Poliţia de Frontieră Română

România a actualizat lista țărilor din „zona verde”: Unde a fost clasată Moldova

117
(reînnoit 09:42 28.05.2021)
România a aprobat o nouă listă a țărilor cu risc epidemiologic ridicat, iar Republica Moldova rămâne în continuare în „zona verde”.

CHIȘINĂU, 28 mai – Sputnik. Comitetul pentru Situații de Urgență al României a publicat lista statelor cu risc epidemiologic sporit. Țările sunt împărțite pe zone: roșie, galbenă și verde. Cu o rată de incidență cumulată de 0,5 la 1000 de locuitori, Republica Moldova se află în zona verde, astfel încât persoanele care merg în România nu vor fi nevoite să stea în carantină.

În hotărârea emisă de autoritățile române se precizează că scutirea de carantină este valabilă pentru cei care au trecut prin COVID-19 în urmă cu 15-90 de zile şi au documente medicale pentru a dovedi acest lucru.

La fel, scutirea de carantină este valabilă și în cazul copiilor sub 3 ani, fără condiții, și pentru cei cu vârste între 3 şi 16 ani, dacă au un test COVID-19 negativ. Mai mult, sunt scutite de carantină și persoanele care stau pe teritoriul României mai puțin de 3 zile.

De precizat că Guvernul României a decis joi relaxarea mai multor restricții începând cu data de 1 iunie. Vor fi deschise cluburile, barurile și discotecile, la o capacitate de 50%, pentru persoanele vaccinate. La fel, vor putea fi organizate evenimente mari, în spațiu deschis, cu până la o mie de persoane care fac dovada vaccinării, a unui test PCR negativ sau că au trecut prin boală. Se pot organiza și evenimente cu mai mult de o mie de persoane, dacă toate sunt vaccinate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

117
Tagurile:
zona verde moldova, Moldova, românia
Tematic
Direct în vamă: Cum se vor putea vaccina moldovenii la intrarea în România
Ce se întâmplă la vamă în perioada sărbătorilor: Informații oficiale
Aurelia Irodoi

S-au căsătorit din nou la scurt timp după ce au divorțat: Greșeala pe care o fac cuplurile

0
(reînnoit 20:07 14.06.2021)
De multe ori, situațiile stresante, emoțiile și gândurile negative impun cuplurile să ia decizii pripite în privința căsniciei lor. Din diverse motiveve unii aleg să se divorțeze, pentru ca ulterior să se căsătorească din nou cu același partener.
S-au căsătorit din nou la scurt timp după ce au divorțat: Greșeala pe care o fac cuplurile

În cadrul emisiunii "ATITUDINI", mediatoarea Aurelia Irodoi a povestit un caz pe care l-a întâlnit în activitatea ei profesională. Este vorba despre un cuplu cu doi copii, care a hotărât să divorțeze. După câteva luni de la divorț, perechea s-a recăsătorit.

Deși pentru unele persoane acest lucru pare unul neobișnuit și irațional, mediatoarea susține că acest fenomen devine tot mai răspândit.

"Acest exemplu este dovada lipsei de dialog în cuplu. După toată procedura de desfacere a căsătoriei și după o perioadă în care au locuit separat, cuplul a înțeles că a comis o greșeală luând decizia de a se divorța. În mai puțin de jumătate de an ei s-au recăsătorit oficial și spun că este o decizie asumată pe care au cântărit-o foarte bine împreună", a relatat Aurelia Irodoi.

În acest context, mediatoarea  a remarcat că pe fundalul emoțiilor negative și situațiilor stresante multe familii obișnuiesc să ia decizii pripite. Situația însă poate fi evitată.

"De multe ori în relație încep să se implice toate rudele cu sfaturi și să-și împărtășească propria experiență. Dialogul trebuie să fie doar între două părți, să se discute și cu copiii dacă e cazul, lucrurile nu trebuie grăbite. Dacă este nevoie trebuie de consultat un psiholog. Doar după ce au fost întreprinse toate măsurile, poate fi luată și o decizie", a conchis mediatoarea.

În același timp, Aurelia Irodoi a menționat că cererea față de serviciile de mediere a crescut pe timp de pandemie. Printre cele mai solicitate cazuri ce urmau a fi soluționate de către mediatori au fost cele care țineau de procesul de divorț. Potrivit ei, restricțiile impuse în contextul pandemiei au îngreunat activitatea instanțelor de judecată, motiv pentru care tot mai multe cupluri au ajuns să apeleze la serviciile de mediere.

