Cutremur, foto arhivă

Când vine marele seism? Ce zice Mărmureanu

569
(reînnoit 17:15 06.03.2017)
Potrivit specialiștilor, există o ciclicitate a cutremurelor, iar în cazul Vrancei situația este ceva mai deosebită

CHIȘINĂU, 6 mart — Sputnik. Predicția unui cutremur nu este un lucru ușor, dar nici imposibilă, a declarat Gheorghe Mărmureanu, președintele de onoare al Institutului pentru Fizica Pământului.

Solicitat de stiripesurse.ro, Mărmureanu a vorbit despre ciclicitatea cutremurelor, care poate fi de 37-38 de ani, 64 sau 102 ani. Referindu-se la posibilitatea prezicerii cutremurelor, specialistul a menționat că pentru cutremurele vrâncene sunt nişte condiţii puţin mai deosebite, chiar dacă par foarte complicate.

Mărmureanu face o incursiune în istoria seismelor, precizând că primul cutremur care a fost analizat este cel din 1701, care a fost foarte adânc, fiind cotat la peste 150 de km. În 1738 a avut loc un cutremur de suprafaţă, asemănător cu cel din 4 martie. Între cele două cutremure au trecut 37 de ani. A urmat un seism în 1802, deci după 64 de ani, acesta fiind un cutremur extrem de mare. Următorul cutremur a fost în 1838, după 36 de ani, care a fost tot de suprafaţă. A urmat apoi cutremurul din 1940, după 102 ani. Şi apoi cel din 1977, după 37 de ani.

Potrivit specialistului, „la un cutremur puternic între mişcarea verticală şi cea orizontală sunt 27 de secunde. Când începe trebuie să te orientezi că deja ai pierdut 7-8 secunde".

"Pământul este o planetă vie, se mişcă permanent. Ca atare, nu este nimic ieşit din comun în faptul că platoul dinspre Drumul Taberei, inclusiv locul unde se află acum Palatul Parlamentului, creşte cu aproximativ 4 milimetri anual şi, peste un timp, acolo va fi un munte. Zona Berceni, în schimb, se scufundă 5 milimetri anual, iar acolo va fi o mare depresiune", a dezvăluit seismologul Gheorghe Mărmureanu, pentru stiripesurse.ro.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

569
Tagurile:
de suprafață, ciclicitate, Vrancea, seism, cutremur, Românai
Тема:
Activitatea seismică în România, tot mai intensă. Ce zic specialiștii (19)
Tematic
Seismicitate intensă la hotar cu Moldova - al cincilea cutremur în 24 de ore
Cutremurele în Zona Vrancea, tot mai dese
De ce cutremurele se produc cel mai des noaptea, ce spun experții

Загрузка...