Мария Гайдар во время пресс-конференции в Киеве

Poroşenko i-a oferit Mariei Gaidar cetăţenia Ucrainei

20
(reînnoit 16:03 04.08.2015)
Activista din Rusia, Maria Gaidar, a acceptat anterior funcţia de adjunct al guvernatorului regiunii Odessa, Mihail Saakaşvili, pentru probleme sociale.

CHIŞINĂU, 4 aug — Sputnik. Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a semnat decretul de acordare a cetăţeniei şi le-a înmânat paşapoartele de cetăţeni ai Ucrainei activistului public din Rusia, Maria Gaidar şi jurnalistului rus, fostul redactor-şef al Forbes-Ucraina, Vladimir Fedorin, se anunţă pe site-ul şefului statului.

Mass-media ucraineană a anunţat anterior că fostul preşedinte al Georgiei, iar acum guvernator al regiunii Odessa, Mihail Saakaşvili, a decis să o numească în funcţia de adjunct al său pe fiica economistului şi politicianului rus Egor Gaidar, Maria, care va fi responsabilă de sfera socială în administraţia acestuia. Gaidar a confirmat că intenţionează să primească cetăţenia ucraineană şi a acceptat acest post, deoarece nu este de acord cu politica FR în problema ucraineană.

Faptul că Gaidar a acceptat să muncească în Ucraina a stârnit un val de critici în Rusia. Astfel, guvernatorul regiunii Kirovsk, Nikita Belâh, adjunctul căruia a fost Maria Gaidar, a declarat că decizia fostei subordonate înseamnă  „o poziţionare nu doar împotriva puterii, dar şi a tuturor ruşilor.

20
Tagurile:
adjunct, Nikita Belâh, guvernatorul, cetăţenie, Maria Gaidar, Mihail Saakaşvili, Petro Poroşenko, Ucraina
Tematic
Saakaşvili a anunţat că SUA va achita salariile pentru echipa sa


Загрузка...