Sediul CE la Bruxelles.

Invazia imigranților: ce face Trump și ce face UE

61
Uniunea Europeană se teme că unele țări-membre ale comunității ar putea prelua decizia președintelui SUA, Donalt Trump, cu privire la limitarea fluxului de imigranți.

CHIȘINĂU, 30 ian — Sputnik. Președintele SUA, Donald Trump, a semnat decretul „Cu privire la protejarea țării de intrarea teroriștilor străini" prin care interzice intrarea în SUA pe un termen de 90 de zile a tuturor cetățenilor din 7 țări (Iran, Irak, Yemen, Liban, Siria, Somalia și Sudan), precum și sistează pe un termen de 120 de zile primirea oricăror refugiați și interzice primirea pe un termen nelimitat a refugiaților din Siria.

„În instituțiile Uniunii Europene există temeri că un șir de țări-membre ale UE ar putea prelua decizia președintelui SUA, Donald Trump", au comunicat surse din cercurile diplomatice, citate de RIA Novosti.

Anterior, în ianuarie, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și-a exprimat regretul în legătură cu faptul că „pentru prima dată în istoria europeană un șir de țări ale Uniunii Europene nu au respectat condițiile într-un domeniu atât de vulnerabil precum acordarea de azil".

Europenii se tem că, dându-se drept refugiați, teroriștii ar putea pătrunde în UE.

De la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace, Europa trece prin cea mai serioasă criză migrațională, provacată, în primul rând, de un șir de conflicte armate și probleme economice în țările din Orientul Apropiat și Africa de Nord. Potrivit datelor agenției UE Frontex, în anul 2015, în Uniunea Europeană au sosit 1,8 milioane de imigranți.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

61
Tagurile:
limitare flux, țări-membre UE, decret, migrație, refugiați, Uniunea Europeană, Donald Trump, Europa, SUA
Tematic
Cruzime fără margini: unui migrant i-au fost scoși ochii la Bruxelles

Загрузка...