Sputnik

Parlamentul European a votat o rezoluție împotriva Sputnik

104
(reînnoit 17:18 23.11.2016)
Parlamentul European a aprobat o rezoluție prin care statele membre sunt îndemnate să contracareze influența instituțiilor media ale Federației Ruse, activitatea cărora este echivalată cu cea a organizației Statul Islamic.

CHIȘINĂU, 23 nov — Sputnik. Deputații Parlamentului European au votat miercuri în favoarea rezoluției de contracarare a influenței presei, dintre care cele mai periculoase au fost enumerate Sputnik și postul de televiziunea Russia Today, transmite corespondentul RIA Novosti. Documentul adoptat poartă un caracter de recomandare și nu este obligatoriu pentru Uniunea Europeană.

Din cei 691 de deputați care au participat la procedura de vot, în favoarea documentului au votat 304 persoane, împotrivă s-au pronunțat 179, iar 208 s-au abținut.

În rezoluția „Comunicarea strategică a UE pentru contracararea propagandei părților terțe împotriva sa", inițiată de deputatul polonez Anna Fotyga, se afirmă că Rusia ar acorda susținere financiară partidelor politice de opoziție și organizațiilor din țările membre ale UE, influențează relațiile interstatale bilaterale pentru divizarea membrilor comunității. Ca principale amenințări la adresa Uniunii Europene și partenerilor săi din Europa de Est, în rezoluție sunt indicate Agenția de Știri Sputnik, postul de televiziune Russia Today, fundația Russki Mir și o structură a Ministerului Afacerilor Externe — agenția federală Rossotrudnicestvo.

În document se afirmă că Moscova promovează o propagandă agresivă la adresa Uniunii Europene. În același timp, contracararea acțiunilor Rusiei este echivalată cu combaterea Statului Islamic, iar Comisia Europeană și țările-membre ale Uniunii Europene sunt îndemnate să sporească finanțările pentru proiectele de contrapropagandă.

Șeful Comitetului Dumei de Stat pentru politica de informare a menționat că limbajul proiectului rezoluției amintește de lexicul propagandei sovietice. Membrul Comitetului pentru afaceri externe Serghei Jelezneac a calificat documentul drept "o sălbătăcie rusofobă". La rândul său, membrul Comitetului pentru afaceri externe al Consiliului Federal, Igor Morozov, a menționat că acțiunile eurodeputaților sunt "inumane și cinice", iar reprezentanții UE trebuie să-și dea seama că astfel de acțiuni ostile vor fi urmate de "un răspuns foarte dur".

Într-un interviu oferit agenției Ukinform, Fotyga a declarat că la pregătirea rezoluției au fost folosite materialele din sursele NATO, statele UE, Fondul European pentru Democrație, precum și fundațiile care activează în Ucraina. În afară de aceasta, ea a menționat contribuția președinției letone a Consiliului UE și Centrului de Comunicare Strategică NATO din Riga. Scopul acestei instituții constă în asigurarea și realizarea operațiunilor informaționale și psihologice ale Alianței Nord-Atlantice.

Sputnik îndeamnă UE să nu admită cenzura de stat>>

Reacția agenției Spuntik

Agenția Sputnik s-a adresat unor organizații internaționale precum ONU, UNESCO, OSCE și Reporterii fără frontiere, cerând adoptarea unor măsuri împotriva încercărilor de îngrădire a libertății presei în UE și de prevenire a unor eventuale consecințe ale rezoluției.

Redactorul șef al Agenției Sputnik, Margarita Simonean a declarat într-o scrisoare că rezoluția Parlamentului European lovește în autoritatea presei rusești și are drept scop stoparea activității acesteia în Uniunea Europeană.

"Mai mult decât atât, această rezoluție contravine normelor UE în materie de drepturile omului și libertății presei, cum ar fi articolului 19 al Carte UE cu privire la drepturi și rezoluția UE din 11 decembrie 2012 cu privire la elaborarea strategiei libertății în spațiul virtual în politica externă a UE", se menționează în scrisoare.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

104
Tagurile:
Russia Today, Sputnik, Parlamentul European, UNESCO, OSCE, NATO, Serghei Jelezneac, Federația Rusă, UE
Tematic
În octombrie, Sputnik a fost cel mai accesat site din Moldova
Sputnik îndeamnă BRICS la colaborare informațională
Sputnik a câștigat concursul „Prix International des Nouvelles Ecritures”
Medicina

Purtarea obligatorie a două măști în această țară UE din 25 februarie

99
(reînnoit 10:06 24.02.2021)
Potrivit șefului Ministerului Sănătății, Jan Blatny, acest lucru este din cauza răspândirii tulpinii britanice de coronavirus. Noua cerință se va aplica, în special, în magazine, spitale, transportul public și stații.

Cehii sunt obligați să poarte fie respiratoare, fie nanomăști, fie două măști medicale simultan în locuri aglomerate din 25 februarie.

