Mariano Rajoy

Premierul Spaniei a propus demararea reformei constituţionale în anul 2016

14
(reînnoit 15:23 12.08.2015)
Prim-ministrul Spaniei, Mariano Rajoy, propune ca bază pentru reforma constituţională raportul fostului premier, Luis Rodriguez Zapatero, ideile principale fiind cele cu privire la regulile de succesiune la tron, „integrarea europeană a Spaniei”, reforma Senatului şi competenţele comunităţilor autonome din Spania.

HIŞINĂU, 12 aug — Sputnik. Şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, a propus demararea reformei constituţionale în anul 2016, informează RIA Novosti.

Potrivit premierului, autorităţile actuale s-au concentrat în special asupra soluţionării problemelor economice, care trebuie să-şi găsească rezolvare până la finele acestui an, iar noul cabinet de miniştri şi parlamentul se vor putea concentra în următorii patru ani asupra modificărilor din Constituţie.
„Aceasta va fi o a treia reformă în acest domeniu, ultima fiind finalizată în anul 2011”, le-a relatat jurnaliştilor şeful cabinetului de miniştri, în cadrul unei vizite în oraşul Mondaris-Balьneario.

Este vorba despre patru modificări esenţiale. În primul rând cea privind dreptul la succesiunea tronului – fiicele şi fiii monarhului trebuie să aibă drepturi egale. Actualul rege, Felipe VI, are două fiice şi niciun fiu. În cazul în care în familia regală se va naşte un băiat, anume el va fi succesorul tronului, conform legislaţiei în vigoare. În al doilea rând, Rajoy propune fixarea în Constituţie a prevederii „Integrarea europene a Spaniei”, altfel spus, calitatea de membru în Uniunea Europeană a Spaniei. În al treilea rând se propune desfăşurarea reformei Senatului (Camera Superioară a Parlamentului). În al patrulea rând este vorba de introducerea denumirilor comunităţilor autonome ale Spaniei în textul Constituţiei, dar şi de determinarea mult mai exactă a competenţelor lor. Această măsură va contribui la consolidarea indivizibilităţii ţării în textul Constituţiei şi va constitui un nou obstacol din punct de vedere juridic pentru separatiştii catalani.

14
Tagurile:
separatişti, Senat, succesiunea tronului, modificări, reformă, Constituţia, Mariano Rajoy, Spania
Tematic
Moldova şi Spania se pronunţă pentru consolidarea relaţiilor
Poşta Moldovei lansează transferuri băneşti cu Spania şi Portugalia
Poliția a confiscat 75 kg de hașiș adus din Spania
Bundespolizei

Alertă: Atentat în Germania doi morți, mulți răniți

96
Atac cumplit în Germania. O mașină de teren a intrat cu viteză într-un grup mare de oameni – doi au fost uciși, iar cel puțin 10 sunt răniți.

BUCUREȘTI, 1 Dec – Sputnik. Două persoane au murit și cel puțin 10 au fost rănite după ce un vehicul de teren a lovit în plin, în viteză, un grup de persoane, pe o zonă pietonală, transmite Russia Today.

Atentatul a avut loc în orașul Trier din vestul Germaniei – și nu se știe încă dacă vorbim de un act terorist al unei organizații – sau a fost un gest dement. Autoritățile au stabilit un cordon de securitate și au cerut ca zona să fie evitată deocamdată, făcând investigații asupra incidentului. Centrul orașului a fost înconjurat și au apărut și elicopterele poliției.

Șoferul vehiculului fusese reținut de poliție, dar circumstanțele exacte ale incidentului nu au fost încă stabilite. ”Am arestat o persoană, un vehicul a fost securizat - vă rugăm să continuați să evitați centrul orașului”, a scris pe Twitter poliția din Trier.

​Conform martorilor, mașina cu care a fost săvârșit atentatul este un Range Rover de culoare gri închis, care circula cu viteză mare - iar oamenii au fost, pur și simplu, aruncați în aer.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

96
Tagurile:
răniți, morți, Germania, atentat
Tematic
Atac terorist la Viena: Reacția cancelarului Austriei


Загрузка...

Cum arată străzile din centrul Madridului înainte de Crăciun

79
(reînnoit 19:13 30.11.2020)
Strada Presiado din centrul Madridului, care a fost deja decorată și iluminată cu prilejul Crăciunului, este plină de oameni, în pofida recomandărilor privind păstrarea distanței sociale și evitarea aglomerației.

Mai multe magazine au fost amenajate în centrul capitalei Spaniei, iar oamenii au dat năvală. În zonă s-a format aglomerație. Strada Presiado arată ca un furnicar.

© Sputnik / Алексей Витвицкий

„Cred că sunt mulți oameni aici, unii dintre ei ar putea fi infectați, pentru că unii oameni sunt iresponsabili”, a declarat un adolescent.

„Există o mulțime de oameni, este cam periculos, dar ne protejăm și ne simțim bine”, a spus Jozias, un alt adolescent.

Restricțiile la circulație au fost deja relaxate la Madrid, deși starea de asediu rămâne în vigoare de la 00:00 la 06:00.

Potrivit Universității Johns Hopkins, numărul de cazuri confirmate de coronavirus în Spania este de 1.628.208, iar 44.668 de persoane au decedat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

79
Tagurile:
Crăciun, Madrid
Tematic
Moș Crăciun în mască anti-gaz: Cum rezistă actorii în vreme de pandemie


Загрузка...
Centrul COVID-19 Chișinău

COVID-19: Din nou avem un număr mare de infectări

9
(reînnoit 18:01 01.12.2020)
Numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 continuă să crească. După ce ieri ne-am bucurat că am avut doar 347 de noi infectări, astăzi datele sunt alarmante. Aproape 1500 de cazuri anunță Ministerul Sănătății.

CHIȘINĂU, 1 dec - Sputnik. Ministerul Sănătății anunță că 1 499 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. În total, au fost făcute 3 557 de teste, dintre care primar - 3 101. Astfel, bilanțul persoanelor infectate a ajuns la 108 863. 

98 de lucrători medicali au fost testați pozitiv cu COVID-19. În prezent, 294 de pacienți se află în stare gravă, dintre care 43 sunt conectați la aparate de respirație asistată. 

În același timp, 564 de oameni au fost tratați de coronavirus. De la începutul pandemiei, 95 918 pacienți s-au vindecat de COVID-19. În total, 5 368 de persoane urmează tratament la domiciliu cu forme ușoare de coronavirus, iar 29 482 sunt sub supraveghere la domiciliu.  

Din păcate, s-au înregistrat și noi decese. Ministerul Sănătății informează că astăzi au murit 19 persoane din cauza complicațiilor provocate de COVID-19. Printre cei decedați se numără și medicul de familie din Briceni Elena Pleșca, în vârstă de 60 ani. Până acum, 57 lucrători medicali au decedat din cauza complicațiilor provocate de infecția COVID-19. În total, de la începutul pandemiei și-au pierdut viața 2 323 oameni. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

9
Tagurile:
pandemie, coronavirus, COVID-19
Tematic
COVID-19 lovește dur în economie și oameni
COVID-19: Iată câți moldoveni s-au infectat astăzi


Загрузка...