Reținere

Zeci de percheziții efectuate de oamenii legii: Ce au descoperit ofițerii

114
(reînnoit 13:02 24.05.2021)
Oamenii legii au efectuat 14 percheziții și au reținut cinci membri ai unui grup infracțional specializat în comercializarea drogurilor sintetice prin intermediul magazinelor online. 

CHIȘINĂU, 24 mai - Sputnik. Cinci tineri cu vârste cuprinse între 20 și 27 de ani au fost reținuți în urma efectuării a 14 percheziții. Potrivit poliției, suspecții aveau misiunea de curier, operator și organizator în activitatea ilicită a grupului specializat în comercializarea drogurilor.

Oamenii legii susțin că investigațiile au durat două luni de zile, timp în care ofițerii au stabilit că membrii grupării aveau reguli bine determinate de comunicare, subordonare și disciplină.

„Liderii au creat o schemă prin care gestionau o rețea de comercializare a drogurilor prin intermediul aplicației Telegram, astfel, utilizatorii  aplicației primeau mesaje-oferte despre posibilitatea achiziționării drogurilor. Zilnic, membrii grupului obțineau venituri de peste 10 000 de lei din realizarea drogurilor”, se menționează în comunicatul de presă al IGP. 

Totodată, ofițerii au stabilit că organizatorii rețelei racolau persoane pentru a îndeplini funcția de curier, astfel ca acestea să plaseze drogurile în ascunzișuri. Potrivit poliției, substanțele narcotice erau ascunse în locuri mai puțin aglomerate, iar coordonatele și fotografiile cu locația unde pot fi găsite drogurile erau transmise prin aplicația telegram operatorului. 

Astfel, în cadrul celor 14 percheziții efectuate, polițiștii au ridicat mai multe pungi cu droguri. Totodată, au fost depistate și ridicate telefoane mobile, calculatoare și altă tehnică de calcul, carduri bancare emise pe numele unor persoane terțe, peste trei mii de pungi care urmau să fie utilizate pentru ambalarea drogurilor și cântare electronice. Potrivit oamenilor legii, valoarea drogurilor ridicate se ridică la 240 de mii de lei, iar un gram era vândut cu 600 de lei. 

Ofițerii au reușit să ridice mai multe pungi cu droguri care erau ascunse în diverse locuri din Capitală și urmau să ajungă la consumatori. Persoanele reținute riscă până la 15 ani de pușcărie. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

114
Tagurile:
PCCOCS, rețineri, droguri, percheziții
Sculptura Veronicăi Micle

Foto: În scuarul Mihai Eminescu a apărut sculptura Veronicăi Micle

6
(reînnoit 20:20 17.06.2021)
Surpriză pentru locuitorii și oaspeții Capitalei. În scuarul Mihai Eminescu din centrul orașului a fost instalată o sculptură de bronz a Veronicăi Micle.

CHIȘINĂU, 17 iun – Sputnik. Primarul Capitalei, Ion Ceban, a scris pe pagina sa de Facebook că sculptura Veronicăi Micle, cea care i-a fost sursă de inspirație, dragostea eternă exprimată în poeziile marelui poet Mihai Eminescu, a fost inaugurată în scuarul care-i poartă numele, din centrul Chișinăului. 

Sculptura Veronicăi Micle
Sculptura Veronicăi Micle

Opera de artă a fost realizată în bronz de către vestitul sculptor Veaceslav Jiglițchi, Cetățean de Onoare al Chișinăului.

"Ne bucurăm că legenda plimbărilor celor doi îndrăgostiţi, a viselor împărtășite pe banca de sub tei, prinde contur în scuarul proaspăt renovat. Sunt fericit că reușim să promovăm cultura și îmi doresc ca cetățenii și oaspeții capitalei să vină cu plăcere în acest loc", a scris Ceban.

Edilul-șef al Capitalei a enumerat lucrările care au fost efectuate în acest scuar.

"Acesta conține mai multe elemente inovative, o bibliotecă în aer liber, mese noi de șah, un spațiu amenajat pentru cei mici, iluminat artistic, a fost amenajată tehnica pentru sonorizare, locul găzduind mai multe evenimente culturale", a spus Ceban.

Sculptura Veronicăi Micle
Sculptura Veronicăi Micle

Nu este prima sculptură în bronz din capitala Moldovei realizată de Veaceslav Jiglițchi. Anterior, figuri similare au mai fost instalate pe strada 31 august, în parcul „Valea Morilor”, precum și în  sectorul Râșcani al Chișinăului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

6
Tagurile:
scuar, Chișinău, sculptura
Tematic
Un nou maraton de vaccinare în Capitală: Unde se pot imuniza oamenii
Atenție șoferi: O stradă din Capitală va avea circulație în sens unic


Загрузка...
Bancomat

Bancomatele și cardurile unei bănci din Moldova nu funcționează: Ce s-a întâmplat

142
(reînnoit 20:14 17.06.2021)
Cetățenii Moldovei s-au confruntat cu probleme atunci când au vrut să foloseau cardurile de credit ale uneia dintre bănci. Reprezentanții acestei instituții remediază deja problema.

CHIȘINĂU, 17 iunie - Sputnik. Clienții Victoriabank s-au confruntat joi seara cu dificultăți la  achitarea cumpărăturilor cu cardul sau la extragerea banilor de la bancomat. În unele supermarketuri, cumpărătorii au fost nevoiți să caute numerar pentru a plăti la casă.

După cum i-au relatat utilizatorii acestei bănci reporterului Sputnik Moldova, apar probleme și la încercarea de a intra în cabinetul personal prin aplicație.

Banca a reacționat deja la această situație și a informat că rezolvă problema.

”Dragi prieteni, din cauza unei erori în funcționarea unui echipament, temporar funcționează cu deficiente aplicațiile VB24 Pay, VB24 Web, VB24 Mobile. La fel, ATM-le și POS-terminalele întâmpina deficiențe. Lucrăm pentru remedierea cât mai urgență a problemei”, este menționat în comunicatul postat pe pagina de Facebook a băncii.

Banca și-a cerut scuze de la clienții săi pentru neplăcerile cauzate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

142
Tagurile:
card, terminal, Victoriabank


Загрузка...