bine”, a spus Jozias, un alt adolescent.

Restricțiile la circulație au fost deja relaxate la Madrid, deși starea de asediu rămâne în vigoare de la 00:00 la 06:00.

Potrivit Universității Johns Hopkins, numărul de cazuri confirmate de coronavirus în Spania este de 1.628.208, iar 44.668 de persoane au decedat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

78
Tagurile:
Crăciun, Madrid
Tematic
Moș Crăciun în mască anti-gaz: Cum rezistă actorii în vreme de pandemie


Загрузка...
Mai mulți agricultori se pregătesc să blocheze traseul național Chișinău-Căușeni

Expert în economie: Agricultorii trebuie protesteze pentru a fi auziți

0
Economistul Viorel Gîrbu afirmă că protestele sunt singurul instrument al agricultorilor prin care îi pot convinge pe reprezentanții statului să le acorde ajutor în această perioadă dificilă.

CHIȘINĂU, 1 dec - Sputnik. Economistul Viorel Gîrbu afirmă că sectorul agricol a fost foarte afectat în acest an de secetă, dar și de pandemia provocată de virusul COVID-19.

În contextul în care fermierii au anunțat că miercuri vor protesta în Piața Marii Adunări Naționale, Viorel Gîrbu a precizat pentru Sputnik Moldova că manifestațiile sunt singura soluție acum pentru agricultori care vor să-și facă dreptate.

”Protestele sunt unica șansă ca autoritățile să înțeleagă nemulțumirea fermierilor. Trebuie de precizat că foarte mult contează și anvergura protestului, fiindcă cu cât mai mulți agricultori își vor spune durerea, cu atât mai repede autoritățile vor reacționa. Statul este obligat să vină cu soluții pentru a ajuta fermierii, dacă aceștia în număr mare cer acest lucru”, a declarat Viorel Gîrbu. 

Totodată, expertul în economie a remarcat că bugetul țării a fost într-adevăr foarte mult afectat în acest an, dar consideră că există soluții pentru a depăși prolemele stringente.

”Bugetul de stat este într-o situație dificilă după un an plin de provocări, dar, dacă agricultorii vor cere insistent ajutor, atunci mereu este o soluție pentru a găsi resurse și a ajuta agricultorii loviți de probleme”, a menționat Viorel Gîrbu. 
Viorel Gîrbu
© Sputnik / Miroslav Rotari
Viorel Gîrbu

În același timp, economistul spune că poate fi înțeleasă și nemulțumirea asociațiilor din domeniul agroindustrial față de proiectul politicii bugetar-fiscale, aprobat ieri de Guvern. Noul document prevede majorarea cotei TVA de la 8% la 12% pentru domeniul agricol, iar acest lucru nu va îmbunătăți situația. 

”Documentul este straniu, rupt de realitate în partea care vizează agricultorii. Nu este clar de ce Guvernul vrea să echivaleze cota TVA în aceeași măsură pentru toate mărfurile, fiindcă unele sunt mai scumpe, iar altele mai ieftine, de aceea ar trebui totuși orice treaptă să fie impozitată diferit. De exemplu, unele imputuri se impozitează într-un fel, altele în altul. Nu înțeleg încăpățânarea Guvernului de a veni cu nivelarea cotelor de impozitare”, a precizat Viorel Gîrbu. 

Astăzi, reprezentanții asociațiilor din domeniul agroindustrial au declarat că sunt nemulțumiți de proiectul politicii bugetar-fiscale, precizând că inițiativele vor îngreuna situația agricultorilor și au făcut apel la fracțiunile parlamentare să nu voteze legea. 

Fermieri din 15 raioane ale țării, dar și reprezentanți ai asociaților de producători și agricultori au anunțat că vor protesta miercuri, la ora 11:00, în centrul Capitalei. Ei vor cere ajutor pentru pierderile suportate la culturile de grupa a doua, dar și soluții pentru a depăși problemele legate de distribuitorii de imputuri agricole care îi acționează în judecată pentru restanțele acumulate. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
expert, economiști, Proteste agricultori, agricultori
Tematic
Mesajul lui Ion Perju pentru agricultori, la sfârșit de toamnă - detalii
Ciubuc: Prognoze sumbre pentru agricultori în 2021


Загрузка...