Donald Trump și Serghei Lavrov

Lavrov a discutat în SUA perspectivele întâlnirii Putin - Trump

26
(reînnoit 20:17 17.05.2017)
Miercuri, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a discutat la Washington cu omologul său american, Rex Tillerson, și cu președintele SUA, Donald Trump

CHIȘINĂU, 11 mai — Sputnik. Vladimir Putin și Donald Trump ar putea să se întâlnească în luna iulie curent, în cadrul summit-ului G-20, fapt confirmat și de Serghei Lavrov.

Totodată, diplomatul rus a precizat că a discutat cu secretarul de stat Rex Tillerson modul în care părțile ar putea avansa în vederea pregătirii ordinii de zi a acestei întrevederi, inclusiv în ceea ce privește Siria, precum și alte chestiuni de mare importanță, astfel încât rezultatele întâlnirii să fie evidente.

„Așa sau altfel, ei (liderii) se vor vedea în iulie", a subliniat ministrul.

Serghei Lavrov a participat miercuri la reuniunea Consiliului Arctic, iar înainte de acest eveniment, la Casa Albă, a avut loc o întâlnire a șefului diplomației ruse cu Președintele SUA, Donald Trump, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

Lavrov a sosit marți în SUA într-o vizită de lucru de două zile, care a inclus și discuții cu secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson.

Anterior, pe 12 aprilie curent, Rex Tillerson a vizitat Rusia, unde a purtat discuții atât cu Serghei Lavrov, cât și cu președintele rus Vladimir Putin. Donald Trump a menționat că secretarul de stat a făcut „o muncă extraordinară” la Moscova.

La sfârșitul lunii aprilie, Putin a apreciat că Donald Trump nu a reușit până acum să-și îndeplinească promisiunile făcute în campania electorală, privind restabilirea bunelor relații cu Rusia, adăugând că nivelul de încredere între Moscova și Washington a "degradat".

Totuși, săptămâna trecută, Trump și Putin au avut o convorbire telefonică în care au abordat conflictul sirian.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|

26
Tagurile:
Rex Tillerson, Lavrov, Trump, Casa Albă, Întâlnire, Consiliul Arctic, Rex Tillerson, Donald Trump, Vladimir Putin, Serghei Lavrov, Rusia, SUA
Tematic
Despre ce vor discuta astăzi Putin și Trump la telefon


Загрузка...