Locuitorii Capitalei, indignați de posibila majorare a tarifului de călătorie - Video

964
(reînnoit 19:27 29.10.2019)
Tariful la călătoria cu troleibuzul în Chișinău ar putea crește până la cinci lei, iar cu autobuzul – până la opt lei. Această majorare îi nemulțumește pe călători.

Cetățenii consideră că, în primul rând, trebuie majorate salariile, pensiile, bursele, iar mai apoi pot fi dublate tarifele la călătoria cu transportul public urban de pasageri. Această majorare îi va afecta cel mai mult pe bătrâni, cărora și așa nu le ajunge pensia pe care o au.

"Eu am 1200 de lei pensia. Te duci la magazin, la farmacie și rămâi cu nimic. Cum să nu mă afecteze această majorare?", a relatat o femeie.

"Dar pe noi ne întreabă cineva?", a adăugat un bărbat.

Tinerii la fel sunt îngrijorați de această schimbare și sunt de părerea că viața în Capitală devine tot mai grea din cauza prețurilor mereu în creștere.

"Studenții au foarte multe cheltuieli. Această majorare va fi o problemă, îndeosebi pentru tinerii care au venit de la sate la studii în Capitală", a declarat o studentă.

Mai mult, pasagerii spun că nici starea transportului public nu este una bună. Acestea sunt mereu pline cu pasageri, murdare, nu toate sunt dotate cu aer condiționat. Uneori oamenii stau minute în șir la stația de așteptare.

"Autobuzele și troleibuzele merg foarte greu. Aștept câte 10 minute transportul", a spus o doamnă.

Amintim că anunțul de majorare a tarifului de călătorie a fost făcut în cadrul ședinței Primăriei de săptămâna trecută de către primarul interimar al Capitalei, Adrian Talmaci. El a declarat că acest lucru este necesar pentru că Parcul de Autobuze şi Regia Transport Electric sunt în pierdere financiară.

Decizia urmează să fie luată de noua componență a Consiliului Municipal Chișinău, ales pe data de 20 octombrie.

964
Tagurile:
pasageri, Locuitori, capitala, călătorie, Tarif, Autobuz

sys_stories



    Загрузка...