Haţionala feminină de handbal a României

Handbal feminin: Norvegia, "cea mai mare înfrângere la EURO vreodată", în faţa României

116
(reînnoit 09:21 06.12.2018)
După victoria de miercuri seară, România ocupă primul loc în grupa superioară și are șanse mari să ajungă în semifinale.

BUCUREȘTI, 6 dec – Sputnik, Daniel George Nistor. Oare e adevărat ce s-a întâmplat? România a jucat cu Norvegia. Și a câștigat cu un scor uluitor, 31-23. La opt goluri diferență.

Cine este adversarul pe care l-am surclasat, pur și simplu? În ultimele opt ediții ale Campionatului European, Norvegia a jucat opt finale, din care a câștigat șase. Este medaliata cu argint la ultimul Campionat Mondial, cel din 2017, și câștigătoarea celui precedent, din 2015.

Să bați Norvegia la handbal feminin este cum ai învinge la fotbal Franța, Germania și Argentina la un loc.

Chiar şi pagina d eFacebook a Campionatului European titrează, "Norvegia, cea mai mare înfrângere la EURO vreodată".

Meciul a început echilibrat, așa cum se aștepta toată lumea, cele două echipe au mers "cap la cap" până la 8-8. Apoi echilibrul a început să se rupă, România a înscris patru goluri consecutive. Dar mai era mult până la final, și un astfel de avantaj e fragil, poate fi recuperat oricând în acest sport.

Tenacitatea din Carpați

Jucătoarele noastre s-au arătat însă decise să nu lase adversarelor nicio șansă. Au atacat cu o tenacitate de muncitor rutinat, ocupat să își facă treaba la serviciu. Golurile veneau firesc, apoi retragerea în apărare la viteză maximă, nu era timp de bătut cube sau ridicat mâini triumfătoare.

Multă modestie și niciun pic de vedetism în atitudinea acestor luptătoare, toate "setate" în slujba echipei. O echipă ca o "caracatiță galbenă" cu șase tentacule, pornită să își sufoce prada.

Neagu (autoare a 11 goluri), Buceschi, Geiger, Pintea și colegele lor au rupt defensiva norvegiană, iar Dumanska (declarată "omul meciului"), o fată subțirică, acoperise toată poarta – a scos cu mâinile, cu picioarele, cu corpul.

În repriza a doua ne-am arătat "fața umană", au apărut zâmbetele și gesturile de bucurie după goluri. Scandinavele au încercat să se năpustească spre poarta României, dar nu era loc de trecut.

În minutul 45 a venit un moment psihologic. La 23-18 Neagu ratează o lovitură de la 7 metri, dar mingea îi revine din portar și înscrie. Prea puține se mai puteau face în ultimul sfert de oră.

România, pe primul loc

Înainte de această victorie România se afla pe primul loc în grupa superioară, cu 4 puncte și golaveraj 60-47, pe locul 2 fiind Olanda, cu 4 puncte și golaveraj 56-52.

Clasamentul în grupa României la handbal feminin, Campionatul European

Ocupantele primelor două poziții se vor întâlni la 9 decembrie într-un meci care poate fi decisiv pentru calificarea în semifinale, unde vor accede primele două clasate.

Urmare a jocurilor de ieri, România şi-a păstrat poziţia.

Apoi urmează partidele cu Spania (11 decembrie) și Ungaria (12 decembrie).

116
Tematic
Rușinos: Un bărbat a făcut asta în fața unei săli de sport din Capitală - Detalii
Iată motivul pentru care oamenii de afaceri nu doresc să investească în sport


Загрузка...