VIDEO Cum arată pictura murală din cartierul Telecentru

61
(reînnoit 19:57 16.09.2020)
Zidul situat sub podul din cartierul Telecentru a prins culoare. O suprafață de aproape 4 mii de metri pătrați a fost acoperită cu elemente ale brand-ului de țară „Pomul vieții”, precum și ale florei și faunei înscrise în Cartea Roșie a Moldovei.

Până odinioară, zidul situat sub podul din cartierul Telecentru era acoperit cu graffiti. De acum încolo, la intrarea sau ieșirea din Capitală oamenii vor putea admira ceea ce ne reprezintă ca neam - elemente ale brand-ului de țară „Pomul Vieții” completate simbiotic cu flora și fauna inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova.

Pictura murală este o inițiativă a Primăriei municipiului Chișinău, care a lansat un concurs de idei în vederea realizării unui astfel de proiect. Potrivit directorului general al Agenției de Investiții, Rodica Verbeniuc, podul din cartierul Telecentru este o carte de vizită atât pentru moldoveni, cât și pentru turiștii din afara țării.

„În cadrul concursului, ideea câștigătoare a fost „Pomul Vieții”. Agenția de Investiții este administrator al brand-ului de țară, iar „Pomul Vieții” este elementul central al acestui brand”, a declarat pentru Sputnik Moldova directorul Agenției de Investiții. 

Verbeniuc spune că „Pomul Vieții” a fost „îmbrățișat” de comunitatea locală, fiind prezent la evenimente internaționale, expoziții, ca parte a stand-ului de țară la care Republica Moldova participă.

„Avem experiență în peste 40 de țări. Totodată, cetățenii din diasporă solicită utilizarea brand-ului din toate colțurile lumii, din SUA și până în Thailanda. De aceea, Agenția a lansat inițiativa de înregistrare internațională a brand-ului „pomul Vieții””, a precizat Rodica Verbeniuc.

Acest brand, spune directorul Agenției, este foarte bogat în conținut. Înglobează atât oferta investițională, cât și economică a Republicii Moldova.

Așadar, conceptul picturii murale scoate în prim plan elementele brand-ului de țară, dar și grija față de mediul înconjurător.

În timpul realizării lucrării, echipa condusă de muralistul Dmitrii Potapov a reușit să aducă culoare pe o suprafață de 3 800 de metri pătrați. Pentru aceasta a avut nevoie de peste trei tone de vopsea.

„Este cel mai mare proiect realizat de mine și echipa de până acum. Să fiu sincer, dacă aș primi această ofertă acum, m-aș gândi de mai multe ori înainte să mă implic. Ne-a susținut societatea și astfel am reușit. Mulțumesc celor care se opreau sa vorbească cu noi, care ne aduceau apă”, a spus Dmitrii Potapov, artistul muralist care a realizat lucrarea.

Suma estimativă pentru realizarea picturii murale este de 300 de mii de lei, bani oferiți de agenții economici.

„Astfel de proiecte vor apărea și în alte locații din Capitală. Avem discuții cu mai mulți agenți economici, dornici să contribuie financiar. Ne bucurăm că am reușit să implicăm agenții economici, iar Primăria, practic nu are cheltuieli. În acest proiect, doar sistemul video a fost instalat din contul Preturii Centru. Eu mă bucur că împreună putem face Chișinăul mai frumos”, a declarat pentru Sputnik Moldova primarul Chișinăului.

Ion Ceban a dat asigurări artiștilor care realizează graffiti, că și pentru ei se vor găsi locuri pentru creații.

Lucrarea a fost creată în cadrul campaniei naționale de relansare a turismului intern #NeamPornit#Protejați, demarate la începutul lunii mai.

„Campania s-a născut din ideea de a susține, a descoperi și promova destinații și obiective turistice din țara noastră, care fie nu au fost promovate, fie nu au fost cunoscute sau chiar neglijate anterior”, mai spune Verbeniuc.

Campania a generat un interes peste așteptările organizatorilor. A fost lansată și o hartă turistică, www.neampornit.map.md, care cuprinde circa 700 de locații. Până în prezent, peste 4 mii de moldoveni au participat în cadrul maratonului #neampornit.

Campania națională #NeamPornit a fost inițiată de Agenția de Investiții și are scopul de a promova și a susține relansarea graduală a turismului autohton, prin respectarea măsurilor de protecție necesare pentru a preveni răspândirea COVID-19.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

61
Tagurile:
pictura

Cronica coșmarului de la Filarmonica Națională

82
(reînnoit 20:53 25.09.2020)
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat primele ipoteze despre cauzele izbucnirii incendiului de la Filarmonica Naționale ”Serghei Lunchevici.

Potrivit Laboratorului experimental antiincendiar care a efectuat cercetarea la fața locului s-a înaintat trei ipoteze.

”Prima ipoteză pre căutată  de specialiști este defecțiune a echipamentului electric. A două versiune înaintată este scurtcircuit în rețeaua electrică, iar a treia ipoteză este nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la efectuarea lucrărilor de secționare și tăiere a metalului”, anunța IGSU.

Amintim că incendiul la Filarmonică s-a declanșat ieri în jurul amiezii. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, pe la ora 16:20 incendiu a fost localizat de pompieri și salvatori, la lucrări participând efectivul de trupă și de comandă. Odată cu localizarea incendiului, pompierii au putut înainta în interiorul clădirii.

În total au intervenit 10 echipaje, dintre care trei autoscări. A fost antrenat un efectiv de aproape 60 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. La fața locului a fost prezentă și conducerea Inspectoratului, care a monitorizat și dirijat acțiunile pompierilor și salvatorilor.

