Один Евро

Paul Craig Roberts: sistemul financiar occidental a ajuns la jafuri

67
(reînnoit 18:16 03.07.2015)
Puţini sunt cei care înţeleg că soarta lumii occidentale depinde de acţiunile Greciei în condiţiile crizei actuale, scrie pe blogul său politologul american şi fostul funcţionar de stat, Paul Craig Roberts.

CHIŞINĂU, 3 iul – Sputnik. „Ca şi în luptele de la Marathon, bătăliile de la Plataea şi Mycale de acum aproximativ 2500 de ani, libertatea Vestului iarăşi depinde de Grecia. Astăzi, Washingtonul şi imperiul său de ţări europene-vasale joacă rolul Imperiului Persian”, scrie Roberts, citat de RIA Novosti.

El menţionează că imperiul american, ca şi alte imperii de acest fel, crede în subordonare, dar nu în democraţie, iată de ce încăpăţinata Greciei, cu dorinţa ei de a desfăşura referendumul, „trebuie pedepsită”, în pofida faptului că pretenţiile „imperiului” faţă de această ţară sunt false.

Măsurile de austeritate impuse Greciei, explică Roberts, au diminuat economia ţării cu 27%, majorând astfel raportul datoriei faţă de PIB şi au înrăutăţit situaţia ei financiară. În aceste condiţii, este imposibilă stingerea datoriei, conchide el.

Potrivit politologului american, Germania, Franţa şi Olanda, împreună cu Washington şi sistemul financiar occidental au ajuns astfel la jafuri.

El se arată convins că „criza greacă” este o idee propagandistică, pe care Washingtonul o foloseşte pentru a submina suveranitatea ţărilor lumii estice. Altfel spus, explică el, acum în Occident suveranitatea popoarelor şi responsabilitatea guvernelor sunt incompatibile cu interesele economice ale unu stat care controlează ordinea financiară şi politică.

Roberts conchide că dacă democraţia va fi nimicită în Grecia, ea va putea fi distrusă şi în toată Europa.

67
Tagurile:
criza greacă, suveranitate, politolog, datorie, jaf, Grecia
Tematic
Franţa nu vede posibilitatea unui acord cu Grecia până la referendum
Grecia, amenințată de defaultul tehnic
CE: uşile pentru negocierile dintre Grecia şi creditori rămân deschise
Gherghe Mărmureanu

Seismolog, despre cutremur în România după Grecia și Turcia

126
(reînnoit 16:58 30.10.2020)
Cel mai mare seismolog român, prof. Gheorghe Mărmureanu, a apreciat șansele ca România să fie lovită de un cutremur major după dezastrul din insulele grecești și Turcia.

CHIȘINĂU, 30 oct – Sputnik. Opinia publică din lumea întreagă asistă acum la imaginile groazei, publicate în urma seismului produs în Marea Egee – și care a lovit câteva orașe din Turcia, în primul rând marele port Izmir.

S-au prăbușit clădiri, sunt multe victime – o tragedie care, așa cum e firesc, îngrozește întreaga lume – și în primul rând România, țară seismică, situată relativ aproape de zona afectată.

Mai mult, noapte trecută, zona Moldovei a fost zguduită de o serie de cutremure de suprafață – un fenomen neobișnuit.

În aceste condiții, lumea se întreabă dacă seismul din apropiere va afecta și plăcile tectonice din zona țării noastre – și ne așteptă un mare cutremur și pe noi?

Răspunsul a venit de la cel mai mare seismolog român, profesorul Gheorghe Mărmureanu, președintele Institutului de Fizica Pământului.

Într-o declarație dată Antenei 3, Mărmureanu a susținut că nu există nicio legătură între fenomenele seismice in Grecia și Turcia și cele de la noi.

Mai mult, Mărmureanu spune că istoricul cutremurelor arată că nu a existat nicio corelare și nicio interacțiune între mișcările seismice din acea zonă și cele din România – chiar atunci când a fost vorba de cutremure mari de la noi sau din Turcia.

