robinet

Cei care se conectează ilegal la apă și canalizare, căutați de autorități: Ce riscă

51
(reînnoit 16:34 28.05.2021)
Locuitorii Capitalei care dețin case particulare și agenți economici care s-au conectat ilegal la rețeaua de apeduct și canalizare vor fi pedepsiți. Despre aceasta anunță primarul Ion Ceban, potrivit căruia, în prezent, au loc controale inopinate.

CHIȘINĂU, 28 mai – Sputnik. Edilul-șef al Capitalei, Ion Ceban, susține că parcursul acestei săptămâni, au ieșit la iveală mai multe cazuri, în care locuitorii caselor la sol, dar și agenți economici au fost depistați conectați ilegal rețeaua de apeduct și canalizare.

Primarul menționează că acești "gospodari" nu au achitat nimic pentru aceste servicii, iar astfel se fură banii publici. 

"În prezent, sunt efectuate controale inopinate, iar cei depistați sunt debranșați de la serviciul apă și canalizare, sunt amendați și li se face recalculare pentru serviciile consumate prin furt și proprietarii sunt obligați să achite pentru perioada conectării ilegale la apă și canalizare și să încheie contract, dacă doresc să beneficieze de servicii în continuare", a anunțat Ceban.

De asemenea, primarul a precizat că va fi făcută regulă în acest domeniu, iar cei care vor încerca să mușamalizeze astfel de cazuri se vor alege cu pedeapsă dură.

"Rugăm oamenii să nu aștepte și să vină benevol pentru a încheia contracte cu Î.M „Apă Canal”. Dacă voi afla că responsabilii mușamalizează anumite cazuri, vor fi demiși din funcție și anunțați oamenii legii", a mai spus Ceban.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

51
Tagurile:
chișinău, canalizare, apă
Tematic
Bărbatul găsit mort în gura de canalizare: Poliția vine cu noi detalii
Epopeea mirosului urât: Unii antreprenori vor fi debranșați de la rețeaua de canalizare
Sputnik V

Ultima oră! Unde și când puteți vaccina cu „Sputnik V” la Chișinău

76
(reînnoit 11:13 23.06.2021)
Dozele de vaccin rusesc „Sputnik V” care au fost alocate Chișinăului nu vor fi repartizate la toate centrele de vaccinare.

CHIȘINĂU, 22 iun - Sputnik. Un nou maraton pentru vaccinarea populației împotriva coronavirusului va avea loc la Chișinău sâmbătă, 26 iunie, la Palatul Republicii. În cadrul lui oamenii vor avea posibilitatea să se vaccineze cu vaccinul rus „Sputnik V”, dar și cu „AstraZeneca” și „Sinopharm”. 

„Am decis împreună cu Ministerul Sănătății să repartizăm dozele de vaccin „Sputnik V” într-un singur punct de vaccinare. Este o solicitare mare pentru vaccinul „Sputnik V”. Astfel, sâmbătă, de la 07:00 până la 22:00, iar în funcție de necesitate programul ar putea fi prelungit, va avea loc acest maraton la Palatul Republicii”, a declarat Ion Ceban în cadrul unei transmisiuni live pe pagina sa de Facebook. 

Potrivit primarului, vaccinarea se va face după principiul „primul venit, primul servit”. În context, Ceban a îndemnat oamenii să se respecte între ei, să nu recurgă la întocmirea listelor și să evite îmbulzeala. Ordinea publică va fi asigurată de polițiști. 

Precizăm că pe 19 iunie în Republica Moldova au ajuns din Federația Rusă 60 de mii de doze de vaccin „Sputnik V”. Dintre acestea, 40 de mii sunt pentru malul drept al Nistrului și 20 de mii pentru malul stâng. 

Precizăm că pe 24 aprilie, primul lot de vaccin rusesc împotriva coronavirusului a fost livrat țării noastre. Potrivit Ministerului de Externe Al Federației Ruse, "partea rusă a luat o decizie de principiu de a furniza Moldovei 182 de mii de doze de "Sputnik V", inclusiv 62 de mii de doze pentru Transnistria".

