Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

BREXIT: Scenarii sumbre pentru Marea Britanie - detalii

214
(reînnoit 23:31 13.12.2017)
Regatul Unit al Marii Britanii ar putea suferi pierderi de miliarde de dolari în cazul în care nu va îndeplini condițiile acordului asupra Brexit și va adera la Organizația Mondială a Comerțului fără a se consulta cu Uniunea Europeană

CHIȘINĂU, 13 dec — Sputnik. În contextul următoarei runde de negocieri dintre Bruxelles și Londra, care urmează să înceapă în ianuarie 2018, un grup de experți din cadrul Rand Corporation, a prezentat un studiu cu privire la scenariile Brexit, transmite Sputnik International.

Analiștii au examinat opt variante posibile, ajungând la concluzia că doar una dintre ele ar conduce la câștiguri economice pentru Regatul Unit, și asta ar fi un acord trilateral între Anglia, SUA și UE. Toate celelalte scenarii vor duce la pierderi de la 1,7% până la 5% din PIB pe parcursul a 10 ani.

Raportul a demonstrat că Regatul Unit ar putea suferi pierderi în valoare de peste 140 de miliarde de dolari în cazul în care nu va îndeplini toate condițiile acordului asupra Brexit și va adera la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) fără a se consulta cu Uniunea Europeană.

Anerior, firma de contabilitate Ernst and Young (EY) a raportat că Marea Britanie ar putea pierde 10.500 de locuri de muncă în prima zi după Brexit din cauza cotelor impuse.

Negocierile în problema Brexit între Regatul Unit și Uniunea Europeană au început oficial la 19 iunie și urmează să fie finalizate până la sfârșitul lunii martie 2019. Londra ia măsuri pentru a ajunge la acorduri comerciale cu state din afara UE.

214
Tagurile:
Miliarde, BREXIT, pierderi, Organizația Mondială a Comerțului, UK, Regatul Unit, Marea Britanie
Тема:
Brexit - Marea Britanie vrea să iasă din UE (48)
Tematic
Brexit-ul - amânat pentru evitarea unui colaps economic
Cum vor putea obţine moldovenii statutul de rezident după Brexit: Detalii
Dezvăluiri din culisele negocierilor Brexit: Europa vrea mai mulți bani
Ursula von der Leyen

Bruxelles o lovitură creștinilor de sărbători

229
(reînnoit 10:13 02.12.2020)
Comisia Europeană pregătește o adevărată lovitură, care va afecta creștinii din Europa – greu încercați în această perioadă a pandemiei, dar mai ales supuși unor presiuni teribile din partea structurilor ”progresiste” ce domină Europa.

BUCUREȘTI, 2 dec – Sputnik. ”La nivel politic, decizional, instituțional, în UE, e o rușine să recunoști că Europa e un spațiu creștin”, concluziona anul trecut marele actor Mircea Diaconu, după 5 ani de Parlament European.

Iar istoria acestei veritabile descreștinări a Occidentului, a „lumii civilizate”, continuă – pandemia oferind un prilej pentru asta – sau chiar o armă.  

Teologul și politologul Bogdan Duca scria aseară despre ”zvonul quasi-oficial că cei din Comisia Europeană vor să "recomande" interzicerea slujbelor de Crăciun (adică să se mute în online)”. Desigur, scrie Duca, ”riscul ridicat de a face această viroză teribil de asimptomatică e pretextul...”.

”Dacă iese asta într-un document oficial, atunci caracterul anticreștin al acestui circ dictatorial va fi mai evident ca oricând”, conchide Duca.

Ei bine, zvonul… nu mai e zvon, ci știre transmisă de mass media. ”Colegiul comisarilor se reunește în ședință azi pentru a propune măsuri – recomandări vizând sărbătorile de Crăciun”, transmite jurnalista Sabina Iosub de la Bruxelles.

Conform apreciatei corespondente din capitala Europei, principalele direcții ale Comisiei sunt limitarea ”întâlnirilor”, cu referire clară la slujbele de Crăciun, care trebuie să fie ”cât mai limitate”.

”Recomandările vor fi propuse și discutate azi la prânz Colegiul Comisarilor, apoi vor fi prezentate de Comisarul european pentru sănătate”, a spus Sabina Iosub.

Varujan Vosganian citează prestigiosul cotidian italian ”Corriere della sera” – Comisia europeană intenționează să recomande participarea la slujba de Crăciun în regim on-line.

”Mai e puțin și o să ni se spună că în Europa creștinismul dăunează grav sănătății”, comentează scriitorul și omul politic, Varujan Vosganian.

