Agricultura

Terenurile agricole din România aduc profituri de milioane străinilor

149
Investitorii danezii au cumpărat mii de hectare de terenuri agricole în România pe care le vând apoi, obținând astfel profituri enorme.

CHIȘINĂU, 13 ian — Sputnik. Presa daneză scrie despre un grup de investiții care a cumpărat în 2006, la prețuri mici, mii de terenuri agricole în România, scrie agrointel.ro.

Potrivit sursei, atunci când a făcut achizițiile, grupul danez Roden Invest, cel mai probabil, nu a intenționat să cultive acele suprafețe, ci să facă speculă cu respectivele terenuri.

Astfel, după ce terenurile s-au apreciat rapid, danezii de la Roden Invest au vândut mai departe pământurile către un fond german de investiții. Este vorba de 5.700 de hectare cu titlu de proprietate, dar și 900 de hectare despre care presa daneză spune că aveau "un statut incert", probabil nu erau intabulate, presupune agroimtel.ro.

Profitul realizat de companie a fost de 108 milioane de coroane daneze, adică peste 14 milioane de euro.

Potrivit calculelor, danezii care au investit în achiziția de teren agricol în România au avut în fiecare an un profit de 6%.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

149
Tagurile:
Roden Invest, profit, speculă, terenuri agricole, Danemarca, România
Tematic
Directorul colegiului din Stăuceni, reținut pentru escrocherii cu terenuri
România își pierde pământul. Speculatorii au acaparat peste 100.000 de hectare

Загрузка...