Vaccinare

Rusia examinează posibilitatea vaccinării cu plată a cetățenilor străini împotriva COVID

48
(reînnoit 18:42 04.06.2021)
În cadrul sesiunii plenare a Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, președintele rus a menționat că oamenii din diverse țări vizitează Rusia special pentru a se vaccina împotriva coronavirusului.

CHIȘINĂU, 4 iun – Sputnik. Președintele rus Vladimir Putin a dispus ca, până la sfârșitul lunii să fie analizată opțiunea vaccinării cu plată a cetățenilor străini pe teritoriul Federației Ruse.

"Industria farmaceutică autohtonă este pregătită să crească în continuare producția de vaccinuri. Adică, noi nu numai că satisfacem pe deplin propriile necesități, dar le putem oferi și cetățenilor străini posibilitatea de a veni în Rusia și de a se vaccina aici. Știu că, luând în considerare eficacitatea vaccinurilor noastre, această cerere este destul de mare", a menționat Putin.

El a adăugat că, în ultima perioadă, s-a răspândit așa-numitul "turism al vaccinării" – când oameni din diverse țări, inclusiv oameni de afaceri, directori de companii importante, vizitează Rusia special pentru a se vaccina împotriva coronavirusului, informează RIA Novosti.

"În acest sens, solicit guvernului să analizeze toate aspectele acestei chestiuni până la sfârșitul lunii, astfel încât, ținând cont de cerințele de siguranță, evident, de controlul sanitar, să fie organizate condițiile necesare pentru vaccinarea cu plată a cetățenilor străini în țara noastră", a spus președintele rus.

Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, în 2021, se desfășoară în perioada 2-5 iunie, cu prezența fizică. Agenția Internațională de Presă "Rossiya Segodnya" este partenerul media al Forumului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

48
Tagurile:
străini, Putin, Rusia, vaccinare
Tematic
La ce etapă este procesul de înregistrare a vaccinului „Sputnik V” în UE și OMS
Микрофон в студии радио Sputnik

Ce trebuie facă creștinii de Ziua Sfântului Duh

9
(reînnoit 12:27 21.06.2021)
Creștinii ortodocși din Republica Moldova prăznuiesc astăzi Ziua Sfântului Duh. Care este semnificația acestei sărbători și ce rugăciuni trebuie să rostească creștinii în această zi am aflat de la parohul bisericii „Sf. Dumitru” din Chișinău Pavel Borșevschi.
Ce trebuie să facă creștinii de Ziua Sfântului Duh

În a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, Biserica Ortodoxa prăznuiește Ziua Sfântului Duh, a treia Persoană a Sfintei Treimi, precum indică Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii: "Întru această zi, prăznuim pe însuși Preasfântul și de viață făcătorul și întru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu".

"Această sărbătoare se prăznuiește la 50 de zile după pogorârea Duhului Sfânt, în următoarea zi după Duminica Mare. Este una dintre cele mai vechi sărbători creștine și simbolizează faptul că Duhul Sfânt le biruieşte pe toate. Duhul Sfânt este viața bisericii noastre și nu există nici o apă sfințită sau icoane făcătoare de minuni fără aceasta", a explicat protoiereului mitrofor Pavel Borșevschi.

Părintele a remarcat că în această zi creștinii trebuie să petreacă ziua în rugăciuni și să ceară "înțelepciune, înțelegere, dragoste, bucurie, pace, bunătate, credință și blândețe - toate acestea fiind roadele Duhului Sfânt".

Potrivit tradiției, în această zi creștinii ortodocși merg la biserică, împodobesc gospodăriile cu ramuri de tei sau nuc și rostesc rugăciunea către Duhul Sfânt: "Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Cel ce pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin".

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

9
Tagurile:
sărbătoare, părinte, Duhul Sfânt
Tematic
Calendar Ortodox: Cele mai importante sărbători din luna iunie


Загрузка...
Petru Jardan la ședința plenară din 22 martie 2021

Un deputat, pe banca acuzaților - Procurorii spun câte milioane ar fi delapidat

81
(reînnoit 12:47 21.06.2021)
Procuratura Generală anunță că doi foști factori de decizie din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău, dintre care unul actual deputat, au fost trimiși în judecată în dosarul concesionării întreprinderii de stat.

CHIȘINĂU, 21 iun - Sputnik. Deputatul Petru Jardan, ex-director general interimar al Întreprinderii de Stat ”Aeroportul Internațional Chișinău”, împreună cu fostul director al departamentului financiar-administrativ al aceleiași instituții vor compărea pe banca acuzaților, anunță Procuratura Generală într-un comunicat de presă.

Procuratura Anticorupție a anunțat finalizarea urmăririi penale și trimiterea în judecată a cauzei penale în care cei doi sunt învinuiți de ”abuz de serviciu” în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și în detrimentul intereselor Întreprinderii de Stat ”Aeroportul Internațional Chișinău”, aflată în perioada concesionări.

Mai exact, cei doi sunt acuzați că, începând cu 24 decembrie 2013, ar fi acționat de comun și cu intenție în vederea tăinuirii și nerespectării de către întreprindere a primelor de asigurare achitate unei companii de asigurări, prin neluarea la evidență contabilă a acordul adițional la contractul de bază, prejudiciind întreprinderea de stat cu aproximativ 3,7 milioane de lei.

Ambii inculpați pledează nevinovați și sunt cercetați în libertate.

Procurorii amintesc că acum trei luni, la cererea procurorului general, Legislativul i-a ridicat imunitatea parlamentară deputatului, iar pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunii, procurorii au instituit sechestre pe bunurile acestuia estimate la peste 2,6 milioane de lei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

81
Tagurile:
Aeroportul Internațional Chișinău, Petru Jardan, Jardan, deputat


Загрузка...