Potrivit șefului Ministerului Sănătății, Jan Blatny, acest lucru este din cauza răspândirii tulpinii britanice de coronavirus. Noua cerință se va aplica, în special, în magazine, spitale, transportul public și stații.

„În toate aceste locuri, cetățenii vor trebui să aibă un aparat de respirat de tip FFP2 sau o nanomască sau două măști chirurgicale în același timp”, a spus Blatny.

Potrivit acestuia, Cabinetul nu a luat în considerare încă problema compensării monetare pentru categoriile social-vulnerabile. Economiștii estimează că aparatele respiratorii, dintre care majoritatea sunt de unică folosință, ar putea costa o familie de patru persoane 2000 de crone (aproximativ 93 USD) pe lună.

În ultimele zile, după știrea intenției guvernului de a introduce purtarea obligatorie a aparatelor respiratorii, acestea sunt cumpărate până la epuizare atât în ​​farmacii, cât și în magazine în fiecare zi până la prânz. Cele mai ieftine aparate respiratorii sunt aproape complet epuizate în magazinele online.

Medicii se tem că mulți, de dragul economiei banilor, vor folosi un respirator mult timp, ceea ce îl va transforma practic într-o sursă suplimentară de infecție.

În Republica Cehă a fost introdus un regim de urgență, de la ora 21.00 la ora 5.00 nu se iese afară. Trei districte - Cheb și Sokolov în vest și Trutnov în est - sunt închise pentru intrare și ieșire, unde numărul pacienților cu COVID-19 este de trei până la patru ori mai mare decât media națională.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

99
Tagurile:
Cehia, mască
Tematic
OMS spine când se va încheia pandemia


Загрузка...
Sputnik V

Tot mai multe țări aprobă vaccinul rusesc ”Sputnik V”

46
(reînnoit 09:38 24.02.2021)
O nouă țară din America de Sud aprobă vaccinul rusesc ”Sputnik V”, devenind a 33-a țară din lume care a autorizat utilizarea vaccinului rusesc pentru a combate epidemia de Covid-19 pe teritoriul său.

CHIȘINĂU, 24 feb – Sputnik. Ministerul Sănătății din Republica Cooperatistă Guyana a aprobat vaccinul rusesc ”Sputnik V” împotriva noului coronavirus, a anunțat Fondul rus de Investiții Directe (RFPI).

Statele latino-americane manifestă un interes tot mai ridicat pentru vaccinul Sputnik V, iar astăzi putem anunța aprobarea medicamentului de către Guyana”, a anunţat directorul RFPI Kirill Dmitriev.

Potrivit Fondului rus de Investiții Directe, validarea vaccinului s-a făcut prin procedura de autorizare pentru utilizare de urgență (EUA). Guyana devine astfel a 33-a țară care a autorizat utilizarea vaccinului rusesc ”Sputnik V”.

Dmitriev a anunțat de asemenea că vaccinului ”Sputnik V” a fost aprobat în Kirghizia, aceasta devenind astfel cea de a patra țară din Asia Centrală unde a fost înregistrat preparatul rusesc.

Anterior, Fondul a anunțat sosirea în Mexic a primelor 200.000 de doze de ”Sputnik V”. În același timp, Republica Islamică Iran și-a anunţat intenția de a fabrica peste 40 de milioane de doze pe an în producție comună cu Rusia.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

46
Tagurile:
Vaccinul Sputnik V
Тема:
Vaccinul Sputnik V: știri de ultimă oră
Tematic
Sondaj: Majoritatea moldovenilor sunt împotriva vaccinului anti-COVID-19
Putin: Este nevoie de unirea eforturilor pentru producerea vaccinurilor


Загрузка...
Chișinău

Cum va fi vremea joi: Ce maxime anunță meteorologii

0
(reînnoit 21:22 24.02.2021)
Maxime de până la 13 grade Celsius se așteaptă pe parcursul zilei de joi, 25 februarie. Meteorologii prognozează cer variabil și fără precipitații.

CHIȘINĂU 25 feb - Sputnik. Joi, 25 februarie, vremea va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică înaltă. Potrivit meteorologilor, dimineața izolat se va forma ceața, iar vântul va sufla din Vest slab. 

Termometrele vor indica +8..+11 grade Celsius în nord, +9..+12 grade în centru și +10..+13 grade în sud. În Capitală se așteaptă +9..+11°С.

Prognoza meteo pentru 25 februarie - 03 martie 2021
© Screenshot / SHS
Prognoza meteo pentru 25 februarie - 03 martie 2021

În data de 26 februarie nu se prevăd schimbări esențiale ale vremii. 

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pe 25 februarie 2008 a fost înregistrată temperatura de +18,1 grade Celsius, fiind consideră cea mai caldă zi de 25 februarie de la începutul măsurărilor termice, adică din 1886. Valoarea minimă din această zi a fost înregistrată în anul 1917 - atunci au fost -20,4 grade Celsius.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
SHS, februarie, prognoza meteo
Тема:
Meteo în Moldova: Prognoza exactă pentru fiecare zi


Загрузка...