AC Milan v AS Roma

Video: Milan - Roma 3-3 - debutul lui Tătărușanu

45
(reînnoit 10:42 27.10.2020)
AC Milan a pierdut primele puncte în noul sezon din Serie A. ”Rossonerii” au remizat cu AS Roma, scor 3-3, în ultimul meci al etapei a 5-a.

Portarul naționalei României, Ciprian Tătărușanu, a fost titular. El a profitat de faptul că titularul postului, Gianluigi Donnarumma, a fost diagnosticat cu COVID-19.

Debutul portarului de 34 de ani nu a fost cel mai bun. Tătărușanu a greșit la golul egalizator al oaspeților din minutul 14, când a ieșit pe sub centrare la un corner, iar Djeko a marcat.

Milan a mai condus de două ori în acest meci. Saelemaekers a făcut 2-1 imediat după pauză, dar, după un penalty uşor acordat de arbitru, s-a restabilit egalitatea de la punctul cu var: prin Veretout. Zlatan Ibrahimovici, aflat într-o formă fabuloasă la 39 de ani - are 9 goluri în Serie A, în cinci etape - a reușit dubla, înscriind de această dată din penalty, dar partida s-a încheiat 3-3, după ce a înscris şi Kumbulla pentru AS Roma în minutul 84.

”Tătăruşanu? Greşelile fac parte din fotbal, la orice nivel. Tătăruşanu a ratat momentul ieşirii . E un portar puternic. A fost debutul său, ceva ce s-ar putea să fi avut un impact”, a declarat antrenorul lui AC Milan, Stefano Pioli.

Tătărușanu a primit nota 5, cea mai mică din echipa lui AC Milan, iar italienii de la Gazzetta Dello Sport se așteaptă ca Stefano Pioli să îl ia în calcul pe Antonio Donnarumma, fratele lui Gianluigi, pentru următoarele meciuri.

După cinci etape, AC Milan e lider în Serie A cu 13 puncte. Podiumul e completat de Napoli (11 puncte) şi de Sassuolo (11 puncte).

Următorul meci a lui Milan va fi joi, 29 octombrie, acasă, împotriva lui Sparta Praga, în cadrul Ligii Europa. Până atunci, marți și miercuri se vor disputa meciurile din Liga Campionilor. Astăzi, de la ora 19:55 se vor întâlni perechile Lokomotiv - Bayern și Șahtior - Internazionale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

45
Tagurile:
Milano, Roma, Fotbal
Tenis - Daniil Medvedev

Video: Daniil Medvedev câștigă în premieră Turneul Campionilor!

78
Rusul Daniil Medvedev l-a învins pe austriacul Dominic Thiem în finala Turneului Campionilor, scor 4-6, 7-6, 6-4. Este cea mai mare victorie a sportivului de 24 de ani, care câștigă competiția de la Londra fără să fi pierdut vreun meci.

Medvedev și Thiem au oferit un spectacol de zile mari în ultimul act al turneului la tenis. Tenismenul rus a revenit după ce a pierdut primul set și nu și-a mai cedat serviciul până la final. Medvedev, aflat pe locul 4 în clasamentul mondial, s-a impus în trei seturi, la capătul a două ore și 44 de minute.

Daniil a câștigat toate meciurile din grupă, inclusiv în fața liderului clasamentului ATP, Novak Djokovic, și a trecut de Rafa Nadal în semifinale. Rusul a obținut al nouălea, dar cel mai important titlu al carierei și are o serie de 10 victorii consecutive.

În urma victoriei, Medvedev a relansat scorul în confruntările directe cu Thiem. Totuși, austriacul este încă în avantaj, 3-2. Medvedev este al doilea jucător din Rusia care se impune la Turneul Campionilor, după Davidenko, în 2009.

La rândul său, Dominic Thiem a pierdut a doua finală consecutivă la Londra. Actuala ediţie a Turneului Campionilor, ultima care a avut loc în capitala Angliei, a beneficiat de premii totale în valoare de 5,7 milioane dolari. Câştigătorul trofeului a plecat acasă cu un cec în valoare de 1.564.000 dolari. Începând din 2021, competiţia de final de sezon din circuitul ATP se va desfăşura în oraşul italian Torino.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

78
Tagurile:
campioni, turneu
Tematic
Video: Un gol fabulos decide meciul Moldova - Grecia


Загрузка...
Zlatan Ibrahimovic în meciul dintre Napoli și AC Milan

Video: Rezumatul meciului Napoli - AC Milan, Ibrahimovic a făcut spectacol

113
(reînnoit 12:34 23.11.2020)
AC Milan se menține pe locul 1 în Serie A. Din nou eroul ”rossonerilor” a fost Zlatan Ibrahimovic. La cei 39 de ani, suedezul a înscris o dublă în derby-ul cu Napoli.

