Cinci medalii la ”Zagreb Open”

Video: Finala sută la sută moldovenească la turneul de lupte de la Zagreb!

192
Luptătorii de stil greco-roman au făcut spectacol la ”Zagreb Open”. 5 din cei 7 sportivi moldoveni au reușit să cucerească medalii.

CHIȘINĂU, 9 nov – Sputnik. Doi dintre ei s-au duelat în finala categoriei de greutate 77 kg. Daniel Cataraga, în vârstă de 25 de ani, l-a întâlnit pe tânăra speranță a luptelor moldovenești, Alexandrin Guțu, de doar 17 ani. A învins experiența, Cataraga reușind să se impună cu 4-2.

La Zagreb a triumfat și Donior Islamov în categoria 67 kg. El a dispus de luptătorii din Serbia, Turcia și Croația.

Pe locul doi s-au clasat Victor Ciobanu (60 kg) și Valentin Petic (72 kg). Victor Ciobanu a fost nevoit să slăbească mult și nu s-a aflat în cea mai bună formă.

La turneul din Croația au concurat sportivi din 6 țări. Moldova a mai fost reprezentată de antrenorii Mihai Cucu, Roman Zgardan și Damian Răileanu. Înaintea competiției, lotul Moldovei a efectuat un stagiu de pregătire la Timișoara.

”Zagreb Open” a fost o etapă de pregătire înaintea Campionatului Mondial de la Budapesta, programat pentru luna decembrie, dar care deocamdată nu este sigur dacă se va disputa.

Zilele trecute, luptătorii de stil liber au cucerit 10 medalii la ”Poland Open”. Singurul care a obținut medalia de aur este Piotr Ianulov în categoria de greutate 86 kg.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

192
Tagurile:
lupte, turneu, finala
Tematic
Artur Ioniță, interviu exclusiv: ”Obiectivul meu era să rămân în Italia”
Radu Albot

Australian Open: Noua victorie a lui Albot, acum la dublu

73
Încă o victorie importantă pentru Radu Albot la prestigiosul turneu de tenis. Acum, sportivul nostru va avea mai multe întâlniri importante.

CHIȘINĂU, 10 feb - Sputnik. Jucătorul de tenis moldovean Radu Albot își continuă performanța de succes la Australian Open. În palmares - încă o victorie în prima rundă de dublu.

Sportivul nostru a jucat împreună cu britanicul Daniel Evans împotriva argentinianului Andres Molteni și polonezului Hugo Nisa. Câștigătorii au câștigat în două runde (6-2, 6-3).

Meciul a durat 1 oră și 6 minute.

Următorii adversari vor fi stabiliți mai târziu.

Anterior, Albot a făcut senzație în turneu, învingând cea de-a 13-a „rachetă” a lumii - spaniolul Roberto Bautista Agut.

Pentru Radu Albot, acesta este primul turneu de Grand Slam din acest an.

În următoarea rundă a turneului de la Melbourne, tenismenul moldovean îl va înfrunta pe australianul Christopher O'Connell.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

73
Tagurile:
tenis, victorie, Radu Albot
Tematic
Video: Victorie de senzație pentru Radu Albot!


Загрузка...
Radu Albot

Senzațional! Radu Albot l-a eliminat pe spaniol de la Australian Open

97
Contrar tuturor așteptărilor și pariurilor „împotrivă”, Radu Albot a reușit să smulgă victoria de la faimosul spaniol în primul său turneu de Mare Șlem (Grand Slam) din acest an.

CHIȘINĂU, 9 feb - Sputnik. Jucătorul de tenis moldovean Radu Albot și-a început evoluția în Australian Open direct cu o victorie.

Adversarul său a fost spaniolul Roberto Bautista Agut - al 13-a tenismen al lumii.

Albot a pierdut primul set (6-7), iar în al doilea a învins (6-0). Albot a câștigat și următoarele două seturi (6-4, 7-6).

Pentru Radu Albot, acesta este primul turneu de Grand Slam din acest an.

În următoarea rundă a turneului de la Melbourne, tenismenul moldovean se va confrunta cu câștigătorul duelului dintre Christopher O'Connell și Jan-Lennard Struff.

Albot va juca și la dublu la Australian Open, alături de Daniel Evans împotriva lui Andres Molteni și Hugo Nees.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

97
Tagurile:
victorie, Radu Albot
Tematic
Radu Albot a debutat cu o victorie clară la Roland Garros


Загрузка...
Oameni în transport

Fost premier: În lupta cu pandemia în Moldova au fost comise multe greșeli

55
(reînnoit 22:00 25.02.2021)
Ex-premierul a numit un șir de greșeli fundamentale care au fost comise de către Cabinetul de Miniștri al Moldovei în cel aproape un de luptă cu răspândirea coronavirusului de tip nou.

CHIȘINĂU, 26 feb – Sputnik. Este evident că toate țările lumii suferă din cauza  pandemiei de coronavirus, doar că în alte țări, în comparație cu Moldova, există o abordare mai complexă și echilibrată în combaterea răspândirii COVID-19, iar măsurile restrictive sunt aplicate numai acolo unde acest lucru este absolut necesar. Despre aceasta a vorbit în studioului Sputnik Moldova Vasile Tarlev – cel mai longeviv prim-ministru al Moldovei în istoria de aproape treizeci de ani de independență a țării.

”Sigur, pandemia a avut un impact negativ asupra întregii economii mondiale. Dar dacă e să vorbim despre țara noastră, În cazul în care situația de criză ar fost gestionată altfel, am fi înregistrat mult mai puține pierderi economice și pagube. Politizarea extremă a pandemiei în Moldova le provoacă oamenilor mari îndoieli", - a spus interlocutorul.

Potrivit ex-premierului, la nivelul puterii, în țară parcă s-a uitat că există o rată gravă a mortalității în rândul populației din cauza bolilor cardiovasculare și oncologice, din cauza complicațiilor cauzate de o boală extrem de gravă precum diabetul.

"Toți au uitat parcă de aceste probleme și s-au concentrat doar asupra coronavirusului. Dar și în cazul COVID-19, gestionarea situației de criză nu este realizată corect", a adăugat Tarlev.

Fostul premier este sigur: în procesul de combatere a răspândirii coronavirusului, autoritățile țării trebuiau să demonstreze o mai mare deschidere și transparență, dar și să poarte un dialog permanent cu societatea pentru a evita impunerea unor măsuri restrictive inutile.

Se închid iarăși piețele și centrele comerciale - iată când își vor sista activitatea>>>

Drept exemplu, Tarlev a adus recenta hotărâre a Comisiei pentru Situații de Urgență, când s-a decis ca numărul pasagerilor în autobuzele interurbane, în microbuzele de linie din orașe să fie redus cu 50 la sută, ceea ce a dus la nemulțumiri și la greva transportatorilor.

”Unde este explicația? De ce au redus cu 50 de procente  și nu cu 70 sau cu 30? Chestiunea nu  este clară, cine a luat o astfel de decizie la guvern: un lucrător din transporturi, un inspector rutier sau un medic? ", s-a întrebat fostul premier.

Tarlev insistă: fiecare interdicție legată de pericolul răspândirii coronavirusului servește drept nou argument în favoarea răspândirii corupției în țară. În situația dată se creează un precedent periculos, este sigur fostul prim-ministru, când fiecare transportator se va gândi cum să înșele sistemul de interdicții, căutând posibilități de a mitui un angajat al Poliției sau un alt funcționar.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

55
Tagurile:
greșeli, economie, restricții, coronavirus, pandemie
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră
Tematic
COVID - situația e tot mai alarmantă: Număr record de cazuri noi


Загрузка...