Primo ministro greco Alexis Tsipras vota al referendum del 5 luglio

Premierul Greciei şi-a anunţat demisia

24
(reînnoit 11:54 21.08.2015)
Premierul Greciei, Alexis Tsipras, i-a prezentat preşedintelui ţării cererea de demisie şi a anunţat alegeri parlamentare anticipate. Data alegerilor nu a fost stabilită, dar se presupune că acestea vor avea loc pe 20 septembrie.

CHIŞINĂU, 21 aug — Sputnik. Prim-ministrul Greciei, Alexis Tsipras, şi-a anunţat demisia şi desfăşurarea alegerilor parlamentare anticipate, informează RIA Novosti. Până la scrutin, interimatul funcţiei de şef al guvernului va fi asigurat, conform Constituţiei, de preşedintele Areopagului grec (Curţii Supreme), Vasiliki Tan-Hristofilu. Este pentru prima dată când Guvernul elen va fi condus de o femeie, chiar dacă temporar.

Tsipras nu a numit data alegerilor, dar se presupune că acestea se vor desfăşura la 20 septembrie.

Alexis Tsipras a preluat conducerea Guvernului acum şapte luni, după victoria coaliţiei partidelor de extremă stângă, SYRIZA, la alegerile parlamentare din 25 ianuarie 2015.

„I-am prezentat preşedintelui Greciei demisia mea şi a guvernului pe care îl conduc”, a declarat Tsipras într-un mesaj către popor, transmis de televiziunile din Grecia.

Potrivit lui, poporul trebuie să decidă cine va purta negocieri pentru anularea datoriei, cine va desfăşura reforme radicale.

„Presiunea, şantajul, strangularea financiară şi ultimatumurile au condus o situaţie fără precedent în Grecia. Societatea vrea ca totul să se schimbe. Noi nu ne-am atins scopurile sau acordul pe care ni l-am dorit. Dar noi am reuşit să negociem cele mai bune condiţii dintre cele posibile. Acest acord trebuie să fie respectat”, a declarat Tsipras. Potrivit lui, cabinetul are nevoie de un mandat clar din partea poporului şi un guvern stabil.

„Prin votul dumneavoastră, trebuie să decidem cine şi cum ar putea conduce Grecia pe o cale grea, dar care dă speranţe”, — a spus Tsipras.

24
Tagurile:
acord, mandat, alegeri anticipate, guvern, demisie, Alexis Tsipras, Grecia
Tematic
Tsipras a propus desfăşurarea unui referendum în interiorul partidului
Tsipras: Vom continua să luptăm pentru a întoarce suveranitatea
Grecia rămâne în zona euro


Загрузка...