Agricultor

Important: De unde vor ridica agricultorii motorina oferită de România

49
(reînnoit 12:05 27.05.2021)
Agricultorii care trebuie să primească mai mult de 2 500 de kg de motorină, combustibilul va fi livrat de autorități direct în gospodărie, iar cei care vor ridica o cantitate mai mică, vor merge singuri la una din cele 27 de stații de alimentare anunțate de autorități.

CHIȘINĂU, 27 mai – Sputnik. Cele șase mii de tone de motorină oferită agricultorilor moldoveni de către România va fi livrată în cinci tranșe. Primele două tranșe au fost deja realizate în 17 și 24 mai, iar celelalte urmează să ajungă în țara noastră în zilele de 31 mai, 7 iunie și 14 iunie.

Secretarul de stat din cadrul Ministerului de Interne, Mariana Grama, a precizat că Guvernul a prevăzut mijloace financiare pentru distribuirea motorinei până la cel mai apropiat punct pentru agricultori. Totuși, niciun agent economic nu a participat la licitație, întrucât nu au capacitățile necesare pentru distribuție. În aceste condiții, au fost identificate alte soluții pentru a livra combustibilul fermierilor. 

"Agenția Rezerve Materiale, prin proceduri directe cu o companie petrolieră, Tirex Petrol, care este depozitarul de păstrare temporară, a identificat următoarele proceduri de distribuție: Pentru beneficiarii finali cărora li s-a atribuit cantitatea mai mare de 2 500 de kg de motorină se va efectua livrarea până la adresa unde este dislocată cisterna beneficiarului, iar diferența aprobată care este mai mică de 2 500 de kilograme, cât și pentru ceilalți beneficiari, cantitatea va fi ridicată de către agricultori de la una din cele 27 de puncte de distribuție mobilă, care sunt amplasate pe teritoriul stațiilor de alimentare cu carburanți", a declarat Mariana Grama, secretar de stat din cadrul MAI.

 

Puncte mobile de distribuire a motorinei la stațiile de alimentare cu combustibil
Puncte mobile de distribuire a motorinei la stațiile de alimentare cu combustibil

În aceste condiții, agricultorii sunt îndemnați să informeze autoritățile despre cantitatea de motorină pe care urmează să o primească, adresa și căile de acces către rezervoare, astfel încât condițiile climaterice nefavorabile să nu fie un impediment pentru transportarea combustibilului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

49
Tagurile:
agricultorii moldoveni, agricultori, motorină
Tematic
Când în Moldova va fi creat un fond de garantare a creditelor în agricultură
Se va scumpi pâinea în 2021? Cum a răspuns secretarul de stat de la Agricultură
Ministrul de Interne la PTF Leușeni-Albița

Ministrul interimar de Interne, la vama Leușeni: Ce s-a întâmplat

116
Ministrul interimar al Afacerilor Interne a efectuat o vizită de lucru la punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni-Albița.

CHIȘINĂU, 12 iun - Sputnik. Intensificarea eforturilor de fluidizare a traficului transfrontalier în perioada estivală a fost unul dintre subiectele abordate în cadrul vizitei de lucru a ministrului interimar de Interne la punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni-Albița. Astfel, în cadrul discuțiilor cu polițiștii de frontieră s-a atras atenția asupra problemelor întâmpinate de către aceștia la locul de muncă, dar și planificarea acțiunilor concrete pentru perioada de vară, atunci când se atestă un flux sporit de călători.

S-a decis ca angajații IGPF să acorde o atenție sporită nevoilor specifice ale unor categorii de cetățeni, cum ar fi copiii, femeile, bătrânii și persoanele cu dizabilități, precum și să fie amenajată o pistă de trecere specială pentru aceștia.

„Familiile cu copii, bătrânii, persoanele cu dizabilități și pasagerii de pe rutele internaționale nu trebuie să stea prea mult în rânduri la punctele de trecere. Este necesar de implicarea maximă la controlul trecerii frontierei de stat și să facem tot posibilul ca oamenii să nu se rețină prea mult din drumul lor”, a menționat Pavel Voicu.

În contextul vizitei, polițiștii de frontieră au prezentat și date despre fluxul traversărilor de călători și mijloace de transport de la începutul lunii iunie 2021. Astfel, în primele zece zile a lunii curente a fost înregistrat un număr de 252 395 de traversări, comparativ cu perioada analogică a lunii mai curent, numărul vizibil este în creștere, fiind înregistrate 233 758 de traversări, fapt ce demonstrează că o dată cu începutul verii, fluxul crește. Este de menționat că o astfel de creștere a fost înregistrată și în perioada analogică a anului 2020.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

116
Tagurile:
vama leuseni, Ministerul Afacerilor Externe, Interne
Tematic
Frontiera moldo-română va fi supravegheată de drone?
VIDEO: Poliția de Frontieră sărbătorește 29 de ani de activitate


Загрузка...
Președintele Vladimir Putin

Putin: Știința rusă și-a demonstrat forța prin crearea vaccinului ”Sputnik V”