Elguja Burduli

A fost descoperit cel mai vechi vin din lume - are peste șase mii de ani

213
Arheologii au descoperit în Sicilia, Italia, amfore cu urme de vin cu o vechime de 6 mii de ani

CHIȘINĂU, 29 aug — Sputnik. Arheologii au găsit amfore cu cel mai vechi vin din lume, care are o vechime de peste 6 mii de ani. Descoperirea a fost făcută într-o peșteră din Sicilia, iar potrivit testelor efectuate de Universitatea din Florida de Sud, vinul ar fi fost fabricat în mileniul 4 î. Hr.

Rezultatele testelor au fost publicate în revista științifică "Microchemical Journal", iar potrivit autorilor studiului, descoperirea este una din cele mai semnificative, dat fiind faptul că este vorba de cea mai veche atestare a producției de vin din peninsula italică și una din cele mai vechi din lume.

Anterior, istoricii considerau că cultivarea viței-de-vie și producția vinului a început în epoca bronzului (1300-1100 a. Chr.), însă noua descoperire va determina o schimbare radicală a opticii asupra economiei istoriei antice. Se pare că oamenii din această regiune au început să se delecteze cu vin cu mult înainte de faimoasele bacanaliile grecești și romane, sărbătorile dedicate zeului Bacchus.

În vasele descoperite în apropiere orașului sicilian Agrigento, în situl arheologic Monte Kronio, a fost identificate urme de acid tartric și sare de sodiu, care se întâlnesc în stare naturală în vița-de-vie și vin.

Potrivit cercetătorului Davide Tanasi, determinarea compoziției vinului este una complicată, deoarece pentru excavarea rămășițelor vinului e nevoie de ceramică intactă. În prezent aceștia încearcă să determine dacă e vorba de vin alb sau roșu.

Anterior, cele mai vechi urme de vin din lume au fost găsite în Armenia, în apropiere de localitatea Areni, care, potrivit National Geografic, ar avea o vârstă de 5 500 de ani. Unii experți au ajuns la concluzia că oamenii au început să producă vin acum zece mii de ani, în neolitic. 

213
Serghei Lavrov

Lavrov, despre presa din Letonia: Toți au dreptul la o informație alternativă

21
(reînnoit 17:16 18.01.2021)
În pactele și deciziile OSCE, adoptate la cel mai înalt nivel, pe care Occidentul le citează permanent, este prevăzut angajamentului statului de a asigura pe teritoriul său liberul acces la informație, a subliniat Serghei Lavrov.

CHIȘINĂU, 18 ian – Sputnik. Accesul la informație este garantat de o multitudine de decizii OSCE, pacte internaționale cu privire la drepturile politice ale cetățenilor, a declarat luni în cadrul unei conferințe de presă ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, comentând situația jurnaliștilor din Letonia.

Jurnaliștii, inclusiv cei care colaborează cu portalurile Baltnews și Sputnik Letonia, sunt acuzați de încălcarea articolului cu privire la regimul de sancțiuni al UE. La domiciliul acestora au avut loc percheziții și le-a fost impusă interdicția de a părăsi țara. Acuzațiile au fost aduse în temeiul articolului 84 al Codului Penal al Letoniei – încălcarea regimului de sancțiuni al UE, faptă care prevede pedepse de la amendă, până la privațiune de libertate. Sputnik Letonia și Baltnews sunt legate de grupul media AIP Rossiya Segodnya. În același timp, jurnaliștii care colaborează cu aceste instituții de presă nu sunt angajați, ci autori independenți. În Rusia, în cadrul proiectului “Nu-i lăsăm pe ai noștri”, în susținerea jurnaliștilor letoni, a fost lansată o largă campanie de informare.

 

“În realitate, întreprindem niște pași foarte serioși, discutăm pe acest subiect la ședințele săptămânale. Depunem efort nu doar pentru că trebuie să ne declarăm dezacordul cu astfel de încălcări grave ale legislației naționale și ale angajamentelor internaționale, ci și pentru că trebuie să activăm mecanismele internaționale”, a spus Lavrov.

Potrivit lui Lavrov, Rusia deja a depus declarații respective la ONU, OSCE, Consiliul Europei și își va continua activitatea în această direcție. “Însă atunci când se întâmplă astfel de lucruri, când avem niște dovezi incontestabile ale încălcării grave a libertății presei, însoțită și de amenințări cu dosare penale, atunci aceste mecanisme care există în formatele de apărare a drepturilor omului în cadrul ONU, unde există mai mult raportori în diverse aspecte ale încălcării drepturilor omului, și în Consiliul Europei există un comisar special pentru libertatea presei, și în OSCE, de asemenea, aceștia nu pot justifica ceea ce se întâmplă în Letonia și în țările baltice vecine. Iată de ce ei ne expediază scrisori”, a adăugat Lavrov.

Însă noi vrem să activăm mecanismele care există în convențiile respective și care îi cer fiecărui stat să elimine astfel de încălcări și mecanismele trebuie aplicate până la încetarea acestor încălcări. Iată aici colegii noștri din structuri multilaterale sunt dispuși într-o măsură mai mică să lupte pentru adevăr, atunci când este vorba de presa de limba rusă. De fapt, în cazul Letoniei, limba rusă fie este maternă, fie este utilizată de aproximativ jumătate din populația Letoniei, 40 la sută – la sigur. Pentru a da dovadă de o astfel de lipsă de respect față de proprii cetățeni, trebuie să ai o orientare politică specifică”, a subliniat ministrul rus.

