Loc de muncă

Un obicei prost, care ne face îmbătrânim mai repede

235
Dacă stăm prea mult timp pe scaun nu riscăm doar să acumulăm kilograme în plus, ci și să îmbătrânim prematur.

CHIȘINĂU, 23 ian — Sputnik. Potrivit unui studiu recent realizat la Universitatea din California, oamenii care stau pe scaun zece sau mai multe ore pe zi, fără a face apoi mișcare, sunt predispuși la îmbătrânire prematură. Cercetătorii au reușit să facă o legătură între sedentarism viteza de îmbătrânire a celulelor în corpul uman, potrivit gandul.info.

Astfel, conform studiului, femeile care stăteau ore în șir pe scaun şi nu făceau cel puţin 40 de minute de mişcare zilnic arîtau cu opt ani biologici mai în vârstă decât cele care aveau un mod viață mai puţin sedentar.

Femeile care arătau mai bătrâne decât ar fi trebuit la vârsta lor aveau telomerii mai scurţi decât în mod normal, astfel că cromozomii lor se deteriorau mai repede.

Telomerii sunt descrişi ca având acelaşi rol precum capetele de plastic de la şireturi. Ei previn deteriorarea cromozomilor. Cu cât aceştia se scurtează, cu atât corpul este mai predispus diferitelor afecţiuni precum bolile cardiovasculare, diabetul sau cancerul. Scurtarea telomerilor poate fi influenţată şi de obiceiuri precum fumatul sau consumul de alimente nesănătoase care cauzează obezitate.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

235
Tagurile:
îmbătrânire prematură, sedentarism, studiu, California
Tematic
Moldova: una dintre cele mai tinere ţări cu cel mai înalt grad de îmbătrânire
Autorităţile anunţă că vor promova concepţia "îmbătrânirea activă"
Procesul de îmbătrânire a populației riscă să atingă proporții fără precedent

Загрузка...