Prestigiosul cotidian italian citat titrează dur: ”Opriți Liturghiile de Crăciun”: propunerea UE de a evita adunările”.

”Comisia UE recomandă înlocuirea ceremoniilor față în față cu inițiative online sau TV”, scriu italienii, care confirmă că ”liniile directoare ale proiectului vor fi publicate miercuri” – adică azi.

Conform italienilor, textul solicită ”luarea în considerare a evitării ceremoniilor religioase cu adunări mari, înlocuirea acestora cu inițiative online, la televizor sau la radio”.

O „discuție suprarealistă”, a izbucnit premierul italian Matteo Renzi, pentru care ”Prioritatea imediată pentru politică este organizarea distribuției vaccinului folosind excelența italiană din acest sector (al Sănătății) și armata - eficacitatea răspunsului la pandemie va fi măsurată pe această cale - nu pe discuțiile suprarealiste cu privire la numărul de participanți la cină sau la programul Liturghiei”.

Și președintele bogatei regiuni Veneto, Luca Zaia, a criticat poziția adoptată de UE: ”Dacă ar fi așa, ar însemna că este foarte puțin respectuos cu sentimentele noastre religioase. Dacă Europa se ocupă și de slujbele de Crăciun înseamnă că există ceva care nu funcționează în Europa”.

Corriere de la Serra atrage atenția că, recent, Papa Francisc a anunțat că nu va merge pe Piazza di Spagna pe 8 decembrie – ”Riscul transmiterii COVID stă la baza deciziei Suveranului Pontif de a renunța, după 67 de ani, la tradiționalul omagiu adus Madonnei, binecuvântarea asupra orașului Roma, a locuitorilor săi și a multor oameni bolnavi din întreaga lume”.

În concluzie – azi se va lua o decizie istorică… dau un pas spre ceea ce mulți comentatori numesc ”bătălia contra credinței creștine”.

***

Ca un post scriptum, pentru că l-am citat pe Varujan Vosganian - autorul ”Cărții șoaptelor”, poate cea mai frumoasă și însuflețită scriere românească a ultimelor decenii – trebuie să condamn răceala, nepăsarea și chiar ostilitatea cu care Europa (UE) a tratat noua dramă a poporului armean, prim și mare martir al creștinătății! Din păcate, nici România nu a fost mai brează la acest capitol.

Pentru cei ca mine, care se trag din românii macedoneni prigoniți și dezrădăcinați din fostul Imperiu Otoman - din Albania, Macedonia sârbească sau Grecia - această nesimțire a Occidentului are o semnificație aparte.  Iar cazul armenilor este ceva cu totul și cu totul special, ca dramatism în istorie. Armenii, ca și asirienii, sunt demonstrații vii ale credinței - care dă puterea de viață, într-o istorie în care li s-a dorit de prea multe ori moartea, dispariția… uitarea! Ori, de uitare par a avea parte armenii acum, din partea „lumii civilizate”, în care ”e o rușine să recunoști că Europa e un spațiu creștin”, după cum șocant mărturisea Mircea Diaconu.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

229
Tagurile:
sărbători, creștini, lovitură, Bruxelles
Tematic
Polonia sfidează Bruxelles-ul: rămâne naționalistă! Iată rezultatele alegerilor
Tensiuni și acuzații la Bruxelles pentru bani: Macron și-a ieșit din fire


Загрузка...

Imagini rare: Un leopard caucazian filmat în munții din Armenia

156
(reînnoit 19:53 01.12.2020)
Leopardul caucazian căscă și se pregătește să doarmă în munții Syunik din Armenia - imagini rare surprinse de oamenii de știință de la Complexul Biosferei Zangezur.

Un leopard caucazian a fost văzut din nou în munții Syunik din Armenia. Ministerul armean al Mediului a publicat pe pagina de Facebook un scurt videoclip în care felina este surprinsă în clipele sale de odihnă, în pădurile din Syunik.

Ca urmare a activităților de monitorizare desfășurate de filiala armeană a World Wildlife Fund (WWF) a Ministerului Mediului la Complexul Biosferei „Zangezur” SNCO, camerele video au înregistrat din nou un leopard caucazian în Parcul Național Arzik.

Videoclipul îl surprinde pe leopard în timp ce se odihnește în pădure. La început se scarpină, apoi căscă și se întinde liniștit.