Lavrov a adăugat că Rusia continuă “să ceară din partea structurilor internaționale niște acțiuni clare”. “Însă vrem în paralel să mobilizăm organizațiile neguvernamentale, care au tot dreptul să se adreseze în justiție. Refuzul instanțelor de judecată le oferă dreptul să se adreseze la CEDO, care de câteva ori a vizat subiectele presei, chiar dacă nu au existat astfel de precedente”, a explicat șeful diplomației rusești.

Lavrov a mai adăugat că CEDO “trebuie să privească acum la situația care nu poate fi supusă unei interpretări duble”.

“Este într-atât de evidentă, încât nu cred că instanța are nevoie de o examinare îndelungată pentru a emite o hotărâre. Deja lucrăm cu experții în dreptul internațional”, a spus ministrul.

Potrivit șefului diplomației ruse, în acest sens urmează să fie utilizată Fundația pentru apărarea drepturilor compatrioților, care va ajuta inclusiv jurnaliștii.

”Reconfirm sprijinul nostru pentru Sputnik nu pentru că este o instituție media rusească sau creată de presa rusească, ci pentru că cetățenii oricărei țări, inclusiv cetățenii Letoniei, au tot dreptul la surse de informare alternative. Accesul la informație este garantat de multiple decizii ale OSCE, pactul internațional cu privire la drepturile politice ale cetățenilor”, a subliniat ministrul de Externe.

Potrivit Lavrov, în situația ce șine de Donald Trump, “el a fost călcat în picioare recent în SUA în condițiile unei tăceri sau comentarii vagi din partea aliaților”. “Nu e vorba atât de Trump, cât despre faptul că statul a eșuat în modul cel mai grav în realizarea angajamentelor pe care le are în asigurarea accesului la informație”, a explicat Lavrov.

“În pactele și deciziile OSCE, adoptate la cel mai înalt nivel, pe care Occidentul le citează neîncetat, este prevăzută obligația statului de a asigura pe teritoriul său accesul la informații. Deci, Sputnik are toată susținerea din partea nostru și eu știu că Sputnik se bucură de o mare popularitate printre colegii mei din Vest. Ei consideră foarte importante instituțiile media, precum Sputnik și RT, pentru asigurarea existenței unui alt punct de vedere, comparativ cu acea informație care este impusă uniform cu orice ocazie în presa occidentală”, a subliniat Lavrov.

© Sputnik
Conferința de presă a lui Serghei Lavrov

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

21
Tagurile:
Letonia, presa, Lavrov
Tematic
Lavrov: Reacția Vestului la Navalnîi are menirea de a distrage atenția
Lavrov a avertizat despre pericolul cenzurii din Statele Unite pentru întreaga lume


Загрузка...

RoboTea - Personalul electronic servește în cel mai modern bar de ceai din Hong Kong

12
(reînnoit 15:55 18.01.2021)
Clienții celei mai moderne Case de ceai din Hong Kong sunt serviți de ”mâini” robotizate care pregătesc băutura în ritm de dans.

 

Casa de ceai din Hong Kong invită la barul său de ceai complet automatizat, unde clienții sunt serviți fără a contacta cu personalul.

În imaginile video realizate de poate vedea cum ”brațe” robotizate dansează  în ritmul muzicii în timp ce preparau ceaiul în barul ultramodern” RoboTea”. Băutura deja gata pregătită se deplasează spre marginea tejghelei barului pentru a ajunge direct în mâinile clientului. Localul unic de înaltă tehnologie este situată în incinta centrului cultural K11 MUSEA din sectorul Tsim Sha Tsui.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

12
Tagurile:
Hong Kong, China, ceai, casă


Загрузка...
Autoritatea Națională de Integritate

Un membru al Consiliului de Integritate din cadrul ANI și-a dat demisia

0
(reînnoit 18:18 18.01.2021)
Oleg Efrim și-a anunțat astăzi demisia din funcția de membru al Consiliului de Integritate al ANI. Efrim a declarat că un nou Guvern va putea să înainteze un nou reprezentant.

CHIȘINĂU, 18 ian - Sputnik.  În cadrul ședinței Consiliului de Integritate, Oleg Efrim și-a anunțat demisia din funcția de membru al acestei structuri. El a precizat că urmează să-și ocupe timpul cu afacerile personale. 

”Am decis să demisionez din funcția de membru. Vreau să mulțumesc tuturor pentru conlucrarea pe care am avut-o în această perioadă. Voi informa Consiliul și Guvernul pe calea prevăzută de lege și voi continua să asist la ședințe până când Guvernul își va desemna un alt reprezentant în Consiliu, așa cum prevede legea. Vom avea un Guvern nou, va putea să își desemneze un reprezentant nou, poate vor veni cu un suflu nou și va mișca lucrurile înainte”,  a declarat Oleg Efrim. 

Ceilalți membri ai Consiliului au fost luați prin surprindere de decizia lui Oleg Efrim. 

”Nu m-am așteptat la așa o întorsătură la început de an și la prima ședință. Domnul Efrim ne-ați surprins”, a spus Mariana Timotin, membru al Consiliului de Integritate din cadrul ANI. 

Oleg Efrim a fost numit membru al Consiliului de Integritate al ANI în anul 2017. La începutul lunii ianuarie, președintele țării, Maia Sandu, s-a întâlnit cu președintele ANI, Rodica Antoci. Atunci, Maia Sandu s-a arătat nedumerită de ce Autoritatea Națională de Integritate nu cercetează, în primul rând, demnitarii de rang înalt, apoi primarii și funcționarii publici care trezesc suspiciuni ce țin de justificarea averilor.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Guvern, ANI, declarații
Tematic
Conducerea ANI: Care ar fi motivul numărului mic de inspectori de integritate
60 de mii de candidați, la alegerile locale: Cine va elibera certificatele de integritate?


Загрузка...