imagine din arhivă

Votul în străinătate: Câte secții de votare vor fi deschise peste hotare la anticipate

796
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a organizat astăzi o conferință de presă în care a vorbit despre organizarea votului în diasporă la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.

CHIȘINĂU, 25 mai - Sputnik. Premierul și ministrul interimar al afacerilor externe Aureliu Ciocoi a declarat că, pentru participarea la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, în diasporă s-au înregistrat deja peste 91 de mii de cetățeni. Asta în timp ce la alegerile prezidențiale s-au înregistrat prealabil 60 de mii de cetățeni. 

„Ne dorim ca toți cetățenii Republicii Moldova care vor să-și exercite în străinătate dreptul constituțional de vot să o poată face în siguranță, cu respectarea normelor sanitare și de ordine publică di țările de reședință”, a declarat Aureliu Ciocoi. 

Oficialul a precizat că majoritatea misiunilor diplomatice și oficiilor consulare au solicitat acceptul preliminar al statelor gazdă și al statelor de acreditare pentru permisiunea de a desfășura alegerile anticipate parlamentare din 11 iulie. Ciocoi nu a anunțat numărul de secții care va fi deschis peste hotare, dar a spus că acesta nu poate fi mai mic decât cel din scrutinul prezidențial.

„Ministerul consideră necesar a lua în calcul dublarea numărului secțiilor de votare acolo unde au votat peste 5000 de persoane, unde a fost extins timpul de funcționare a secțiilor de votare sau unde au fost epuizate buletinele de vot înainte de închiderea secțiilor de votare. Am propus astăzi într-un demers adresat Comisiei Electorale Centrale deschiderea unui număr mai mare de secții de votare peste hotare”, a precizat Aureliu Ciocoi. 

Decizia finală privind numărul secțiilor de votare care va fi deschis peste hotare va fi luată de CEC. 

Bugetul inițial calculat de Ministerul Afacerilor Externe pentru asigurarea alegerilor peste hotare a fost evaluat la 5,5 milioane de lei. 

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, în turul doi al alegerilor prezidențiale din 2020 s-au prezentat la urne 263.167 de alegători. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

796
Tagurile:
diaspora, alegeri anticipate, străinătate, vot
Tematic
PPDA a depus actele la CEC pentru a participa la alegeri: Cine este în listă
Curtea Supremă de Justiție

CSJ a respins recursul CEC: Vor fi deschise mai multe secții de votare în diasporă

96
(reînnoit 22:28 22.06.2021)
Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) a respins astăzi recursul Comisiei Electorale Centrale la decizia Curţii de Apel Chişinău privind numărul secţiilor de votare care vor fi deschise peste hotare la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.

CHIȘINĂU, 22 iun - Sputnik. Curtea Supremă de Justiție a respins recursul Comisiei Electorale Centrale prin care a fost contestată decizia Curții de Apel Chișinău care prevedea că CEC trebuie să deschidă mai multe secții de votare în diasporă. 

CEC a fost obligată să majoreze numărul secţiilor de peste hotare până de la 146 la 191.

Pe 17 iunie, Curtea de Apel Chișinău a obligat Comisia Electorală Centrală să-și revizuiască decizia cu privire la numărul secțiilor de votare deschise peste hotare, decizia CEC prin care urmau să fie deschise 146 de secții de votare fiind anulată. Judecătorii au admis parțial contestațiile depuse de mai multe de partide în acest sens, care au cerut să fie organizate nu mai puțin de 190 de secții de votare.

Pe data de 8 iunie, CEC a decis majorarea numărului de secții de votare peste hotare de la 139 la 146. Ulterior, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a calificat decizia CEC ca fiind una formală și incompletă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

96
Tagurile:
diaspora, peste hotare, Secții de votare, CEC, recurs, CSJ
Tematic
CEC a stabilit: Cum va arăta buletinul de vot pentru anticipate


Загрузка...
Ploile au făcut prăpăd în mai multe localități

Ce soluții propune Guvernul pentru cele 38 de localități afectate de ploile abundente

38
Guvernul s-a adunat astăzi într-o ședință unde s-a discutat despre consecințele ploilor abundente care au avut loc în țara noastră de la începutul anului.

CHIȘINĂU, 22  iunie - Sputnik. De la începutul anului, ploile puternice cu vânt și grindină au afectat 38 de localități în 17 raioane ale țării. Potrivit unui comunicat emis de Guvern, ploile abundente au distrus 12 km de drum și au smuls 820 m2 tablă de acoperiș.

"Totodată, au suportat pagube semănăturile agricole de pe o suprafață de peste 8 000 hectare, în mare parte de porumb, floarea soarelui, orz și alte culturi. Actualmente, pagubele materiale sunt în proces de estimare de către organele administrațiilor teritoriale atât la nivel de primării, cât și la cele ale comisiilor locale de situații excepționale și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.", se arată în comunicat.

La ședință au participat premierul interimar, Aureliu Ciocoi, ministrul agriculturii, Ion Perju, ministrului apărării, Victor Gaiciuc și șeful IGSU, Mihail Harabagiu.

La ședință a fost menționat faptul că la moment nu există pericole de inundații atât în lunca râului Nistru, cât și în cea a râului Prut. În cazul ambelor fluvii debitul de apă se menține ridicat, dar fără a periclita siguranța localităților, existând o marjă de rezervă substanțială până la atingerea cotelor de risc al inundațiilor.

"În context, a fost subliniată necesitatea suplinirii stocurilor disponibile de rachete antigrindină, în acest an fiind deja utilizate circa 5 000 de rachete (dublu comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent), dar și desfășurarea a 18 noi stații antigrindină care ar extinde aria protecției asupra raioanelor Ștefan Vodă, Căușeni, Hâncești și Șoldănești", se arată în comunicatul emis de Guvern.

Premierul în exercițiu a dat indicații responsabililor să asigure inspectarea suplimentară a digurilor de protecție și întărirea acestora în funcție de necesitate, dar și estimarea completă a pagubelor în termini cât mai restrânși. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

38
Tagurile:
Guvern, Consecințe, Ploi
Tematic
Dezastru în nordul țării: Livezi și culturi agricole, puse la pământ de ploaia cu grindină
Ploaia a făcut ravagii în 11 raioane din țară: Salvatorii au intervenit pentru a pompa apa
Ploaia a făcut prăpăd în mai multe raioane: Sute de hectare de culturi agricole, distruse
Dezastru în țară: Hectare de livezi și culturi agricole distruse de ploaia cu grindină


Загрузка...