Police work near the scene where French soliders were hit and injured by a vehicle in the western Paris suburb of Levallois-Perret, France, August 9, 2017.

„Se așteaptă un 11 septembrie francez?" Reacţii privind atacul din Levallois

64
Pe rețelele de socializare, francezii şi-au exprimat nu numai cuvinte de susţinere pentru militarii care au ajuns victime ale atacului de la Levallois-Perret, dar şi nemulţumirea faţă de politica Guvernului francez

CHIȘINĂU, 12 aug — Sputnik. Unii comentatori au prezis chiar un 11 septembrie francez, alții contestă decizia de reducere a bugetului Apărării, potrivit fr.sputniknews.com

După ce miercuri dimineață un bărbat a lovit cu o maşină militarii de la o cazarmă din Levallois-Perret, o suburbie a Parisului, reacția cetățenilor francezi nu s-a lăsat aşteptată, spre deosebire de cea a președintelui Republicii, care a dat o declaraţie abia câteva ore mai târziu. Întârzierea reacției sale a fost aspru criticată.

Utilizatorii şi-au exprimat criticile spunând că dramele se repetă tot mai des, seamănă una cu cealaltă, dar guvernele care se succed nu fac nimic pentru a le împiedica.

​A fost ridicată din nou problema cu privire la starea de urgență și reducerea bugetului pentru Apărare, unii utilizatori fiind de părere că decizia privind reducerea bugetului pentru Apărare a fost una proastă.

​L'attaque contre des militaires à #Levallois montre que baisser le budget de La Défense est une très mauvaise idée.

​Unii comentatori au avertizat că ar putea urma un dezastru şi mai mare dacă nu se iau măsurile necesare în acest sens.

„Astfel de lucruri nu trebuie să se mai întâmple în Franţa. Ei aşteaptă un 11 septembrie francez ca să ia măsuri reale", scrie un francez.

​Șase militari francezi au fost răniţi miercuri, când un bărbat a intrat cu un autovehicul într-un grup de soldați din Levallois-Perret. Incidentul a avut loc în jurul orei 8:00, ora locală. Doi soldați au fost răniți grav, însă au scăpat cu viaţă.

Suspectul este un cetățean algerian, care locuia ilegal în Franța, potrivit Franceinfo.

Din ianuarie 2015, Franța a fost vizată de un val de atacuri teroriste, rezultând într-un total de 239 de decese.

64
Tagurile:
buget, apărare, terorist, teamă, atac, 11 septembrie 2001, Franța
Tematic
Victimele atentatului de la Nisa, comemorate de ziua națională a Franței
Același jurnalist a filmat atentatele din Nisa și din Munchen
Peșteră

Uimitor: Au fost descoperite mii de desene preistorice - FOTO

52
(reînnoit 09:15 04.12.2020)
O descoperire arheologică majoră a fost făcută în Columbia, unde au fost dezgropate mii de picturi preistorice. Situl are o anumită configurație geografică, prin care lucrările au putut fi conservate.

BUCUREŞTI, 4 dec – Sputnik. Arheologii britanici și columbieni au descoperit un sit uriaş cu picturi preistorice în inima pădurii tropicale amazoniene, anunţa un comunicat al Universității din Exeter. Este unul dintre cele mai importante grupuri de picturi pe rocă din America de Sud. Cercetătorii estimează că majoritatea lucrărilor au o vechime între 12.600 și 11.800 de ani.

Sunt reprezentate modele geometrice, amprente de mână, figuri umane. De asemenea, apar şi multe animale desenate, precum maimuțe, șerpi, aligatori, dar și unele specii dispărute. În ciuda dispariției acestor specii, oamenii de știință consideră că picturile reprezentând aceste specii sunt deosebit de realiste.

„Sunt imagini cu adevărat incredibile, create de primii locuitori din Amazonul de Vest. Ei s-au stabilit în regiune într-un moment de schimbări climatice extreme, care au provocat transformări în vegetație și în compoziția pădurii ”, a declarat în comunicatul de presă Mark Robinson, unul dintre arheologi, citat de Sputnik France

Picturile au fost descoperite pe o piatră din Serrania de La Lindosa, o zonă montană din Columbia. Picturile s-au acumulat pe sit timp de sute, dacă nu chiar mii de ani, una peste alta. Unele au fost făcute de câțiva metri înălțime, fiind folosite scări speciale, realizate din materiale din pădure.

Artiștii preistorici au exfoliat și decojit stânca cu ajutorul focului, pentru a crea suprafețe netede pe care să deseneze.

Descoperirea a fost făcută de cercetătorii din cadrul proiectului ERC LASTJOURNEY şi va fi subiectul unui episod TV difuzat de Channel 4, intitulat „Jungle Mystery: Lost Kingdoms of the Amazon”. Descoperirile în urma săpăturilor sunt publicate în revista Quaternary International

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

52
Tagurile:
desene


Загрузка...

Statuia lui Darth Vader, ridicată în Marea Britanie - Video

36
(reînnoit 19:12 03.12.2020)
Această statuie a fost ridicată în memoria actorului care a interpretat rolul lui Darth Vader în trilogia „Star Wars” și a decedat recent.

Statuia lui Darth Vader este amplasată pe locul în care a fost poziționată statuia comerciantului de sclavi din secolul al XVII-lea Edward Colson. Ultima a fost aruncată în râu în timpul protestelor Black Lives Matter din iunie.

Statuia lui Darth Vader are aproape 3,3 metri înălțime. Acum, locuitorii din zonă merg acolo pentru a-și face un selfie cu eroul cosmic.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

36
Tagurile:
video, Marea Britanie, Darth Vader
Tematic
Trump, împotriva “revoluției culturale a stângii” și a „fascismului de extremă stângă”


Загрузка...
Poliția

Accident în lanț în Capitală: Trei mașini s-au ciocnit

0
(reînnoit 09:42 04.12.2020)
Un accident cu implicarea mai multor mijloace de transport s-a produs pe una dintre străzile din Chișinău.

CHIȘINĂU, 4 dec – Sputnik. Accident în lanț pe o stradă din sectorul Botanica al Chișinăului. Trei unități de transport s-au ciocnit la intersecția străzii Trandafirilor cu bulevardul Decebal.

Ofițerul de presă al Poliției Capitalei Natalia Stati a comunicat pentru Sputnik Moldova că accidentul cu implicarea a trei unități de transport s-a produs aseară târziu. Din cercetările efectuate la fața locului de echipajul secției de documentare accidente rutiere, s-a stabilit că de vină ar fi șoferul de 31 de ani care conducea o Honda Element și care nu ar fi cedat trecerea unui alt automobil, de model Honda CRV, condus de un șofer de 27 de ani și care se deplasa pe drum cu prioritate.

În urma impactului, Honda CRV s-a izbit într-un automobil Mazda, condus de un șofer de 53 de ani. Din fericire, nici o persoană nu a avut de suferit. Șoferul care s-ar face vinovat de producerea accidentului riscă șase puncte de penalizare și 1500 de lei amendă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Capitală, parcări în Capitală, accident în lanț, accident auto
Tematic
Şapte accidente rutiere într-o singură zi - o persoană decedată: Sinteza infracţională
Cele mai odioase crime și accidente fatale, în Republica Moldova


Загрузка...