Iar pe 30 aprilie a ajuns în Moldova cel de-al doilea lot cu vaccin „Sputnik V”. Totodată, în data de 24 aprilie Republica Moldova a recepționat primul lot de vaccin din Federația Rusă. Este vorba de 71 de mii de doze de vaccin oferite cu titlu de donație. Vaccinul "Sputnik V" a fost adus cu o aeronavă specială a Ministerului Situațiilor Excepționale al Federației Ruse.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

76
Tagurile:
doze de vaccin, statut vaccinal, Vaccinare, Vaccinuri


Загрузка...
LGBT

Drapelul LGBT va fi arborat deasupra Departamentului de Stat și a ambasadelor SUA

54
(reînnoit 08:59 23.06.2021)
Deşi, în ciuda promisiunii electorale a lui Joe Biden, steagurile LGBT nu sunt încă permise deasupra bazelor militare americane, diplomația țării încalcă linia administrației lui Trump și anunță viitoarea arborare a acestor steaguri deasupra misiunilor diplomatice.

BUCUREŞTI, 23 iun – Sputnik, Doina Crainic. Pentru a marca 6 ani de la legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex în Statele Unite, Departamentul de Stat va arbora steagul LGBT deasupra sediului său central și a clădirilor misiunilor sale în străinătate între 26 și 28 iunie.

„Un lucru pe care îl pot anunța astăzi pentru prima dată este că la sfârșitul acestei luni Departamentul de Stat va arbora steagul Progresului, un simbol care se referă la diversitatea și intersecționalitatea LGBTQI, a oamenilor și a comunităților [LGBTQI] din întreaga lume”, a declarat luni secretarul de stat Antony Blinken la un podcast al Consiliului Atlantic.

Secretarul de stat al SUA a explicat că ambasadorilor SUA și altor șefi de misiune din întreaga lume li s-a permis anterior să afişeze steagul în birourile și pe clădirile lor.

„Fiecare țară în care suntem reprezentați, șefii de misiune, ambasadorii noștri, birourile noastre – oricine este responsabil – au dreptul de a ridica steagul mândriei pe fațada ambasadei”, a adăugat acesta, potrivit Sputnik France.

Decizia lui Trump, respinsă

Cu acest gest, Departamentul de Stat se opune deciziei administrației Trump de a respinge cererile ambasadelor americane de a afișa steagului LGBT. Fostul secretar de stat Mike Pompeo, un creștin evanghelic ferm, care s-a opus public căsătoriilor între persoane de același sex, a subliniat la acea vreme că numai drapelul american trebuie să apară deasupra ambasadelor americane. Mai mult, a limitat chiar vizele pentru intrarea în Statele Unite pentru partenerii diplomaților gay străini.

Noua politică a lui Joe Biden

LGBT
© Sputnik / Алехандро Мартинез Велез
De la începutul mandatului său, Joe Biden promisese că va apăra drepturile minorităților sexuale din lume şi că va fi o prioritate. Biden a relansat în special o inițiativă luată în 2011 de Barack Obama pentru „promovarea drepturilor persoanelor lesbiene, gay, bisexuale, transgender, queer și intersexuale (LGBTQI) din întreaga lume”.

De asemenea, democratul a abrogat interdicția aplicată persoanelor transgender de a se înrola în armata SUA, anulând o altă decizie luată de predecesorul său. Cu toate acestea, și-a încălcat promisiunea de a permite arborarea steagurilor LGBT la bazele militare americane. În conformitate cu legea adoptată sub Donald Trump, care interzice orice steag neoficial în unităţile armatei, steagurile LGBT sunt încă interzise la bazele militare din întreaga țară, a confirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, pe 4 iunie.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

54
Tagurile:
LGBT, SUA, Sua


Загрузка...