Cum se nasc cobzele: Etapele confecționării instrumentului muzical

74
(reînnoit 14:28 03.01.2021)
La 50 de kilometri de Chișinău, în satul Gura Galbenei din raionul Cimișlia, locuiește ultimul lutier care confecționează cobze din Republica Moldova.

Nicolae Dron a fost mai întâi muzicial și a început să confecționeze instrumente muzicale cu strună după ce a înțeles că cele de la fabrică nu produc sunetele pe care și le dorește. 

De la începutul confecționării unei cobze și până la finisare e o cale lungă de parcurs. Pentru asta e nevoie de cel puțin două luni de zile. De altfel, meseria de lutier se consideră nobilă tocmai pentru că meșterul trebuie să aibă foarte multe cunoștințe și să înțeleagă cum trebuie prelucrat lemnul astfel încât să producă sunete armonioase.

„Trebuie să se țină cont de distanță, de lățime și atunci rezonanța e mai puternică. Aici este aerodinamică, acustică, sunt noțiuni multe. (...) Când cunoștințele sunt în cap, ele trec prin inimă și ajung la mâini și mâinile trebuie să execute”, a remarcat meșterul. 

Pe lângă abilitățile de a prelucra lemnul, este important ca lutierul să aibă și auz muzical, iar dacă nu îl are - există o soluție.  

„Trebuie să colaborezi cu muzicieni. Dacă nu ai tu muzica – o găsești la altcineva. La mine a fost întâi muzica și după asta a venit lutierismul”, susține Nicolae Dron.

El a explicat care sunt principalele etape de confecționare a unei cobze. 

„Se curbează lemnul, stă o perioadă lungă, apoi îl scoatem și îl punem pe calup. Calupul trebuie să-l faci. Faci poate zece cobze până faci un calup, dar nu poți face cobză, dacă nu ai calupul ăsta. De aici totul pornește. (...) Acum fac o formă nouă, care îmi place mai mult. Eu am făcut o tehnologie și aici ne-a ajutat școala rusă”, a declarat interlocutorul.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

74
Tagurile:
muzică, instrument, cobză
Tematic
Dinastia lutierilor din Gura Galbenei: „Întineresc cu cobzele mele”

Localurile din Moscova funcționează cu program redus din cauza restricțiilor COVID

34
Unitățile de alimentație publică din Moscova funcționează cu program limitat din cauza restricțiilor impuse pe fundalul creșterii cazurilor de COVID-19.

Restaurantele, cafenelele, barurile și cluburile din Moscova nu vor mai servi clienții noaptea, între orele 23:00 - 06:00, în perioada 13-20 iunie, din cauza creșterii considerabile a cazurilor de coronavirus în capitala rusă.

Coronavirusul SARS-CoV-2 la microscop
© Photo : Courtesy of the National Institutes of Health

În filmările realizate duminică seară pot fi văzuți oameni care stau lângă localurile închise din cartierul foarte popular ”Iazurile Patriarhului”.

Potrivit unui decret al primarului Moscovei, Serghei Sobianin, în perioada respectivă va fi suspendată în totalitate activitatea grădinilor zoologice, punctelor alimentare din centrele comerciale, precum și a sălilor de joc pentru copii.

De asemenea, Sobianin a semnat un decret privind prelungirea zilelor nelucrătoare în perioada cuprinsă între 15 și 19 iunie, cu păstrarea salariilor. Angajatorilor li se recomandă să permită ca cel puțin o treime din angajații să lucreze de la distanță.

După cum a raportat Centrul operațional, 7.704 cazuri noi de COVID-19 au fost confirmate la Moscova pe 13 iunie. Este maximul din 14 ianuarie a anului curent. Un total,  în Rusia au fost înregistrate duminică 14.723 de cazuri noi.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

34
Tagurile:
Rusia, COVID-19, restricții, Moscova
Tematic
OMS schimbă macazul: Ce spune despre proveniența coronavirusului


Загрузка...

Măsuri sporite de securitate în ajunul summitului NATO la Bruxelles - Video

20
(reînnoit 15:44 14.06.2021)
Sârmă ghimpată și un impunător de reprezentanți ai forțelor de ordine au putut fi văzuți în capitalei Belgiei, Bruxelles, în timpul pregătirilor pentru primul summit NATO cu prezență fizică de la începutul pandemiei.

Imaginile video surprind situația de la consulatul SUA, sediul Comisiei Europene și de la un hotel în care este cazat personalul diplomatic și de securitate.

Stoltenberg a dezvăluit principalele subiecte ale summitului NATO>>>

Summitul liderilor statelor membre ale NATO are loc luni, la Bruxelles. Prezidat de secretarul general NATO, Jens Stoltenberg,  summitul va marca cea de-a 31-a reuniune formală a șefilor de stat și șefilor guvernelor țărilor NATO și primul summit pe viu de la începutul pandemiei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

20
Tagurile:
Bruxelles, NATO, summit
Tematic
Ce spune Putin despre divizarea oamenilor, Ucraina și NATO


Загрузка...
Pistol

O tânără se zbate între viață și moarte după ce a fost împușcată în cap de fostul concubin

11
O tânără de 29 de ani se zbate între viață și moarte după ce a fost împușcată în cap de fostul concubin.

CHIȘINĂU, 15 iun - Sputnik. O tânără a ajuns la spital după ce a fost împușcată în cap de fostul concubin. Cazul șocant a avut loc luni seara, în jurul orei 20:30, în satul Tartaul din raionul Cantemir. 

Informația a fost confirmată de ofițerul de presă al IP Cantemir, Cristina Ciobanu, pentru Sputnik Moldova

Potrivit poliției, bărbatul are 31 de ani și este din satul Lingura, același raion. Individul a mers acasă la fosta sa concubină pentru al duce pe copilul lor comun.

Între cei doi apăruse o ceartă, după care bărbatul a scos o armă, pe care o deținea ilegal, și a împușcat de două ori.

În cele din urmă, un glonte a lovit-o pe femeie în regiunea capului.

Aceasta a fost internată în secția reanimare din spitalul raional Cantemir, după care a fost transportată de urgență cu elicopterul SMURD la Chişinău.

Starea pacientei este gravă, dar stabilă, iar individul a fost reținut pentru 72 ore. 

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii tragediei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

11
Tagurile:
spital, concubin, tânără
Tematic
Accident terifiant cu 17 victime în România: Printre răniți - și un moldovean
Un moldovean a fost extrădat din Federația Rusă: Iată ce a comis
Un moldovean a inițiat o afacere de succes în Rusia: Cum a reușit


Загрузка...