Ibrahimovic a făcut spectacol pe San Paolo la meciul dintre AC Milan și Napoli. În minutul 20, el a marcat superb cu o lovitură de cap, de la 12 metri. În repriza a doua, Zlatan a fost găsit în fața porții de Rebic și a majorat diferența pentru liderul din Serie A.

Revenirea lui Zlatan la AC Milan a concis cu rezultatele bune înregistrate de formația lui Stefano Pioli, iar Mino Raiola, agentul său, consideră că Ibrahimovic reprezintă acum ”90% din Milan”.

Gazdele au redus din diferență în minutul 63, prin Mertens, însă al doilea cartonaș galben primit de Bakayoko două minute mai târziu a înclinat balanța în favoarea oaspeților. Scorul final a fost stabilit în prelungiri de norvegianul Jens Hauge.

În urma acestui succes, AC Milan are două puncte avans față de a doua clasată, Sassuolo. Podiumul este completat de AS Roma.

Într-o altă partidă a etapei a 8-a, Benevento, cu moldoveanul Arturiță integralist, a învins, în deplasare, Fiorentina, cu 1-0.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

113
Tagurile:
Milano, meci
Tematic
Video: Un gol fabulos decide meciul Moldova - Grecia


Загрузка...
Drapelul Moldovei

Are oare Moldova un lider național sau ce șanse sunt ca acesta apară

0
(reînnoit 22:25 24.11.2020)
Veteranul politicii moldovenești Serafim Urechean a analizat de ce așa și nu apare la noi o figură carismatică, în măsură să reprezinte Moldova pe arena internațională și să apere interesele cetățenilor țării.

CHIȘINĂU, 24 nov – Sputnik. În cadrul campaniei electorale, ambii candidați la fotoliul prezidențial care s-au confruntat în turul doi de scrutin au afirmat în repetate rânduri că se vor strădui să devină ”un președinte al tuturor”.

Deocamdată nu este cazul să vorbim despre apariția unui lider național în Moldova și este puțin probabil că acest lucru va fi posibil într-o perspectivă ni prea îndepărtată, deoarece politicienii autohtoni acționează deliberat spre divizarea societății, folosind această dezbinare în propriile interese. Aceste declarații au fost făcute în studioul Sputnik Moldova de către ex-primarul Chișinăului Serafim Urechean.

”Apariția unui ”președinte al tuturor” în Moldova este imposibilă deoarece încă nu s-a născut acel lider național care ar putea să-i unească pe toți cetățenii. Uitați-vă ce se întâmplă: unii vor să divizeze această țară, alții vor să instaleze frontiera pe Nistru, fără a se gândi ce se va întâmpla cu restul teritoriului Moldovei și cu sutele de mii de oameni care locuiesc acolo”, a afirmat interlocutorul.

Veteranul politicii moldovenești a subliniat că, la etapa actuală, stabilitatea și coerența activității statului depind de interacțiunea clară pe verticala parlament – guvern – președinte. Să vorbești despre stabilitate în țară fără un astfel de triumvirat este extrem de dificil, consideră Urechean.

”Țara trebuie să aibă la putere o echipă bine coordonată,  una ”de adunătură” nu va duce la nimic bun”, a conchis invitatul studioului.

Turul doi al alegerilor prezidențiale în Moldova a avut loc pe 15 noiembrie. Prezența la vot a fost de 52,78%. După prelucrarea a 100% din procesele verbale, Comisia Electorală Centrală a anunțat luni următoarele rezultate preliminare: Maia Sandu, desemnată de Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” a obținut 57,75% din voturi, iar Igor Dodon, desemnat de adunarea cetățenilor – 42,25%. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Moldova, Lider naţional, alegeri prezidențiale
Тема:
Studioul Sputnik Moldova: Opinii, declarații, comentarii
Tematic
Alegeri prezidențiale, turul doi: Ce au remarcat experții


Загрузка...