Trebuie remarcat faptul că leopardul caucazian este înregistrat în Cartea roșie a animalelor din Armenia.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

156
Tagurile:
Armenia, leopard, Video
Tematic
Uimitor: Tigrul eliberat de Vladimir Putin şi-a găsit o nouă dragoste - Foto


Загрузка...
Corăbii NATO în Marea Neagră

NATO se extinde în Mărea Neagră: Va strâmtora oare Alianța Rusia în Crimeea

0
Odată cu venirea lui Joe Biden la Casa Albă, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord a inițiat noi reforme.

MOSCOVA, 3 dec – RIA Novosti, Galia Ibraghimova.  La summitul care s-a încheiat recent, miniștrii de externe au revizuit principiile fundamentale ale organizației și i-au restructurat activitatea. Numai problemele principale au rămas aceleași – Rusia și China. Modul în care NATO va limita ”amenințarea rusă” a fost analizat de RIA Novosti.

Adaptarea NATO la crize

Jens Stoltenberg s-a pregătit pentru întrunirea video cu șefii ministerelor de externe cu mare atenție. Reuniunea ministerială este ultima dinaintea summitului anual, programat pentru începutul anului. Dezvoltarea unei agende în prealabil și discutarea problemelor acumulate reprezintă măsurile de precauție împotriva imprevizibilității participanților, dat fiind faptul că au mai existat precedente.

De exemplu, în ajunul întâlnirii de anul trecut, Emmanuel Macron a declarat că ”NATO este în moarte cerebrală”. Această declarație a dat tonul discuției și a încurcat toate planurile. Membrii Alianței nu-și dădeau rândul să-i dovedească liderului francez și unul altuia că totul este în regulă în interiorul blocului.

Donald Trump a rămas principalul sceptic al solidarității transatlantice. Ca răspuns la argumentele referitoare la importanța NATO în ceea ce privește limitarea Rusiei, Chinei și Iranului, președintele SUA a cerut mai întâi o sporire a contribuțiilor pentru apărare. El a considerat că lupta împotriva provocărilor externe, în principal din contul potențialului militar al Americii, este irațională.

La viitorul summit, reprezentantul SUA va fi Joe Biden, respectiv secretarul general al alianței se așteaptă să revină la fosta ”normalitate”. Prin aceasta, Stoltenberg subînțelege faptul că americanii vor reafirma importanța alianței politico-militare cu membrii blocului.

Pentru a fi mai convingător, secretarul general le-a cerut analiștilor să examineze problemele din cadrul organizației înainte de summit, să prezinte modalități de rezolvare a acestora și să stabilească sarcinile  pentru următorii zece ani. Activitatea de cercetare a fost documentată într-un raport cu titlul elocvent ”NATO-2030”.

Șefii Ministerelor Afacerilor Externe au studiat opiniile experților și le-au ajustat. Toți participanții la reuniune, inclusiv Franța, au recunoscut că Alianța nu este amenințată de „moarte cerebrală”, dar reformele nu vor fi în plus.

"Este important să adaptăm alianța de apărare la noua situație internațională. În situații de criză, NATO trebuie să acționeze prompt și unit, chiar dacă acest lucru încalcă, de facto, principiile ei fundamentale", se arată în document.

Principalul aspect pe care autorii raportului propun ca să fie revizuit este dreptul de veto, de care se bucură acum, în mod egal, toți participanții NATO. ”Dacă votul unanim va fi limitat, atunci tensiunile din cadrul Alianței vor scădea”, cred cercetătorii.

Nu toți miniștrii au fost de acord cu concluziile lor, dar ideile au fost considerate inovatoare.

Și din nou ”mâna Moscovei”

În schimb, în ceea ce privește amenințările externe, toți participanții au fost de acord: Rusia și China rămân o provocare serioasă pentru securitatea transatlantică.

"Moscova își modernizează arsenalul nuclear și amplasează noi rachete, începând cu teritoriul Nordului Îndepărtat, până în Siria și Libia. Prezența rusă a crescut, de asemenea, ca urmare a crizelor din Belarus și din Karabahul de Munte", a afirmat Stoltenberg.

"Kremlinul tinde spre hegemonie asupra fostelor republici sovietice și le subminează suveranitatea. Este important ca NATO să se adapteze la noul mediu, în care a revenit rivalitatea cu o Rusie constant agresivă", au menționat autorii raportului, în unison cu secretarul general.

Activitatea privind „neutralizarea amenințării rusești” este deja în curs de desfășurare. Drept dovadă, Stoltenberg a semnalat experiența cooperării NATO cu Georgia și Ucraina. Acum ambele state sunt parteneri ai Alianței cu posibilități extinse. Acest lucru presupune accesul la tehnologii și informații secrete din Occident, dar, totodată, nu aduce mai aproape aceste state la statutul de membru cu drepturi depline ai blocului.

