O familie din satul de baștină al lui Nicolae Sulac a marcat ”Nunta de Aur” Video

1058
(reînnoit 11:30 06.11.2019)
De 50 de ani sunt împreună, la bine și la greu. Află povestea de dragoste a unui cuplu deosebit care au sărbătorit Nunta de Aur.

Și-au jurat iubire și credință veșnică acum 50 de ani și până în ziua de azi trăiesc împreună o frumoasă poveste de dragoste.

Macar și Maria Dumitrașcu s-au cunoscut la o șezătoare din satul Sadîc, raionul Cantemir. Din primele clipe, în ochii lor s-a aprins flacăra iubirii pe care o mențin vie deja de cinci decenii. S-au întâlnit timp de patru ani, iar pe 1 noiembrie 1969, Macar Dumitrașcu a decis s-o ia de nevastă.

O zi specială în calendar

Ziua de 1 noiembrie are o triplă semnificație pentru familia Dumitrașcu. Este ziua în care cei doi soți își sărbătoresc ziua de naștere și tot în aceeași zi sărbătoresc aniversarea căsniciei. În acest an, Macar Dumitrașcu a împlinit frumoasa vârstă de 73 de ani, iar soția – 70 de ani. La cea de-a 50-a aniversare, soții au avut parte de o surpriză nemaipomenită din partea celor mai apropiate persoane.

Bogăția nu se măsoară în bani

Macar și Maria Dumitrașcu au construit împreună totul cu propriile puteri. Au fost întotdeauna oameni modești, muncitori, binevoitori și sinceri. Au trăit împreună și vremuri grele, însă aceste greutăți i-au făcut mai puternici, ie-au întărit credința în bunul Dumnezeu și i-au motivat să meargă înainte.

Cu certitudine, sunt oameni foarte fericiți. Astăzi se bucură de cei trei copii, șase nepoți și trei strănepoți, iar aceștia au un exemplu demn de urmat în viață.  Sunt nespus de norocoși pentru că fiii lor nu au plecat în lumea mare, ci sunt cu toții acasă, alături de bunii lor părinți.

Cu acest prilej, și echipa Sputnik Moldova le urează sănătate și mulți ani fericiți.

1058
Tagurile:
Nunta, 50, aniversare

sys_stories



    Загрузка...