Teodor Meleșcanu

Şeful diplomaţiei române: Declaraţiile privind unirea nu au valoare juridică.

198
(reînnoit 14:58 11.03.2018)
Ministrul român de Externe consideră declaraţiile privind unirea dintre România şi Republica Moldova nu au valoare juridică.

CHIŞINĂU, 11 mart — Sputnik. Ministrul de Externe al României, Teodor Meleşcanu, a afirmat că declaraţiile privind unirea dintre România şi Republica Moldova, adoptate de mai multe consilii locale din cele două ţări, nu au valoare juridică şi nu afectează relaţiile dintre cele două state.

Seful diplomaţiei române a făcut această declaraţie la Ploieşti, în cadrul conferinţei de alegeri a filialei teritoriale ALDE Prahova.

„Din punctul meu de vedere, declaraţiile privind unirea pe care le-au adoptat mai multe municipalităţi sau conduceri de comune sunt de fapt expresia dorinţei de a fi mult mai aproape de România. Ele nu au valoare juridică, sunt expresia unei dorinţe pe care o înţelegem şi pe care o respectăm. (…) Ele nu au niciun fel de valoare juridică şi nu afectează în niciun fel relaţiile noastre cu Republica Moldova", a spus Meleşcanu, citat de mediafax.ro.

Amintim că, de la începutul acestui an, primarii şi consilierii din mai multe sate şi comune din ţară au adoptat declaraţii simbolice privind unirea cu România, dorind să marcheze în felul acesta împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire din 2018. În replică, în câteva sute de localităţi au fost adoptate contradeclaraţii în sprijinul statalităţii şi suveranităţii Republicii Moldova.

198
Tagurile:
nu au valoare juridica, Teodor Meleşcanu, Ministrul de Externe al României, declaratii privind unirea, Republica Moldova, Romania
Tematic
Polemici aprinse pe subiectul Unirii în Parlament. Iată cine a excelat
Va spune oare Băsescu „Adio, Unire"?


Загрузка...