Pentru a limita Rusia, Alianța intenționează să-și extindă prezența în Marea Neagră, acțiune care reprezintă un răspuns la ”consolidarea prezenței militare ruse în Crimeea”.  Detaliile nu au fost încă dezvăluite.

Oficialii ruși au reacționat. "Acțiunile NATO, inclusiv în regiunea Mării Negre, omoară litera și spiritul OSCE. Principiul indivizibilității securității este respins", a declarat Konstantin Kosachev, președintele comitetului Consiliului Federației pentru afaceri internaționale.

Prioritățile în regiunea Mării Negre

"Principala sarcină a NATO este să se pregătească de schimbarea președintelui SUA. Alianța speră că Biden va contribui la consolidarea blocului și că problemele apărute în timpul lui Trump vor dispărea. Dar este puțin probabil că noul lider american va renunța la întreaga moștenire a predecesorului său. Cel mai probabil, va continua să insiste ca toți membrii alianței să contribuie cu doi la sută din PIB-ul lor la pușculița NATO destinată apărării", a declarat Andrei Kortunov, directorul general al Consiliului pentru afaceri internaționale al Rusiei.

Politologul crede că venirea lui Biden nu va schimba relațiile tensionate dintre NATO și Rusia. Dar, având în vedere implicarea Moscovei într-o gamă largă de probleme internaționale, Alianța nu va putea ignora dialogul - cel puțin la nivel militar.

Kortunov explică problema Mării Negre de pe agenda NATO prin influența crescândă a Rusiei în Transcaucazia: ”Războiul din Karabahul de Munte și staționarea forțelor de menținere a păcii ruse nu au trecut neobservate de Alianță. Acestea sunt teritorii din apropierea Mării Negre, pe care membrii NATO le consideră o zonă de interes. Ei percep consolidarea Moscovei acolo ca o potențială provocare. De aici și declarațiile despre prioritatea problemei regiunii Mării Negre. "

Expertul este însă sigur că Rusia nu reprezintă singurul factor de risc pentru NATO în regiunea Marii Negre. "Planurile lor de a se stabili în regiunea Mării Negre nu vizează atât Moscova, cât Ankara", consideră el. În ciuda statutului său de membru NATO, poziția Turciei în privința unei serii de chestiuni se află în contradicție cu opinia generală. Recep Tayyip Erdoğan este în conflict cu Grecia, cu Franța și chiar și cu Germania și SUA. Dar NATO dorește să reîntoarcă Turcia în organizație. Un alt obiectiv îl constituie reducerea pe viitor a apropierii dintre Turcia și Rusia”.

Agenda NATO pentru regiunea Mării Negre va continua să fie colindată și de Ucraina. În același timp, subiectul principal în relațiile cu alianța îl va constitui creșterea prezenței militare ruse în Crimeea, consideră expertul.

”Construcția de noi facilități pe peninsulă este prezentată de Kiev ca o altă amenințare la adresa securității transatlantice. Autoritățile ucrainene vor insista asupra faptului că desfășurarea sistemelor militare rusești în Crimeea este o problemă care necesită o atenție sporită ", nu exclude Kortunov.

Adio iluziilor

Tbilisi va menține, de asemenea, atenția NATO asupra regiunii Mării Negre. De acest lucru este sigur Tornike Șarașenidze, profesor la Universitatea Georgiană pentru Afaceri Publice. El își explică afirmația prin faptul că în Osetia de Sud este prezentă armata rusă.

"Georgia demult nu-și mai face iluzii cu privire la intrarea ei în NATO în timpul apropiat. Cu toate acestea, ea încearcă să extindă cooperarea cu blocul", notează Șarașenidze.

El recunoaște că războiul din Karabahul de Munte a întărit poziția Rusiei în Transcaucazia. Și adaugă: "Armenia are un aliat - Rusia. Azerbaidjanul are Turcia. De fapt, între aceste țări s-a format o alianță militară. Georgia nu are un astfel de aliat, respectiv rămâne să se bazeze pe NATO".

În ciuda retoricii, nici Georgia, nici regiunea Mării Negre în ansamblu nu sunt probleme prioritare, a spus expertul. Acum, principalul lucru pentru NATO este să stabilească un dialog cu Biden. Iar summitul de la începutul anului viitor va fi primul test.

 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
extindere, Crimeea, Rusia, Marea Neagră, NATO
Tematic
Lavrov a dat o apreciere declarațiilor UE și NATO în privința Belarusului
Maia Sandu a explicat cum vede relația dintre Moldova și NATO


Загрузка...