Abia astăzi dimineața, la ora 10:05, angajații IGSU au anunțat lichidarea întotalitate a incendiului în incinta Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

82
Tagurile:
Filarmonică, incendiu
Tematic
Foto - Incendiu la Filarmonica Națională din Chișinău
Imagini VIDEO exclusive: Un pompier vorbește din sediul prefăcut în scrum al Filarmonicii
Ion Chicu spune ce se va întâmpla cu Filarmonica Națională


Загрузка...

Vaccinul rusesc împotriva COVID 19 ar putea ajunge în CSI

39
(reînnoit 17:52 25.09.2020)
Rusia va livra vaccinul în mai multe țări unde a fost solicitat. Dar savanții ruși sunt gata să împărtășească cu alte state tehnologia de producere a preparatului.

O declarație în acest sens a făcut directorul institutului Gamalei, Aleksandr Ghințburg. Însă o astfel de abordare nu poate fi aplicată în CSI deoarece, explică el, acestea nu dispun de platforme tehnologice pregătite.

În prezent, în Rusia se desfășoară testările a alte două vaccinuri. Pe 22 septembrie 2020, Ministerul Sănătății al Rusiei a eliberat autorizația pentru studiile clinice a noului preparat. Vaccinul a fost creat de Academia de Științe a Rusiei. Se încheie testările vaccinului elaborate de centrul științific “Vektor”. Cum vor putea primi vaccinul rusesc statele din spațiul ex-sovietic și de ce Rusia este gata să-și ofere tehnologiilor, aflați în video realizat de Sputnik.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

39
Tagurile:
CSI, Rusia, vaccin
Tematic
Iată care sunt regulile de vaccinare împotriva COVID-19
Dodon explică de ce are încredere în vaccinul rusesc


Загрузка...
Концерт в зале филармонии.

Filarmonica din Chișinău: Îndrăgită, confortabilă și renumită

0
(reînnoit 23:39 25.09.2020)
Clădirea Filarmonicii Naționale din Chișinău a fost întotdeauna considerată una dintre cărțile de vizită ale Capitalei Moldovei, acest templu al artei a obținut faima departe de granițele țării noastre.

CHIȘINĂU, 25 sept - Sputnik, Irina CarușActuala clădire a Filarmonicii a fost mai întâi un circ: clădirea a fost proiectată de celebrul arhitect al Chișinăului Mihail Cekerul-Kush, la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Iar Filarmonica de Stat a Moldovei a fost constituită ca instituție în 1940. După Al Doilea Război Mondial, Filarmonica a primit un nou avânt, devenind treptat centrul vieții culturale al țării și principala sală de concerte din Chișinău.

Цирк в здании нынешней филармонии, межвоенный период
© Photo : Мой город Кишинев
Clădirea Filarmonicii de la Chișinău a fost inițial un circ al orașului.

Două decenii mai târziu, în anii 1960, clădirea a fost reconstruită. Lucrarea a fost supravegheată de talentatul arhitect moldovean Vladimir Voițehovski.

S-a decis nu numai renovarea sălilor mari și mici, ci și schimbarea fațadei: atunci intrarea principală a clădirii a fost decorată cu un portic cu șase coloane.

Filarmonica a dobândit un aspect solemn și monumental, rămânând în același timp confortabil și atractiv.

Putem spune cu certitudine că marele vedete de operă, de extradă și a artei simfonice au făcut primii pași în Filarmonica de la Chișinău. Aici au răsunat vocile Mariei Biesu și Mihail Munteanu, Nicolae Sulac și Tamara Ciobanu. Au evoluat ansamblurile „Joc”, „Flueraș”, „Lăutarii” și figuri proeminente ale culturii moldovenești - Timofei Gurtovoi, Veronica Garștea, Boris Miliutin, Dumitru Goia, Ghita Strahilevici, Serghei Lunchevici, Vladimir Curbet, Victor Copacinski, Nicolae Botgros.

De asemena, la Filarmonică au evoluat celebrele ansambluri de estradă „Noroc” și „Plai”, au cântat Ion Suruceanu, Iurie Sadovnic, Nadejda Cepraga, Maria Codreanu și Mihai Dolgan.

Colectivele filarmonice adesea plecau în turnee dar și, cu ospitalitatea tradițională moldovenească, primea oaspeți de renume mondial în templul artei: Dmitri Șostakovici, Aram Haciaturian, Tihon Hrennikov, Sveatoslav Rihter, Dmitri Oistrah, Mihail Rostropovici.

În 2003, Filarmonicii Naționale i s-a dat numele lui Serghei Lunchevici.

Mândria Filarmonicii Naționale moderne o reprezintă grupurile de renume mondial - Orchestra Simfonică și Corul Academic Doina, fondat în 1930.

Играет симфонический оркестр Национальной филармонии имени Сергея Лункевича
© Sputnik / Мирослав Ротарь
Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale. S. Lunchevici.

Din 2006, orchestra folclorică de muzică populară funcționează ca parte a Filarmonicii Naționale, iar din 2012 - grupul Millennium. Pe scenă cântă artiști moldoveni de renume: Constantin Moscovic, Sergiu Mușat, Anatoli Lapicus și Iuri Mahovici.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

 

0
Tagurile:
Chișinău, Filarmonica
Tematic
Cronica coșmarului de la Filarmonica Națională – Video
Foto - Ce a rămas din Filarmonica Națională: Îngrozitor


Загрузка...