Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg

VIDEO: Ce a obținut Chișinăul după Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg

134
Primarul Chișinăului Ion Ceban a fost invitat astăzi la platforma de dialog din cadrul Centrului de presă Sputnik Moldova, unde a vorbit despre rezultatele Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, care s-a desfășurat în perioada 2-5 iunie.

CHIȘINĂU, 11 iun - Sputnik. Ion Ceban a remarcat faptul că Primăria Chișinău a reușit să stabilească legături strânse cu unele orașe din Federația Rusă. Ediluș-șef susține că avem multe de învățat de la vecinii noștri la capitolul administrare urbană. 

„Sankt Petersburg este un oraș extraordinar din toate punctele de vedere. Are un model de dezvoltare foarte interesant și foarte avansat. Sunt lucruri extraordinare de exemplu la Kazan, care este un model de dezvoltare urbană foarte avansat - de la transporturi până la guvernare electronică, sisteme sociale”, a menționat primarul.

Ceban a vorbit și despre avantajele acordului de cooperare semnat cu orașul Obninsk din Rusia. 

„Acum discutam despre Obninsk și nu știu cine făcea glume că ce putem noi să luăm de acolo. Trebuie să înțelegem că e un oraș numărul unu pe partea de știință din Federația Rusă. Oamenii au ajuns la utilizarea inteligenței artificiale la examinarea comportamentului elevilor în școală. Cu toți algoritmii el observă trei zile, după care e conectat psihologul școlar. Au radiologie în agricultură foarte avansată, pentru că acolo este un centru în care oamenii foarte mult studiază resursele energetice, în special energia nucleară. „Rosatomul” își are sediul în zona aceea. Am zis că să vedem poate putem conecta studenții de la Universitatea Tehnică și Universitatea Agrară ca să meargă acolo la stagieri, la studii, la practică”, a mai spus edilul-șef. 

Amintim că orașul Chișinău a semnat acorduri de cooperare cu Sankt Petersburg și Obninsk în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, care s-a desfășurat în perioada 2-5 iunie. 

„Este unul dintre cele mai importante evenimente globale. Am participat la câteva paneluri. Este o experiență inedită. (...) Trebuie să preluăm practicile bune. Vrem să pretindem că suntem o capitală europeană, dar avem foarte multe de învățat de la vecinii noștri, de la partenerii noștri, de la prietenii noștri”, a remarcat Ceban. 

Peste 13 mii de persoane din 140 de țări ale lumii au participat la cea de-a XXIV-a ediții a a Forumului Economic Internațional de la Sankt-Petersburg. Pe parcursul desfășurării evenimentului au fost organizate peste 340 de sesiuni în diverse domenii și au fost semnate peste 800 de acorduri de colaborare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

134
Tagurile:
Forumul economic internațional de la Sankt Petersburg, Sankt Petersburg, Chișinău
Girofar

VIDEO șocant - Bătaie monstru la Otaci: Zeci de localnici și-au împărțit pumni și bâte

139
(reînnoit 23:36 24.06.2021)
O bătaie în masă, cum s-ar părea că poate avea loc doar în filme, s-a produs astăzi la Otaci, unde mai mulți localnici și-au împărțit pumni și picioare în cadrul unor reglări de conturi. Totul a pornit de la un conflict declanșat câteva zile mai devreme.

CHIȘINĂU, 24 iun - Sputnik. Ofițerul de presă al poliției Eugenia Molceanov a declarat pentru Sputnik Moldova că tot conflictul a început de fapt câteva zile mai devreme, pe 21 iunie, când doi tineri și o fată au mers să se odihnească la Nistru.

La un moment dat, trei reprezentanți ai comunității romillor s-au apropiat de tânără. Fata s-a speriat foarte tare și și-a sunat repede un prieten și un coleg de clasă. Cei doi au venit într-un suflet să o apere și așa a început conflictul între ei și reprezentanții etniei rome, care a degenerat în bătaie.

Scandalul s-a lăsat cu implicarea poliției, care i-a eliberat însă pe cei trei tineri romi. Aceștia i-ar fi bătut măr pe „apărătorii” fetei, unul dintre care era minor. Celălalt, de 18 ani, se află la spital. 

Astăzi la Otaci a fost organizată o întâlnire a localnicilor pentru a discuta incidentul produs la Nistru. S-au prezentat peste 100 de oameni, iar cearta dintre părți s-a lăsat cu o bătaie în masă. Localnicii și-au aruncat nemilos pumni și bâte.

A fost nevoie de intervenția detațamentului „Fulger”, pentru a calma spiritile încinse la maxim.

„Acum e liniște. Nu sunt victime. Încă ieri o locuitoare din Otaci a îndemnat oamenii să iasă la întâlnire pentru a stabili cine a avut dreptate pe 21 iunie, când s-a produs bătaia dintre reprezentanții comunității rome și cei doi tineri. A fost deschis în rezultat un dosar penal, iar romii se află în libertate. La spital se află tânărul de 18 ani, care s-a ales cu multiple traumatisme, inclusiv cu traumatism cranio-cerebral. Celălalt - băiatul de 14 ani, tot s-a ales cu diferite traumatisme, dar nu este la spital”, a declarat Eugenia Molceanov pentru Sputnik Moldova

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

139
Tagurile:
romi, Otaci, în masă, bătaie


Загрузка...
Penitenciar

Escrocherie de milioane, dirijată de după gratii: Cu ce se ocupa un deținut

94
(reînnoit 19:57 24.06.2021)
Un deținut, împreună cu un complice, ar fi pus la cale o schemă de escrocherie. Potrivit poliției, cei doi au creat un prejudiciu de peste un milion de lei. 

CHIȘINĂU, 24 iun - Sputnik. Un bărbat de 27 de ani care își ispășește în prezent pedeapsa la o închisoare, împreună cu un tânăr de 19 ani, aflat la libertate, ar fi pus la cale o schemă frauduloasă.

Potrivit oamenilor legii, cei doi, prin intermediul unui site de anunțuri își propuneau serviciile de reparație a mașinilor, iar apoi prin înșelăciune și abuz de încredere furau automobilele. Poliția susține că prejudiciul se ridică la 1 282 352 de lei.

Ofițerii au investigat cazul timp de trei luni, ulterior au efectuat percheziții în municipiul Bălți și orașul Râșcani. În urma descinderilor, polițiștii au ridicat un laptop, plăci de înmatriculare, un pașaport tehnic al unui automobil, cartușe pentru pistol și o armă.

Astfel, a fost pornit un dosar penal, iar dacă cei doi vor fi găsiți vinovați, ei riscă până la 15 ani de pușcărie. Cel de-al doilea suspect a fost reținut și a fost plasat în izolatorul de detenție provizorie.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

94
Tagurile:
deținut, gratii, milioane, escrocherie


Загрузка...