Igor Dodon: Noi trebuie fim prieteni cu toți, dar nu ne implicăm în jocuri politice

169
(reînnoit 17:54 05.04.2018)
Republica Moldova trebuie să mențină relațiile de prietenie atât cu Uniunea Europeană, cât și cu Federația Rusă. Chișinăul nu trebuie, însă, să se implice în jocurile politice ale marilor puteri. Declarația aparține președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.

„Noi vrem să fim prieteni cu toți. Noi vrem să fim prieteni și frați cu românii și ucrainenii, fiindcă sunt vecinii noștri, noi trebuie să avem relații bune cu Uniunea Europeană și cu Federația Rusă, dar noi nu trebuie să permitem să fim parte a luptelor politice în interesul marilor puteri mondiale. Trebuie să avem relații bune cu toți, dar să păstrăm neutralitatea țării noastre", a declarat Igor Dodon în Studioul Radio Sputnik Moldova.

Șeful statului se arată nedumerit de decizia Ministerului de Externe de la Chișinău privind expulzarea celor trei diplomați ruși și spune că va face tot posibilul ca moldovenii care muncesc în Federația Rusă, dar și exportatorii noștri, să nu fie afectați.

„Moldova s-a pomenit într-o situație dificilă. Guvernul s-a grăbit pentru că a încercat să placă cuiva. Decizia Guvernului nu are nicio legătură cu interesele naționale ale Republicii Moldova", a adăugat șeful statului.

Cert este că până la sfârșitul lunii aprilie, Igor Dodon va merge în Federația Rusă, unde se va întâlni cu mai mulți oficiali de la Kremlin. Șeful statului planifică o întrevedere și cu Vladimir Putin.

„Vizita mea la Moscova va avea loc până sau după 7 mai. Subiecte sunt foarte multe, mai cu seamă ținând cont de ultimele acțiuni întreprinse de Guvernul Moldovei", conchide Igor Dodon.

169

sys_stories



    Загрузка...