Automobile cu numere bulgare

Maşinile ieftine înmatriculate în Bulgaria ar putea dispară

648
Bulgaria şi-a modificat drastic legislaţia cu privire la înmatricularea mijloacelor de transport, iar aceasta ar putea fi o lovitură dură pentru cei care s-au obişnuit să aducă în Moldova maşini ieftine înmatriculate în străinătate.

CHIŞINĂU, 8 oct — Sputnik. Vestea proastă pentru șoferi este că înmatriculările ar putea ajunge chiar până la 1000 de euro, pentru un autoturism cu motor de 1,7 litri, ceea ce nu va mai fi la fel de rentabil ca până acum.

În ultimii ani, în ţara noastră a devenit o practică curentă procurarea autoturismelor cu numere de înmatriculare din Bulgaria, Letonia, Lituania, Polonia ori din alte ţări.

Astfel, posesorii acestor automobilele nu trec procedurile de devamare ci achită doar taxa pentru utilizarea drumurilor şi vinieta.

Însă legislația bulgară privind înmatriculările s-a modificat drastic, iar aducerea automobilelor din ţara respectivă nu va mai fi atât de rentabilă.

S-a majorat considerabil prețul ITP-ului, iar inspecţia tehnică nu va putea fi efectuat fără achitarea în prealabil a impozitului.

"RCA a crescut foarte mult pentru persoanele fizice care au mai mult de zece mașini înmatriculate pe numele lor și pentru firmele care au mai mult de 15 mașini. Un RCA cu motor de 1.6 litri poate ajunge până la 350 euro" spune un dealer auto, citat de ccplus.ro.

Sursa precizează că legea s-a modificat după ce autoritățile bulgare s-au autosesizat în privința cetățenilor bulgari, care și-au înmatriculat sute sau chiar mii de mașini pe un singur nume.

Anterior, autorităţile de la Sofia a decis anularea automată a înmatriculării autoturismelor care nu au asigurare de răspundere civilă auto. Actul normativ fusese adoptat din cauza numărului mare de cetățeni străini care îşi înmatriculau mașinile în Bulgaria, pentru că taxele erau mult mai mici și pentru a evită plata impozitelor și asigurarea.

648
Tagurile:
legislaţia, RCA, automobile, înmatriculare, Bulgaria
Tematic
Vinietele aduc venituri în bugetul statului
Mii de cai, aduși în Moldova sub capotele automobilelor (video)

Avioanele de cercetare NATO efectuează zboruri frecvente în apropierea frontierelor Rusiei

38
(reînnoit 18:40 19.04.2021)
Avioanele NATO și-au bătut propriul record în ultima săptămână. S-au apropiat de granițele rusești de 58 de ori. Potrivit Ministerului Apărării al Rusiei, cercetașii străini organizau provocări deliberate.

Au zburat într-atât de aproape, încât rușii au fost nevoiți să ridice în cer avioane de vânătoare și să alunge aviația Alianței. Ce încearcă să descopere avioanele NATO pe coasta peninsulei Kamceatka și pe coasta Mării Negre? Și de ce monitorizează linia de demarcație dintre Ucraina și republicile nerecunoscute din Donbas?

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

38
Tagurile:
cercetare, Avioane, Rusia, Donbas, NATO


Загрузка...

"În favoarea cui" lucrează cei rămași în afara listei de sancțiuni a SUA contra Rusiei

41
(reînnoit 16:37 19.04.2021)
Decretul privind noile măsuri împotriva Rusiei a fost semnat de președintele SUA, Joe Biden. Restricțiile au afectat persoanele fizice și juridice, precum și diplomații ruși, care vor fi expulzați din America.

Sancțiunile antirusești ale SUA au fost numite "măsuri ale hegemonului". Așa a comentat China noul pachet de restricții la adresa Moscovei.

Beijingul a remarcat că aceasta este nu doar opinia lor, ci și a comunității mondiale. Și a îndemnat Rusia și America să discute, în loc să facă schimb de restricții reciproce.

De altfel, Ministerul rus de Externe a anunțat deja măsuri inevitabile de răspuns la adresa Washingtonului. "Pentru care servicii spionaj" trebuie să lucrezi ca să nu fii inclus în lista de sancțiuni ale SUA? Și ce i-a propus Biden lui Putin să discute în această vară? - despre toate  acestea, în materialul video.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

41
Tagurile:
Crimeea, Rusia, SUA, sancțiuni
Tematic
Kremlinul spune cum va răspunde la sancțiunile SUA


Загрузка...
Un chasseur Mig-31. Archives.

Un MiG-31 a interceptat avioanele SUA și Norvegiei deasupra Mării Barents

0
(reînnoit 19:18 19.04.2021)
Două avioane de patrulare, unul al SUA și altul al Norvegiei, au fost îndepărtate de frontiera rusă de un MiG-31 în spațiul aerian deasupra Mării Barents.

BUCUREȘTI, 19 apr – Sputnik. Avionul rusesc de luptă MiG-31 a interceptat deasupra Mării Barents avioanele de patrulă ale SUA și Norvegiei, care au fost nevoite să facă cale întoarsă, a anunțat Centrul Național de Control asupra Apărării (din cadrul Ministerului Apărării al Rusiei).

Potrivit Centrului, pe 19 aprilie, radarele rusești au detectat în spațiul aerian al Mării Barents două ținte aeriene care se apropiau de frontiera de stat a Rusiei.

“În scopul identificării țintelor aeriene și prevenirea violării frontierei de stat, a fost ridicat în aer avionul de luptă MiG-31 din componența apărării antiaeriene a Flotei Nordului. Echipajul avionului a identificat țintele drept un avion al aviației de patrulare P-8A Poseidon al forțelor aeriene ale SUA și avionul aviației de patrulare P-3C Orion, al forțelor aeriene ale Norgeviei și le-a escortat deasupra bazinului Mării Baltice”, a anunțat Centrul.

Militarii ruși au specificat că după “ce avioanele militare străine s-a îndepărtat de frontiera de stat a Rusiei, avioanele rusești au revenit cu bine la aerodrom, iar încălcarea frontierei nu a fost admisă”.

Centrul Național de Control asupra Apărării a adăugat că zborul avionului rusesc de luptă a fost efectuat în strictă conformitate cu regulile internaționale de utilizare a spațiului aerian.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Norvegia, Rusia, SUA


Загрузка...