Последствия землетрясения в Чили 16 сентября 2015

Există vreo legătură între cutremurele de pământ din Chile și Moldova?

41
(reînnoit 13:34 17.09.2015)
În noaptea de miercuri spre joi, în Chile a avut loc un puternic cutremur de pământ. Magnitudinea mișcărilor telurice a atins 8,3 grade.

CHIȘINĂU, 17 sept – Sputnik. Îngrijorările multor pesimiști din Moldova, cum că consecințele cutremurului care a avut loc în noaptea de miercuri spre joi în Chile, în urma căruia au decedat cinci persoane și mai mult de un milion au fost evacuate, ar putea provoca cutremure și în munții Vrancea din România care ar ajunge și în Moldova, le-a dezmințit în totalitate Ion Ilieș, directorul Centrului de Seismologie al Academiei de Științe a Moldovei.

”Aparatele noastre au fixat mișcările telurice din Chile, dar ele se află foarte departe de regiunea noastră. Seismologii noștri au participat la constatarea globală a cutremurului care a avut loc într-un alt capăt de pământ. Noi înregistrăm aceste cutremure puternice, chiar dacă ele au loc atât de departe”, a remarcat interlocutorul.

Autoritățile din Chile au anunțat evacuarea populației din așa-numita zonă de securitate de la ţărm, în legătură cu probabilitatea apariției unui tsunami după acest puternic cutremur.

Mișcările telurice au fost fixate la 22.54 miercuri, potrivit orei UTC (01.54 joi, potrivit orei Moldovei). Epicentrul mișcărilor s-a aflat la 46 de kilometri nord-vest de orașul Illapel și la 228 de km nord de capitala Santiago. Epicentrul s-a aflat la adâncimea de 8,3 km.

Pe teritoriul Chile, activitate seismologică este foarte înaltă. La sfârșitul lui februarie 2010, în această țară sud-americană, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 8,8 grade și după tsunami ce au urmat, au decedat mai mult de 500 de oameni.

Potrivit lui Ilieș, în Moldova sunt resimțite doar cutremurele regionale, și în primul rând, cele care au loc în munții Vrancea. El a remarcat că seismologii moldoveni au înregistrat în ultimele câteva zile două mișcări telurice  în această zonă. ”În noaptea de marți spre miercuri, au fost fixate cutremure slabe cu magnitudinea de 3,1 – 3,2 grade”, a spus expertul.

Specialistul a atras atenția că ”toți știu că noi trăim într-o zonă seismologică activă, dar motive de îngrijorare nu există”.

”Construcțiile în Moldova se fac cu luarea în considerare a normelor seismologice, a proiectării, a hărții de distribuire pe zone a orașelor. Cu ajutorul acestei hărți, se calculează seismicitatea sectorului pe care va fi ridicat blocul. Așa că nu există motive de îngrijorare”, a încheiat Ilieș.

41
Tagurile:
epicentru, mișcări telurice, legătură, moldova, chile, cutremur, Chile
Tematic
Despre clipele groaznice trăite în timpul cutremurului din Nepal
Capitala Nepalului până și după cutremur. Filmare cu dronă


Загрузка...