Mediatoarea susține că deocamdată nu există o statistică care ar arăta rata adresărilor la mediatori în cazurile cuplurilor care și-au dorit să divorțeze în 2020, însă cu siguranță acestea sunt în creștere.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Mediere, desfacerea căsătoriei, căsătorie, divorț
Tematic
Melania Trump “numără minutele” până la divorț


Загрузка...
Victor Parlicov

Parlicov: Vor rămâne carburanți doar pentru poliție și ambulanță - reacție la decizia ANRE

435
Fostul director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică Victor Parlicov a explicat la Radio Sputnik Moldova cum noua metodologie de calculare a prețului la carburanți, aprobată azi de ANRE, ar putea genera un blocaj pe piața produselor petroliere.

CHIȘINĂU, 14 iun - Sputnik. După ce astăzi Agenția Națională pentru Reglementare a aprobat o nouă metodologie de calculare a prețurilor la carburanți, reprezentanții unor companii petroliere au anunțat că vor contesta decizia în instanța de judecată. Acest lucru ar putea duce la un blocaj pe piață, consideră fostul director ANRE Victor Parlicov, iar oamenii de rând s-ar putea pomeni în situația în care nu vor putea cumpăra benzină, pentru să stocurile se vor epuiza în scurt timp. 

„Dacă se anulează metodologia și în locul ei nu există nimic altceva, înseamnă că operatorii pur și simplu vor îngheța prețurile pentru o perioadă. Dacă se întâmplă așa ceva, se blochează piața, petroliștii pur și simplu închid stațiile și va dura doar câteva zile. După asta, în maxim o săptămână de zile produse petroliere vor rămâne doar pentru poliție, ambulanță și gata”, a declarat fostul director ANRE în cadrul emisiunii „Logica Puterii” de la Radio Sputnik Moldova

Victor Parlicov consideră că noua metodologie de calculare a prețurilor nu va soluționa problemele din acest sector, ci, din contra, va duce la consolidarea monopolului, pentru că micii petroliști vor fi eliminați. 

„Eu personal nu mă aștept la soluționarea problemelor pe această piață. Dimpotrivă, cred că este un pas în direcția greșită. (...) Trebuie să te asiguri că între ei există luptă, ca lupta asta să vină în beneficiul consumatorilor prin preț. E una când tu reglementezi un monopolist, ai unul, îi tai ce nu este eligibil, îi stabilești norma de profitabilitate. Dar nu poți să faci asta cu cinci companii care au structuri de costuri diferite, care au stații diferite, care au contracte diferite. Nu poți să îi iei pe toți și să le faci o medie, pentru că media asta duce la faptul că tu concentrezi piața la câțiva mai mari, îi scoți de pe piață pe cei mai mici”, a menționat expertul. 

Când tu nu ai asigurată securitatea, când tu nu ai asigurate stocurile, puterea de decizie și de negocieri și de șantaj a celor mari, puțini care rămân va fi și mai mare. 

Amintim că ANRE a aprobat luni, 14 iunie, noua metodologie de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, după ce la începutul lunii aprilie 2021 Parlamentul a votat în lectură finală pentru proiectul de lege al deputatului Alexandru Oleinic privind noua reglementare a prețurilor la combustibil.

Mecanismul aplicat la calcularea prețurilor de comercializare a produselor petroliere principale și a gazului lichefiat prevede că acestea urmează să fie stabilite de fiecare agent economic în parte și nu pot depăși prețurile maximale determinate de metodologie. 

La modul practic, companiile petroliere, o dată cu importul carburanților, urmează să-i atribuie fiecărei partide un preț maximal de comercializare. Acest preț se va baza pe următoarele elemente: cotațiile bursiere Platts pentru 14 zile anterioare efectuării importului, marjele comerciale stabilite de către ANRE, cotele accizelor și cotele TVA prevăzute de Codul Fiscal.

O metodologie similară a fost utilizată în Moldova în perioada 2016-2018.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

435
Tagurile:
metodologie, ANRE, petrol, prețuri carburanți, carburanți, Victor Parlicov
Тема:
Studioul Sputnik Moldova: Opinii, declarații, comentarii


Загрузка...