Concluzia care reiese din declarația lui Mărmureanu este clară – nu trebuie să ne temem că ar putea urma un seism major în România – cel puțin ca o consecință a celor din Turcia și Grecia.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

126
Tagurile:
Turcia, Grecia, România, Gheorghe Mărmureanu, Cutremur
Tematic
Când vine marele seism? Ce zice Mărmureanu
Cutremur mare în România – declarație extrem de importantă a seismologului Mărmureanu


Загрузка...
Cutremur extrem de puternic în Grecia cu puțin timp în urmă

Cutremur extrem de puternic în Grecia cu puțin timp în urmă

196
(reînnoit 14:58 30.10.2020)
Acum puțin timp a avut loc un cutremur foarte puternic în Grecia, în zona insulară – epicentrul a fost la adâncime relativ mică.

BUCUREȘTI, 30 octombrie – Sputnik. Seismologii sunt în alertă, pentru că acum puțin timp a avut loc un cutremur puternic în insulele grecești.

Institutul național pentru Fizica Pământului anunță principalele date: seismul s-a produs la ora 13:51:24 (ora locală a României, în Arhipelagul Dodecanez.

Magnitudinea a fost de 6.7 grade pe scara Richter, iar adâncimea de producere de numai 30 de kilometri.

Localizarea seismului din insulele grecești
Localizarea seismului din insulele grecești

Cele mai apropiate localități sunt în Turcia - Izmir și Manisa.

În Izmir sunt raportate deja pagube.

FOTO: Cutremure în Moldova azi noapte: unda seismică a ajuns la Chișinău>>>

Reamintim că, noaptea trecută, și în România s-a resimțit o serie de cutremure – dar este greu de crezut că seismul din insulele grecești ar putea afecta semnificativ seismicitatea din țara noastră.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

196
Tagurile:
Grecia, cutremur puternic
Tematic
Cum a fost resimțit în Moldova cutremurul produs la doar 5 km adâncime


Загрузка...
Dorin Lozovanu

Lozovanu: Iată de ce moldovenii practic s-au înrudit cu rușii

0
(reînnoit 19:21 30.10.2020)
Poporul rus și cel moldovenesc au o istorie comună, veche de secole, iar în Caucaz și Primorie de secole există sate întemeiate de oameni originari din țara noastră.

CHIȘINĂU, 30 oct - Sputnik. Moldovenii s-au stabilit în Crimeea încă în secolele XVII-XVIII, acest lucru îl dovedesc documentele istorice, iar prima localitate, populată de băștinașii din țara noastră a apărut în suburbia Simferopol, numită acum Zagorodnee, dar numită anterior Abdal. Dorin Lozovanu, cercetător la Institutul de Geografie Regională din Leipzig, a vorbit despre acest lucru în cadrul unei emisiuni realizate în Studioul Radio Sputnik Moldova.

"În cronicile slave, ei erau numiți "volohi” și s-au mutat în Crimeea când peninsula făcea parte din Imperiul Otoman. Unii s-au mutat în aceste pământuri pentru a practica comerțul, alții se ocupau cu creșterea animalelor acolo, iar alții erau pur și simplu duși în sclavie", a spus expertul.

Potrivit istoricului, mulți moldoveni au fost nevoiți să se mute din țara lor natală în regiunile Imperiului Rus odată cu invazia hoardelor tătare și turcești care a avut loc în secolele trecute. Cu toate acestea, stabilindu-se pe teritorii noi, compatrioții noștri și-au păstrat tradițiile și limba, au putut să o vorbească pe deplin până în anii 50 ai secolului trecut.

"O migrare mai organizată a moldovenilor a avut loc la mijlocul secolului al XIX-lea în regiunea Kuban, în unele regiuni din Caucazul de Nord și în Primorie. Au făcut acest pas, deoarece teritoriul provinciei Basarabiei era dens populat, iar în regiunile menționate mai sus ale Rusiei existau multe pământuri care puteau fi lucrate", a spus savantul.

Lozovanu a subliniat că, până în ziua de azi, în regiunea Krasnodar al Rusiei și în Primorie, există sate în care trăiesc stră-stră-strănepoții compatrioților noștri și poartă și nume corespunzătoare - Moldavanovka, Moldavanka, Moldavskoe. Cel mai important lucru în prezent, potrivit expertului, este că autoritățile Moldovei de astăzi să păstreze legăturile cu diaspora din întreaga lume, să încerce să ofere asistență și sprijin în funcționarea și păstrarea limbii, tradițiilor și obiceiurilor oamenilor din afara țării.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

 

0
Tagurile:
Dorin Lozovanu
Tematic
Situația românilor/moldovenilor din Ucraina, mai proastă decât pe timpul URSS
Moldova stabilește relații culturale cu Oceania


Загрузка...