(25:22 / 163.60Mb / просмотров видео: 133)

Lecari: în 2017 vom avea puncte comune de control la frontiera moldo-română

1458
Unii angajați ai Poliției de Frontieră sunt infectați cu microbul corupției și au grave probleme de integritate. Declarația a fost făcută de către șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari.

Lecari susține că Poliția de Frontieră nu tolerează actele de corupție și încercă să combată acest flagel, deși recunoaște că este foarte dificil.

Șeful Poliției de Frontieră a menționat că cei care încearcă de cele mai dese ori să mituiască angajații serviciilor de frontieră sunt persoanele care doresc să traverseze ilegal hotarul, fiind certați cu legea sau pentru că doresc să treacă anumite bunuri materiale nedeclarate peste frontieră ș.a.

Fredolin Lecari susține că o prioritate pentru anul 2017 este instituirea controlului comun la frontiera moldo-română, dar și la cea moldo-ucraineană.

”Avem un dialog excelent cu colegii din Ucraina, la fel și cu cei din România'', afirmă Lecari.  

Lecari mai spune că Frontiera de Stat este securizată suficient, astfel că putem face față oricăror provocări sau amenințări, inclusiv terorismului sau imigranților ilegali. Totodată, până la ora actuală au fost depistate mai multe persoane dubioase care au încercat să traverseze frontiera de stat.

Autor: Tatiana Cebotari

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

1458
Tagurile:
control comun, corupție, frontieră, Poliția de Frontieră, Fredolin Lecari, CHIȘINĂU
Tematic
Poliția de Frontieră: mobilizare maximă în punctele de trecere a frontierei
Ce făceau doi moldoveni înarmați în zona de frontieră

Emisiunea „Sputnik Matinal” cu Andrei Porubin şi Dumitru Chitoroagă

21
(reînnoit 08:33 26.10.2020)
Astăzi la Sputnik Matinal vom dialoga cu: Dinu Țurcanu, prorector UTM, Luigi Savoia, fondatorul portalului “Moldova în progres”și interpretul de muzică ușoară Ricu Vodă.

UTM își propune să formeze cea mai performantă rețea universitară de internet. Detalii ne oferă Dinu Țurcanu, prorector UTM. De ce își dorește să  fie cetățean al Republicii Moldova ne spune italianul Luigi Savoia, fondatorul portalului “Moldova în progres”, cel care azi va  depune jurământul. Cunoscutul interpret Ricu Vodă, mai bine de 2 decenii rămâne în topul preferinţelor. Care este secretul aflăm de la el în această dimineaţă, când, sperăm să fim printre primii care îi urează: La mulţi ani!

21


Загрузка...

Semifinala show-ului „Tu ești super!” din sezonul patru

33
(reînnoit 19:44 25.10.2020)
Astăzi se desfășoară semifinala proiectului internațional „Tu ești super!” din sezonul patru.

"Tu ești super!" este un concurs organizat de compania de televiziune NTV și de Agenția Internațională de Presă și Radio Sputnik, cu sprijinul Ministerului Educației al Federației Ruse. Proiectul oferă copiilor rămași fără îngrijire părintească șansa de a-și îndeplini visele.

33


Загрузка...
hampions League - Group A - Lokomotiv Moscow v Bayern Munich

VIDEO: Victorie cu emoții pentru Bayern la Moscova

36
Deținătoarea în exercițiu a Ligii Campionilor, Bayern Munchen, a învins-o cu emoții pe Lokomotiv Moscova. Germanii au smuls victoria în minutul 79.

CHIȘINĂU, 27 oct – Sputnik. Bayern a deschis scorul în minutul 13, prin Leon Goretzka, care a marcat cu o lovitură de cap din interiorul careului.

În minutul 70, Anton Miranchuk a egalat în urma unui contraatac. Anul trecut, fratele său, Alexei Miranchuk, a înscris de două ori contra lui Juventus și apoi a făcut pasul spre Serie A, după transferul de la Atalanta.

Bayern a revenit în avantaj în minutul 79, după golul lui Joshua Kimmich. Mijlocașul de 25 de ani a înscris cu un șut superb, din afara careului. Campioana Germaniei ajunge la 6 puncte în grupa A. În celălalt meci, se întâlnesc de la ora 22:00 Atletico și Salzburg.

Lokomotiv: Guillherme - Corluka (Rajkovic 46), Rybus, Zhivoglyadov, Cerqueira - Ignatjev (Zhemaletdinov 76), Kulikov (Lisakovich 76), Miranchuk - Krychowiak, Smolov (Rybchinskiy 75) - Ze Luis.

Bayern: Neuer - Pavard, Sule, Alaba, Hernandez - Kimmich, Goretzka (Martinez 46) - Muller (Gnabry 46), Tolisso, Coman (Douglas Costa 69) - Lewandowski.

Un alt meci care s-a disputat în Estul Europei, din cauza temperaturilor scăzute, a fost cel dintre Șahtior și Internazionale Milano. După 3-2 cu Real Madrid, campioana Ucrainei a scos o remiză contra lui Inter, scor 0-0. Cele mai mari șanse de a înscrie le-a avut atacantul oaspeților, Romelu Lukaku.

De la ora 22:00 se dispută alte 6 partide din cadrul Ligii Campionilor. Prime va transmite meciul dintre Olympique Marseille și Manchester City.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

36
Tagurile:
Moscova, fotbal, Victorie
Tematic
Artur Ioniță, interviu exclusiv: ”Obiectivul meu era să rămân în Italia”


Загрузка...