Procuror general străin sau moldovean Iată ce spune Maia Sandu

1542
(reînnoit 17:34 19.06.2019)
Premierul Maia Sandu a declarat că între cele două componente ale majorității parlamentare, ACUM și PSRM, există puncte de vedere diferite în vederea numirii unui nou procuror general.

ACUM insistă ca în funcția de procuror general să fie confirmată o persoană din străinătate, eventual dintr-o țară din Uniunea Europeană, în timp ce socialiștii își doresc ca în această funcție să acceadă un cetățean moldovean.

Amintim că în data de 11 iunie, noua majoritate parlamentară a operat modificări în prima lectură la Legea privind Procuratura Generală, în baza cărora în funcția de procuror general ar putea accede și o persoană care nu deține cetățenia Republicii Moldova.

Modificarea vizează Articolului 17 al legii și prevede că excluderea condiției deținerii de către un aspirant la funcția de procuror general a cetățeniei Republicii Moldova.

Atunci raportorul Sergiu Litvinenco, care este președintele Comisie Juridice a Parlamentului, afirma că selectarea transparentă și meritocratică în funcția de procuror general a unei persoane din afara Republicii Moldova, de exemplu dintr-un stat UE, cu experiență și rezultate remarcabile, ar putea pune bazele schimbării situației din procuratură.

1542
Tagurile:
Maia Sandu, moldovean, straini, general, procuror

sys_stories



    Загрузка...