Migrants rest after disembarking from the expedition vessel Phoenix in the Sicilian harbour of Augusta, Italy June 17, 2015.

Miniștrii de Interne din UE se reunesc de urgență

20
(reînnoit 15:08 31.08.2015)
La 14 septembrie, miniștrii de Interne din UE vor discuta despre soluțiile la imigrație.

CHIȘINĂU, 31 aug – Sputnik. Miniştrii de Interne din Uniunea Europeană au fost convocaţi la o reuniune de urgenţă la 14 septembrie, pentru a ameliora răspunsul blocului comunitar la criza imigraţiei, a anunţat preşedinţia semestrială a UE, citată de DPA în pagina online.

Europa se confruntă cu cel mai mare flux de imigranţi după cel de-al Doilea Război Mondial. Mulţi dintre ei fug din ţări devastate de război, precum Siria şi Afganistan, riscându-şi vieţile în călătorii periculoase pentru a ajunge în state occidentale, potrivit Mediafax.

Беженцы с Ближнего Востока на вокзале Келети в Будапеште
© Sputnik / Дмитрий Виноградов

"Situaţia fenomenului migraţiei în afara şi în interiorul Uniunii Europene a luat proporţii fără precedent", a precizat preşedinţia luxemburgheză a UE într-un comunicat.

Discuţiile se vor concentra pe procedurile de repatriere a imigranţilor în cazul respingerii solicitărilor de azil, pe cooperarea cu ţări terţe şi pe măsuri de prevenire a traficului de imigranţi.

Anterior, miniştrii de Interne din Germania, Franţa şi Marea Britanie au cerut într-un comunicat comun o reuniune de urgenţă privind criza refugiaţilor în următoarele două săptămâni.

"Suntem de acord că nu mai avem timp de pierdut. Situaţia curentă cere acţiune imediată şi solidaritate în Europa", a declarat ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere. "Situaţia curentă necesită acţiune imediată şi solidaritate în cadrul Europei", a adăugat el.

Thomas de Maiziere, Bernard Cazeneuve şi Theresa May au solicitat de asemenea întocmirea unei liste la nivelul UE cu "ţări de origine sigure", care să diferenţieze persoanele ameninţate de război şi persecuţii de cele care emigrează din motive economice, din ţări stabile din punct de vedere politic.

În plus, reprezentanţii celor mai mari state membre UE au cerut înfiinţarea unor centre în Grecia şi Italia, unde autorităţile să ia amprentele imigranţilor şi să îi înregistreze. Punctele de control ar trebui înfiinţate până la sfârşitul anului, au precizat miniştrii.

20
Tagurile:
război, repatriere, criza imigraţiei, imigranţi, UE, Siria, Franţa, Germania
Tematic
Coadă de 20 de km la frontiera Ungariei cu Austria


Загрузка...